LEGE Nr. 92 din 18 martie 2003 pentru aderarea României la Convenţia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale, adoptată la Helsinki la 17 martie 1992

EMITENT: PARLAMENTUL
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 220 din 2 aprilie 2003

Descarca PDF cu Lege 92-2003

Parlamentul României adoptă prezenta lege.
ARTICOL UNIC
România aderă la Convenţia privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale,
adoptată la Helsinki la 17 martie 1992.
Această lege a fost adoptată de Senat în şedinţa din 16 decembrie 2002, cu respectarea
prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE SENATULUI
NICOLAE VĂCĂROIU
Această lege a fost adoptată de Camera Deputaţilor în şedinţa din 4 martie 2003, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (2) din Constituţia României.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
VALER DORNEANU
CONVENŢIE
privind efectele transfrontiere ale accidentelor industriale*)
*) Traducere.
PREAMBUL
Părţile la prezenta convenţie,
conştientizând că este deosebit de important, în interesul generaţiilor prezente şi viitoare, să
se protejeze fiinţele umane şi mediul împotriva efectelor accidentelor industriale,
recunoscând că este important şi urgent să se prevină efectele nocive grave ale accidentelor
industriale asupra fiinţelor umane şi mediului şi să se promoveze toate măsurile de natură să
încurajeze aplicarea raţională, economică şi eficientă a măsurilor de prevenire, pregătire şi
intervenţie, pentru a permite o dezvoltare economică durabilă şi corespunzătoare din punct de
vedere al protecţiei mediului,
ţinând cont de faptul că efectele accidentelor industriale se pot face simţite dincolo de
frontiere şi necesită cooperarea dintre state,
afirmând necesitatea de a promova o cooperare internaţională activă între statele în cauză
înainte, în timpul şi după producerea unui accident, de a intensifica strategiile corespunzătoare
şi de a întări şi a coordona acţiunea la toate nivelurile corespunzătoare, în scopul prevenirii,
pregătirii şi intervenţiei în cazul efectelor transfrontiere ale accidentelor industriale,
remarcând importanţa şi utilitatea acordurilor bilaterale şi multilaterale pentru prevenirea,
pregătirea şi intervenţia în cazul efectelor accidentelor industriale,
conştiente de rolul jucat în această privinţă de Comisia Economică a Naţiunilor Unite
pentru Europa (CEE) şi reamintind, între altele, Codul de conduită al CEE privind poluarea
accidentală a apelor interioare transfrontiere şi Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier,
având în vedere dispoziţiile relevante ale Actului final al Conferinţei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (CSCE), Documentul final al Reuniunii reprezentanţilor statelor participante la CSCE de la Viena şi rezultatele Reuniunii CSCE privind protecţia mediului de la Sofia, precum şi activităţile şi mecanismele relevante ale Programului Naţiunilor Unite în domeniul mediului (PNUM), în special programul APELL, ale Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM), în special Codul practicilor de prevenire a accidentelor industriale majore, şi din cadrul altor organizaţii internaţionale relevante,
luând în considerare dispoziţiile relevante ale Declaraţiei Conferinţei Naţiunilor Unite privind mediul uman, în special principiul 21, conform căruia statele, în conformitate cu Carta Naţiunilor Unite şi cu principiile de drept internaţional, au dreptul suveran de a-şi exploata propriile resurse în funcţie de politica lor de mediu şi răspunderea de a garanta că activităţile desfăşurate în cadrul jurisdicţiei lor sau sub controlul lor nu afectează mediul altor state ori zone situate în afara limitelor jurisdicţiei lor,
ţinând cont de principiul „poluatorul plăteşte” ca principiu general al dreptului internaţional în domeniul mediului,
subliniind principiile dreptului internaţional şi ale uzanţei internaţionale, în special principiile bunei vecinătăţi, reciprocităţii, nediscriminării şi bunei-credinţe,
au convenit asupra următoarelor dispoziţii:
ART. 1
Definiţii
În sensul prezentei convenţii:
a) accident industrial reprezintă un eveniment cauzat de o acţiune necontrolată în desfăşurarea unei activităţi care presupune utilizarea de substanţe periculoase:
(i) într-o instalaţie, de exemplu în timpul fabricării, utilizării, stocării, manipulării ori eliminării; sau
(ii) în timpul transportului, în măsura în care se încadrează în prevederile art. 2 alin. 2 lit. d);
b) activitate periculoasă reprezintă orice activitate în care una sau mai multe substanţe periculoase sunt ori pot fi prezente în cantităţi egale sau superioare cantităţilor limită enumerate în anexa nr. I la prezenta convenţie şi care poate avea efecte transfrontiere;
c) efecte reprezintă orice consecinţă nocivă directă sau indirectă, imediată ori întârziată a unui accident industrial, care afectează în special:
(i) fiinţele umane, flora şi fauna;
(ii) solul, apa, aerul şi peisajul;
(iii) interacţiunea dintre factorii menţionaţi la pct. (i) şi (ii);
(iv) bunurile materiale şi patrimoniul cultural, inclusiv monumentele istorice;
d) efecte transfrontiere reprezintă efectele grave care se manifestă în limitele jurisdicţiei unei părţi, ca urmare a unui accident industrial produs sub jurisdicţia unei alte părţi;
e) operator reprezintă orice persoană fizică sau juridică, inclusiv autorităţile publice, care este răspunzătoare de o activitate, cum ar fi supravegherea, planificarea pentru desfăşurarea unei activităţi sau desfăşurarea unei activităţi;
f) parte reprezintă, în cazul în care nu se prevede altfel, o parte contractantă la prezenta convenţie;
g) parte de origine reprezintă orice parte sau părţi sub jurisdicţia căreia/cărora se produce sau se poate produce un accident industrial;
h) parte afectată reprezintă orice parte sau părţi afectată/afectate sau care poate/pot fi afectată/afectate de efectele transfrontiere ale unui accident industrial;
i) părţi implicate reprezintă orice parte de origine şi orice parte afectată;
j) publicul reprezintă una sau mai multe persoane fizice sau juridice.
ART. 2
Domeniul de aplicare
1. Prezenta convenţie se aplică prevenirii, pregătirii şi intervenţiei în cazul accidentelor industriale care pot avea efecte transfrontiere, inclusiv al efectelor unor astfel de accidente provocate de catastrofe naturale, precum şi cooperării internaţionale privind asistenţa mutuală, cercetarea şi dezvoltarea, schimbul de informaţii şi schimburile de tehnologii în domeniul prevenirii, pregătirii şi intervenţiei în cazul accidentelor industriale.
2. Prezenta convenţie nu se aplică în cazul:
a) accidentelor nucleare sau urgenţelor radiologice;
b) accidentelor care se produc la instalaţiile militare;
c) cedării digurilor, cu excepţia efectelor accidentelor industriale provocate de aceasta;
d) accidentelor din transporturile terestre, cu următoarele excepţii:
(i) intervenţii de urgenţă ca urmare a unor astfel de accidente;
(ii) transporturi pe amplasamentul unde se desfăşoară activităţi periculoase;
e) eliberării accidentale de organisme modificate genetic;
f) accidentelor cauzate de activităţi în mediul marin, inclusiv explorarea sau exploatarea fundurilor de mare;
g) scurgerilor de produse petroliere sau de alte substanţe nocive în mare.
ART. 3
Dispoziţii generale
1. Ţinând cont de eforturile deja depuse la nivel naţional şi internaţional, părţile adoptă măsurile corespunzătoare şi cooperează în cadrul prezentei convenţii pentru a proteja fiinţele umane şi mediul împotriva accidentelor industriale, prin prevenirea în măsura posibilului a acestor accidente, prin diminuarea frecvenţei şi a gravităţii lor şi prin atenuarea efectelor lor. În acest scop trebuie aplicate măsurile de prevenire, pregătire şi intervenţie, inclusiv măsurile de refacere.
2. Părţile dezvoltă şi aplică fără întârziere, prin intermediul schimburilor de informaţii, al consultărilor şi al altor măsuri de cooperare, politici şi strategii care au drept scop reducerea riscurilor de accidente industriale şi îmbunătăţirea măsurilor de prevenire, pregătire şi intervenţie, inclusiv a măsurilor de refacere, ţinând cont, pentru a evita suprapunerile inutile, de eforturile deja realizate la nivel naţional şi internaţional.
3. Părţile se asigură că operatorul este obligat să ia toate măsurile necesare pentru ca activitatea periculoasă să se desfăşoare în deplină siguranţă şi pentru a preveni accidentele industriale.
4. În aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii părţile adoptă măsurile legale, de reglementare, administrative şi financiare corespunzătoare pentru prevenirea, pregătirea şi intervenţia în cazul accidentelor industriale.
5. Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere obligaţiilor părţilor în temeiul dreptului internaţional privind accidentele industriale şi activităţile periculoase.
ART. 4
Identificare, consultare şi aviz
1. În vederea adoptării măsurilor preventive şi stabilirii măsurilor de pregătire, partea de origine ia măsurile corespunzătoare pentru a identifica activităţile periculoase în cadrul jurisdicţiei sale şi asigură notificarea părţilor afectate cu privire la orice activitate de acest tip propusă sau existentă.
2. La iniţiativa oricăreia dintre aceste părţi, părţile implicate angajează discuţii cu privire la identificarea acelor activităţi periculoase care, în mod rezonabil, pot avea efecte transfrontiere. Dacă părţile implicate nu cad de acord asupra includerii unei activităţi în categoria activităţilor periculoase de acest tip, una dintre părţi, oricare ar fi ea, poate supune problema în discuţie avizului unei comisii de anchetă, în conformitate cu anexa nr. II la prezenta convenţie, dacă părţile implicate nu convin asupra unei alte metode de soluţionare a problemei respective.
3. În ceea ce priveşte activităţile periculoase propuse sau existente, părţile aplică procedurile descrise în anexa nr. III la prezenta convenţie.
4. Atunci când o activitate periculoasă face obiectul unei evaluări a impactului asupra mediului, conform Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier, şi dacă această evaluare include o estimare a efectelor accidentelor industriale rezultate din activitatea periculoasă care se desfăşoară conform dispoziţiilor prezentei convenţii, decizia finală adoptată în sensul Convenţiei privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontier trebuie să îndeplinească cerinţele relevante prevăzute de prezenta convenţie.
ART. 5
Extinderea voluntară
Părţile implicate ar trebui, la iniţiativa oricăreia dintre părţi, să iniţieze discuţii cu privire la includerea în categoria activităţilor periculoase a unei activităţi care nu este prevăzută în anexa nr. I. Părţile implicate pot să recurgă, de comun acord, la un mecanism consultativ la alegerea lor sau la o comisie de anchetă, în sensul anexei nr. II, pentru consultare. Dacă părţile implicate convin în această privinţă, prezenta convenţie sau orice parte a acesteia se aplică activităţii în cauză ca şi cum ar fi o activitate periculoasă.
ART. 6
Prevenirea
1. Părţile iau măsuri corespunzătoare pentru prevenirea accidentelor industriale, inclusiv măsuri care să determine operatorii să acţioneze în vederea reducerii riscului de accidente industriale. Aceste măsuri pot include, dar nu se limitează la măsurile menţionate în anexa nr. IV la prezenta convenţie.
2. Pentru orice activitate periculoasă partea de origine solicită operatorului să demonstreze desfăşurarea în condiţii de siguranţă a activităţii periculoase prin furnizarea de informaţii, de exemplu detalii esenţiale ale procesului, inclusiv, dar fără a se limita la analiza şi evaluarea descrise în detaliu în anexa nr. V la prezenta convenţie.
ART. 7
Luarea deciziilor privind alegerea amplasamentului
În cadrul sistemului său juridic partea de origine trebuie să instituie strategiile privind alegerea amplasamentului pentru noile activităţi periculoase şi modificările semnificative ale activităţilor periculoase existente, în scopul limitării pe cât posibil a riscului pentru populaţie şi mediu pentru toate părţile afectate. În cadrul sistemelor lor juridice părţile afectate trebuie să instituie politici legate de proiectele de amenajare importante în zonele care pot fi afectate de efectele transfrontiere ale unui accident industrial care rezultă în urma unei activităţi periculoase, astfel încât să limiteze pe cât posibil riscurile. La elaborarea şi instituirea acestor politici părţile ar trebui să ia în considerare elementele enumerate în anexa nr. V pct. 2 subpct. 1 – 8 şi în anexa nr. VI la prezenta convenţie.
ART. 8
Pregătirea pentru situaţii de urgenţă
1. Părţile iau măsuri adecvate pentru stabilirea şi menţinerea pregătirii în vederea unor situaţii de urgenţă, astfel încât să poată face faţă accidentelor industriale. Părţile asigură luarea măsurilor de pregătire pentru a atenua efectele transfrontiere ale unor astfel de accidente,
măsurile care trebuie luate pe amplasament fiind în sarcina operatorului. Aceste măsuri pot include, dar nu se limitează la măsurile menţionate în anexa nr. VII la prezenta convenţie. În special, părţile implicate trebuie să se informeze reciproc cu privire la planurile lor de urgenţă.
2. Partea de origine asigură, în ceea ce priveşte activităţile periculoase, elaborarea şi aplicarea planurilor de urgenţă pe amplasament, inclusiv măsuri de intervenţie corespunzătoare şi alte măsuri pentru prevenirea sau limitarea efectelor transfrontiere. Partea de origine furnizează celorlalte părţi implicate elementele de care dispune pentru elaborarea planurilor de urgenţă.
3. Fiecare parte asigură, în ceea ce priveşte activităţile periculoase, elaborarea şi aplicarea planurilor de urgenţă în afara amplasamentului, care includ măsuri ce trebuie luate pe teritoriul său pentru a preveni şi a limita efectele transfrontiere. La elaborarea acestor planuri trebuie să se ţină seama de concluziile analizei şi evaluării, în special de elementele menţionate în anexa nr. V pct. 2 subpct. 1 – 5. Părţile implicate fac eforturi pentru ca aceste planuri să fie compatibile. Unde este necesar, părţile implicate elaborează planuri de urgenţă comune în afara amplasamentului, pentru a facilita adoptarea unor măsuri de intervenţie adecvate.
4. Planurile de urgenţă ar trebui reexaminate periodic sau, când împrejurările impun acest lucru, ţinându-se cont de experienţa dobândită din rezolvarea situaţiilor reale de urgenţă.
ART. 9
Informarea şi participarea publicului
1. Părţile asigură informarea corespunzătoare a publicului în zonele care pot fi afectate de un accident industrial ca urmare a unei activităţi periculoase. Aceste informaţii sunt difuzate pe căile pe care părţile le consideră adecvate, cuprind elementele prevăzute în anexa nr. VIII la prezenta convenţie şi trebuie să ţină seama de elementele menţionate în anexa nr. V pct. 2 subpct. 1 – 4 şi 9.
2. În conformitate cu dispoziţiile prezentei convenţii şi ori de câte ori este posibil şi adecvat, partea de origine oferă publicului din zonele care pot fi afectate posibilitatea de a participa la procedurile relevante pentru a-şi face cunoscute punctele de vedere şi preocupările privind măsurile de prevenire şi de pregătire şi se asigură că posibilitatea oferită publicului de către partea afectată este echivalentă celei oferite publicului de partea de origine.
3. În conformitate cu sistemul lor juridic şi, dacă doresc, pe baza reciprocităţii, părţile asigură persoanelor fizice şi juridice care sunt sau pot fi afectate în mod negativ de efectele transfrontiere ale unui accident industrial care survine pe teritoriul unei părţi accesul şi tratamentul în cadrul procedurilor administrative şi judiciare relevante, echivalente cu cele asigurate persoanelor aflate sub jurisdicţia lor, inclusiv posibilitatea de a iniţia o acţiune în justiţie şi de a formula recurs împotriva unei decizii care aduce atingere drepturilor lor.
ART. 10
Sistemele de notificare a accidentelor industriale
1. Părţile prevăd instituirea şi exploatarea la nivelurile corespunzătoare a unor sisteme de notificare a accidentelor industriale, compatibile şi eficiente, în vederea obţinerii şi transmiterii notificărilor de accidente industriale, care conţin informaţiile necesare pentru intervenţia în cazul efectelor transfrontiere.
2. În caz de accident industrial sau de ameninţare iminentă cu un accident industrial care are sau poate avea efecte transfrontiere, partea de origine asigură notificarea fără întârziere a părţilor afectate, la nivelurile corespunzătoare, prin intermediul sistemelor de notificare a accidentelor industriale. O astfel de notificare cuprinde elementele indicate în anexa nr. IX la prezenta convenţie.
3. În caz de accident industrial sau de ameninţare iminentă cu un accident industrial, părţile implicate asigură activarea planurilor de urgenţă, elaborate în conformitate cu art. 8, în cel mai scurt timp posibil şi în măsura adecvată împrejurărilor.
ART. 11
Intervenţia
1. În caz de accident industrial sau de ameninţare iminentă cu un accident industrial, părţile asigură luarea unor măsuri de intervenţie adecvate în cel mai scurt timp posibil şi prin utilizarea celor mai eficiente metode, pentru a contracara şi a limita efectele acestui accident.
2. În caz de accident industrial sau de ameninţare iminentă cu un accident industrial care are sau poate avea efecte transfrontiere, părţile implicate asigură evaluarea efectelor – dacă este posibil, în comun – în vederea luării măsurilor de intervenţie corespunzătoare. Părţile implicate trebuie să îşi coordoneze măsurile de intervenţie.
ART. 12
Asistenţa reciprocă
1. Dacă una dintre părţi are nevoie de asistenţă în caz de accident industrial, aceasta o poate solicita altor părţi, indicând domeniul şi tipul asistenţei necesare. Partea care primeşte cererea de asistenţă ia o decizie rapidă şi înştiinţează prompt partea care a prezentat cererea dacă este în măsură să furnizeze asistenţa necesară, indicând domeniul asistenţei pe care ar putea-o furniza şi condiţiile de acordare a acestei asistenţe.
2. Părţile implicate cooperează pentru a facilita furnizarea rapidă a asistenţei convenite în temeiul alin. 1, inclusiv, dacă este cazul, luarea de măsuri care vizează limitarea pe cât posibil a consecinţelor şi efectelor accidentului industrial, şi pentru a furniza asistenţă cu caracter general. Dacă înţelegerile dintre părţi pentru acordarea asistenţei reciproce nu sunt reglementate prin acorduri bilaterale sau multilaterale, asistenţa este furnizată conform anexei nr. X la prezenta convenţie, cu condiţia ca părţile să nu convină altfel.
ART. 13
Răspunderi şi obligaţii
Părţile sprijină eforturile internaţionale corespunzătoare pentru elaborarea de norme, criterii şi proceduri cu privire la răspunderi şi obligaţii.
ART. 14
Cercetare şi dezvoltare
Dacă este cazul, părţile iniţiază şi cooperează în executarea lucrărilor de cercetare şi dezvoltare a metodelor şi tehnologiilor de prevenire, pregătire şi intervenţie în cazul accidentelor industriale. În acest scop părţile încurajează şi promovează în mod activ cooperarea ştiinţifică şi tehnologică, inclusiv cercetarea procedeelor mai puţin periculoase destinate limitării riscurilor de accidente, precum şi prevenirii şi limitării consecinţelor accidentelor industriale.
ART. 15
Schimbul de informaţii
Părţile fac schimburi de informaţii, la nivel multilateral şi bilateral, care pot fi obţinute în mod rezonabil, inclusiv elementele menţionate în anexa nr. XI la prezenta convenţie.
ART. 16
Schimbul de tehnologii
1. În conformitate cu dispoziţiile lor legale şi de reglementare şi cu practicile lor, părţile facilitează schimbul de tehnologii în vederea prevenirii, pregătirii şi intervenţiei în cazul efectelor accidentelor industriale, în special prin promovarea:
a) schimbului de tehnologii disponibile prin diferite modalităţi financiare;
b) contactelor directe şi cooperării în sectorul industrial;
c) schimbului de informaţii şi de experienţă; şi
d) acordării de asistenţă tehnică.
2. În promovarea activităţilor menţionate la alin. 1 lit. a) – d) părţile creează condiţii favorabile prin facilitarea contactelor şi a cooperării dintre organizaţiile corespunzătoare şi persoanele fizice atât din sectorul public, cât şi din cel privat, care pot furniza tehnologie, servicii de proiectare şi inginerie, echipament sau mijloace financiare.
ART. 17
Autorităţi competente şi puncte de contact
1. Fiecare parte desemnează sau stabileşte una ori mai multe autorităţi competente în sensul prezentei convenţii.
2. Fără a aduce atingere altor înţelegeri încheiate la nivel bilateral sau multilateral, fiecare parte desemnează sau stabileşte un punct de contact în scopul notificării accidentelor industriale în temeiul art. 10 şi un punct de contact în scopul acordării de asistenţă reciprocă în temeiul art. 12. Ar fi preferabil ca punctul de contact desemnat să fie acelaşi în ambele cazuri.
3. În termen de 3 luni de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii în ceea ce o priveşte, fiecare parte informează celelalte părţi, prin intermediul secretariatului prevăzut la art. 20, cu privire la organismul sau organismele pe care le-a stabilit pentru a îndeplini funcţia de punct de contact şi de autoritate competentă.
4. În termen de o lună de la data adoptării deciziei, fiecare parte informează celelalte părţi prin intermediul secretariatului cu privire la orice schimbare referitoare la desemnarea sau desemnările pe care le-a făcut în aplicarea alin. 3.
5. Fiecare parte menţine operaţionale în orice moment punctul său de contact şi sistemele de notificare a accidentelor industriale prevăzute la art. 10.
6. Fiecare parte menţine operaţionale în orice moment punctul său de contact şi autorităţile care au sarcina de a adresa şi de a primi cererile de asistenţă şi de a accepta ofertele de asistenţă în aplicarea art. 12.
ART. 18
Conferinţa părţilor
1. Reprezentanţii părţilor constituie Conferinţa părţilor la prezenta convenţie şi organizează reuniuni în mod periodic. Prima reuniune a Conferinţei părţilor este convocată în termen de cel mult un an de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii. După aceea, Conferinţa părţilor se reuneşte cel puţin o dată pe an sau la cererea scrisă a oricărei părţi, cu condiţia ca această cerere să fie sprijinită de cel puţin o treime din numărul părţilor în termen de 6 luni de la comunicarea ei de către secretariat.
2. Conferinţa părţilor:
a) analizează modul de aplicare a prevederilor prezentei convenţii;
b) îndeplineşte funcţiile consultative care au ca obiectiv întărirea capacităţii părţilor de a preveni efectele transfrontiere ale accidentelor industriale, de a se pregăti şi a le combate şi de a facilita acordarea de asistenţă tehnică şi de consultanţă la cererea părţilor care se confruntă cu accidente industriale;
c) stabileşte, dacă este nevoie, grupuri de lucru şi alte mecanisme corespunzătoare pentru examinarea problemelor privind aplicarea şi dezvoltarea prezentei convenţii şi, în acest scop, pentru pregătirea studiilor şi a altor documente corespunzătoare şi pentru prezentarea de recomandări Conferinţei părţilor spre examinare;
d) îndeplineşte alte astfel de funcţii care se dovedesc necesare în temeiul dispoziţiilor prezentei convenţii;
e) la prima ei reuniune analizează şi adoptă prin consens regulamentul de procedură al reuniunilor ei.
3. În exercitarea funcţiilor sale Conferinţa părţilor cooperează, atunci când consideră necesar, cu alte organizaţii internaţionale relevante.
4. La prima sa reuniune Conferinţa părţilor stabileşte un program de lucru, ţinând cont în special de elementele menţionate în anexa nr. XII la prezenta convenţie. În plus, Conferinţa părţilor decide asupra metodei de lucru, în special asupra utilizării centrelor naţionale, cooperării cu organizaţiile internaţionale relevante şi stabilirii unui sistem în vederea facilitării aplicării prezentei convenţii, în special în scopul asistenţei reciproce în cazul unui accident industrial, şi în vederea dezvoltării activităţilor relevante desfăşurate în cadrul organizaţiilor internaţionale competente. În cadrul programului său de lucru Conferinţa părţilor trece în revistă centrele naţionale, regionale şi internaţionale existente, precum şi alte organisme şi programe destinate coordonării informaţiilor şi eforturilor în prevenirea, pregătirea şi intervenţia în cazul accidentelor industriale, în vederea identificării instituţiilor sau a centrelor internaţionale suplimentare care pot fi necesare pentru îndeplinirea sarcinilor enumerate în anexa nr. XII.
5. La prima sa reuniune Conferinţa părţilor începe să studieze procedurile în vederea creării celor mai favorabile condiţii pentru schimbul de tehnologie în domeniul prevenirii, pregătirii şi intervenţiei în cazul efectelor accidentelor industriale.
6. Conferinţa părţilor adoptă liniile directoare şi criteriile pentru a facilita identificarea activităţilor periculoase în sensul prezentei convenţii.
ART. 19
Dreptul de vot
1. Sub rezerva dispoziţiilor alin. 2, fiecare parte la prezenta convenţie are dreptul la un vot.
2. Organizaţiile regionale de integrare economică definite la art. 27 îşi exercită, în domeniile lor de competenţă, dreptul de a vota cu un număr de voturi egal cu numărul statelor membre care sunt parte la prezenta convenţie. Astfel de organizaţii nu îşi exercită dreptul de vot dacă statele lor membre îşi exercită dreptul de vot şi invers.
ART. 20
Secretariatul
Secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa îndeplineşte următoarele funcţii de secretariat:
a) convoacă şi pregăteşte reuniunile părţilor;
b) transmite părţilor rapoarte şi alte informaţii primite în aplicarea dispoziţiilor prezentei convenţii;
c) îndeplineşte alte astfel de funcţii pe care i le pot atribui părţile.
ART. 21
Soluţionarea diferendelor
1. Dacă între două sau mai multe părţi apare un diferend cu privire la interpretarea sau la aplicarea prezentei convenţii, aceste părţi caută o soluţie prin negocieri sau prin orice altă metodă de soluţionare a diferendelor pe care o consideră acceptabilă.
2. La semnarea, ratificarea, acceptarea, aprobarea sau aderarea la prezenta convenţie ori în orice moment ulterior, o parte poate declara în scris depozitarului că, pentru diferendele care nu au fost soluţionate conform alin. 1, acceptă una sau ambele metode de soluţionare a diferendelor, prezentate ca fiind obligatorii în relaţiile cu orice parte care acceptă aceeaşi obligaţie:
a) supunerea diferendului Curţii Internaţionale de Justiţie;
b) arbitrajul, conform procedurii menţionate în anexa nr. XIII la prezenta convenţie.
3. Dacă părţile în dispută au acceptat cele două metode de soluţionare a diferendelor, prevăzute la alin. 2, diferendul nu poate fi înaintat decât Curţii Internaţionale de Justiţie, cu excepţia cazului în care părţile în dispută au convenit altfel.
ART. 22
Restricţiile privind furnizarea de informaţii
1. Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere drepturilor sau obligaţiilor părţilor de a proteja, conform dispoziţiilor legale, de reglementare şi administrative sau practicilor judiciare naţionale acceptate şi regulamentelor internaţionale aplicabile, informaţiile privind datele personale, secretul industrial şi comercial, inclusiv proprietatea intelectuală sau securitatea naţională.
2. Dacă una dintre părţi decide totuşi să furnizeze astfel de informaţii protejate unei alte părţi, partea care primeşte aceste informaţii protejate respectă caracterul confidenţial al informaţiilor primite şi condiţiile în care acestea sunt furnizate şi nu utilizează aceste informaţii decât în scopul pentru care au fost furnizate.
ART. 23
Aplicarea
Părţile raportează periodic cu privire la aplicarea prezentei convenţii.
ART. 24
Acorduri bilaterale şi multilaterale
1. Pentru a pune în aplicare obligaţiile care le revin în temeiul dispoziţiilor prezentei convenţii, părţile pot să continue sau să iniţieze participarea la noi acorduri bilaterale ori multilaterale sau la alte înţelegeri.
2. Dispoziţiile prezentei convenţii nu aduc atingere dreptului părţilor de a adopta, prin acord bilateral sau multilateral, dacă este cazul, măsuri mai stricte decât cele prevăzute de prezenta convenţie.
ART. 25
Statutul anexelor
Anexele la prezenta convenţie fac parte integrantă din aceasta.
ART. 26
Modificări ale convenţiei
1. Orice parte poate propune modificări la prezenta convenţie.
2. Textul oricărei propuneri de modificare a prezentei convenţii este prezentat în scris secretarului executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care îl transmite tuturor părţilor. Conferinţa părţilor examinează propunerile de modificare la reuniunea sa anuală următoare, cu condiţia ca secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa să fi transmis propunerile părţilor cu cel puţin 90 de zile înainte.
3. Pentru alte modificări ale prezentei convenţii, cu excepţia celor la anexa nr. I, a căror procedură este descrisă la alin. 4:
a) modificările sunt adoptate prin consens de către părţile prezente la reuniune şi sunt prezentate de către depozitar tuturor părţilor pentru ratificare, acceptare sau aprobare;
b) instrumentele de ratificare, acceptare sau aprobare a modificărilor se depun la depozitar. Modificările adoptate conform prezentului articol intră în vigoare pentru părţile care le-au acceptat în termen de 90 de zile de la data primirii de către depozitar a celui de-al şaisprezecelea instrument de ratificare, acceptare sau aprobare;
c) prin urmare, modificările intră în vigoare pentru orice altă parte în termen de 90 de zile de la depunerea de către această parte a instrumentelor sale de ratificare, acceptare sau aprobare a modificărilor.
4. Pentru modificările la anexa nr. I:
a) părţile fac toate eforturile pentru a ajunge la un acord prin consens. Dacă toate eforturile în acest sens rămân inutile şi nici un acord nu se realizează, modificările se adoptă în ultimă instanţă prin vot, cu majoritatea a nouă zecimi din părţile prezente la reuniune şi votante. Dacă au fost adoptate la conferinţa părţilor, modificările sunt comunicate părţilor cu o recomandare de aprobare;
b) la expirarea termenului de 12 luni de la data comunicării lor de către secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, modificările la anexa nr. I intră în vigoare pentru părţile la prezenta convenţie care nu au prezentat o notificare în conformitate cu dispoziţiile lit. c), cu condiţia ca cel puţin 16 părţi să nu fi prezentat această notificare;
c) fiecare parte care nu poate aproba o modificare a anexei nr. I notifică în scris secretarului executiv al Comisiei Economice pentru Europa în termen de 12 luni de la data comunicării adoptării. Secretarul executiv informează fără întârziere toate părţile cu privire la orice astfel de notificare primită. O parte poate în orice moment substitui acceptarea notificării sale anterioare, modificarea anexei nr. I intrând astfel în vigoare în ceea ce priveşte partea respectivă;
d) în sensul prezentului alineat, părţi prezente şi votante reprezintă părţile prezente care au votat afirmativ sau negativ.
ART. 27
Semnarea
Prezenta convenţie este deschisă pentru semnare la Helsinki în perioada 17 – 18 martie 1992, apoi la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite din New York până la 18 septembrie 1992 tuturor statelor membre ale Comisiei Economice pentru Europa, precum şi statelor care au statut consultativ pe lângă Comisia Economică pentru Europa în temeiul alin. (8) din Rezoluţia 36 (IV) a Consiliului Economic şi Social din 28 martie 1947 şi organizaţiilor regionale de integrare economică constituite de state suverane membre ale Comisiei Economice pentru Europa, cărora statele membre le-au transferat competenţa în domenii reglementate de prezenta convenţie, inclusiv competenţa de a încheia tratate privind aceste domenii.
ART. 28
Depozitarul
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite îndeplineşte funcţia de depozitar al prezentei convenţii.
ART. 29
Ratificarea, acceptarea, aprobarea şi aderarea
1. Prezenta convenţie este supusă ratificării, acceptării sau aprobării de către statele semnatare şi organizaţiile regionale de integrare economică prevăzute la art. 27.
2. Prezenta convenţie este deschisă aderării statelor şi organizaţiilor prevăzute la art. 27.
3. Orice organizaţie prevăzută la art. 27 care devine parte la prezenta convenţie, fără ca vreunul dintre statele sale membre să devină parte la aceasta, este supusă tuturor obligaţiilor care decurg din prezenta convenţie. Atunci când unul sau mai multe state membre ale unei astfel de organizaţii sunt parte la prezenta convenţie, această organizaţie şi statele sale membre convin asupra responsabilităţilor lor respective în executarea obligaţiilor contractuale în temeiul prezentei convenţii. În astfel de cazuri organizaţia şi statele membre nu sunt abilitate să exercite drepturile care decurg din prezenta convenţie.
4. În instrumentele lor de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare organizaţiile regionale de integrare economică prevăzute la art. 27 îşi declară domeniul de competenţă în problemele reglementate de prezenta convenţie. În plus aceste organizaţii informează depozitarul cu privire la orice modificare importantă a domeniului lor de competenţă.
ART. 30
Intrarea în vigoare
1. Prezenta convenţie intră în vigoare în a nouăzecea zi de la data depunerii celui de-al şaisprezecelea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
2. În sensul alin. 1, orice instrument depus de o organizaţie menţionată la art. 27 nu se adaugă celor depuse de către statele membre ale unei astfel de organizaţii.
3. În privinţa fiecărui stat sau fiecărei organizaţii prevăzute la art. 27, care ratifică, acceptă, aprobă prezenta convenţie sau aderă la ea după depunerea celui de-al şaisprezecelea instrument de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare, prezenta convenţie intră în vigoare în a nouăzecea zi de la data depunerii de către acest stat sau această organizaţie a instrumentului său de ratificare, acceptare, aprobare sau aderare.
ART. 31
Retragerea
1. În orice moment după expirarea unui termen de 3 ani de la data la care prezenta convenţie intră în vigoare în privinţa unei părţi, această parte se poate retrage din prezenta convenţie prin notificare scrisă adresată depozitarului. Retragerea îşi produce efectele în a nouăzecea zi de la data primirii notificării de către depozitar.
2. Orice astfel de denunţare nu aduce atingere aplicării art. 4 unei activităţi care a făcut obiectul unei notificări în aplicarea art. 4 alin. 1 sau al unei cereri de discutare în aplicarea art. 4 alin. 2.
ART. 32
Texte autentice
Originalul prezentei convenţii, ale cărei texte în limbile engleză, franceză şi rusă sunt în egală măsură autentice, se depune la secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Drept care subsemnaţii, pe deplin autorizaţi, au semnat prezenta convenţie.
Adoptată la Helsinki la 17 martie 1992.
ANEXA 1
Substanţe periculoase pentru definirea activităţilor periculoase
Cantităţile indicate mai jos se referă la fiecare activitate sau grup de activităţi. Atunci când cifrele din partea I reprezintă o gamă de cantităţi, cantitatea limită este cea care corespunde valorii maxime din acest caz. La 5 ani după intrarea în vigoare a prezentei convenţii, cantitatea inferioară indicată în fiecare gamă este cea care devine cantitatea limită, cu excepţia cazului în care convenţia a fost modificată.
Atunci când o substanţă sau un preparat menţionat în partea a II-a aparţine şi unei categorii din partea I, se aplică cantitatea limită indicată în partea a II-a.
Pentru identificarea activităţilor periculoase părţile ţin cont de posibilitatea previzibilă de agravare a riscurilor în cauză, precum şi de cantităţile de substanţe periculoase din vecinătatea lor, a căror responsabilitate revine unuia sau mai multor operatori.
PARTEA I
Categoriile de substanţe şi de preparate care nu sunt desemnate special în partea a II-a
Categorie ……………………………………… Cantitate limită
(tone)
1. Gaze inflamabile*1a), inclusiv GLP …………………….. 200
2. Lichide foarte inflamabile*1b) ……………………… 50.000
3. Substanţe foarte toxice*1c) ……………………………. 20
4. Substanţe toxice*1d) ……………………………. 500 – 200
5. Substanţe de oxidante*1c) ……………………….. 500 – 200
6. Substanţe explozive*1f) ………………………….. 200 – 50
7. Lichide inflamabile*1g) (manipulate în
condiţii speciale de presiune şi temperatură) …………… 200
8. Substanţe periculoase pentru mediu*1h) …………………. 200
PARTEA II
Substanţe desemnate nominal
Substanţe ……………………………………… Cantitate limită
(tone)
1. Amoniac …………………………………………….. 500
2. (a) Azotat de amoniu*2) …………………………….. 2.500
(b) Azotat de amoniu sub formă de îngrăşământ*3) ……… 10.000
3. Acrilonitril ………………………………………… 200
4. Clor ………………………………………………… 25
5. Oxid de etilenă ………………………………………. 50
6. Acid cianhidric ………………………………………. 20
7. Acid fluorhidric ……………………………………… 50
8. Acid sulfuric ………………………………………… 50
9. Dioxid de sulf ………………………………………. 250
10. Trioxid de sulf ……………………………………… 75
11. Alchili de plumb …………………………………….. 50
12. Fosgen ………………………………………………. 0,75
13. Izocianat de metil ……………………………………. 0,15
NOTE:
*1) Criterii indicative. În absenţa altor criterii corespunzătoare, Părţile pot aplica criteriile următoare pentru clasificarea substanţelor sau preparatelor în sensul părţii I la prezenta anexă.
(a) Gaze inflamabile: substanţe care, în stare gazoasă, la presiune normală şi în amestec cu aerul devin inflamabile şi al căror punct de fierbere la presiune normală este egal sau mai mic de 20 grade C.
(b) Lichide foarte inflamabile: substanţe al căror punct de aprindere este mai mic de 21 grade C şi al căror punct de fierbere la presiune normală este mai mare de 20 grade C.
(c) Substanţe foarte toxice: substanţe ale căror proprietăţi corespund celor care sunt enunţate în tabelele 1 sau 2 de mai jos şi care, datorită proprietăţilor lor fizice şi chimice au capacitatea de a genera accidente industriale.
Tabelul 1
___________________________________________________________________________
| DL50 (ingestie)(1) | DL50 (absorbţie cutanată)(2) | CL50(3) |
| mg/kg de masă a corpului | mg/kg de masă a corpului | mg/l (inhalare) |
| DL50 </= 25 | DL50 </= 50 | CL50 </= 0,5 |
|__________________________|______________________________|_________________|
| (1) DL50 prin ingestie la şobolani. |
| (2) DL50 prin absorbţie cutanată la şobolani sau iepuri. |
| (3) CL50 prin inhalare (patru ore) la şobolan. |
|___________________________________________________________________________|
Tabelul 2
___________________________________________________________________________
| Doza de reacţie discriminatorie | < 5 |
| mg/kg de masă a corpului | |
|__________________________________________________________|________________|
| când toxicitatea acută prin ingestia substanţei la animal a fost |
| determinată prin metoda dozei fixate |
|___________________________________________________________________________|
(d) Substanţe toxice: substanţe ale căror proprietăţi corespund celor care sunt indicate în tabelele 3 sau 4 şi care în temeiul proprietăţilor lor fizice şi chimice au capacitatea de a genera accidente industriale.
Tabelul 3
___________________________________________________________________________
| DL50 (ingestie)(1) | DL50 (absorbţie cutanată)(2) | CL50(3) |
| mg/kg de masă a corpului | mg/kg de masă a corpului | mg/l (inhalare) |
| 25 < DL50 </= 200 | 50 < DL50 </= 400 | 0,5 < CL50 </= 2|
|__________________________|______________________________|_________________|
| (1) DL50 prin ingestie la şobolani. |
| (2) DL50 prin absorbţie cutanată la şobolani sau iepuri. |
| (3) CL50 prin inhalare (patru ore) la şobolan. |
|___________________________________________________________________________|
Tabelul 4
___________________________________________________________________________
| Doza de reacţie discriminatorie | = 5 |
| mg/kg de masă a corpului | |
|__________________________________________________________|________________|
| când toxicitatea acută prin ingestia substanţei la animal a fost |
| determinată de metoda dozei fixate |
|___________________________________________________________________________|
(e) Substanţe oxidante: substanţe care dau naştere la reacţii puternic exoterme atunci când intră în contact cu alte substanţe, în special cu cele inflamabile.
(f) Substanţe explozive: substanţe care pot exploda sub efectul unei flăcări sau care sunt mai sensibile la şocuri sau frecare decât dinitrobenzenul.
(g) Lichide inflamabile: substanţe al căror punct de aprindere este mai mic decât 55 grade C şi care rămân lichide sub presiune, astfel încât în condiţii speciale de procesare, de exemplu sub presiune mare şi la temperatură ridicată, au capacitatea de a genera accidente industriale.
(h) Substanţe periculoase pentru mediu: substanţe care prezintă valori ale toxicităţii acute pentru mediul acvatic corespondente celor indicate în tabelul 5.
Tabelul 5
___________________________________________________________________________
| CL50(1) | CE50(2) | CI50(3) |
| mg/l | mg/l | mg/l |
| CL50 </= 10 | CE50 </= 10 | CI50 </= 10 |
|__________________________|______________________________|_________________|
| (1) CL50 la peşte (96 ore) |
| (2) CE50 la daphnia (48 ore) |
| (3) CI50 la alge (72 ore) |
| atunci când substanţa nu este uşor degradabilă sau când log Pow > 3,0 |
| (excepţie făcând cazul în care FBC determinat experimental este mai mic |
| decât 100). |
|___________________________________________________________________________|
(i) DL = doză letală.
(j) CL = concentraţie letală.
(k) CE = concentraţia efectivă.
(l) CI = concentraţie de inhibiţie.
(m) Pow = coeficient de partiţie octanol/apă.
(n) FBC = factor de bioconcentrare.
*2) Azotatul de amoniu şi amestecul de azotat de amoniu, când conţinutul de azot corespunzător azotatului de amoniu este mai mare de 28% în masă; soluţiile apoase de azotat de amoniu când concentraţia de azotat de amoniu este peste 90% în masă.
*3) Îngrăşăminte cu azotat de amoniu simple sau compuse când conţinutul de azot corespunzător azotatului de amoniu este peste 28% în masă (un îngrăşământ compus cu azotat de amoniu conţine şi fosfor şi/sau potasiu).
*4) Amestecurile şi preparatele care conţin astfel de substanţe sunt tratate în acelaşi mod ca şi substanţele pure, dacă nu prezintă mai multe proprietăţi echivalente şi nu pot avea efecte transfrontiere.
ANEXA 2
Procedura comisiei de anchetă în temeiul art. 4 şi 5 din convenţie
1. Partea sau părţile solicitante notifică secretariatului problema/problemele pe care o/le înaintează unei comisii de anchetă constituite conform dispoziţiilor prezentei anexe. Această notificare identifică obiectul anchetei. Secretariatul informează imediat toate părţile la convenţie despre cererea de anchetă.
2. Comisia de anchetă este compusă din trei membri. Atât partea solicitantă, cât şi cealaltă parte la procedura de anchetă numesc un expert ştiinţific sau tehnic, iar cei doi experţi astfel numiţi desemnează de comun acord un al treilea expert care este preşedintele comisiei de anchetă. Acesta din urmă nu trebuie nici să fie cetăţean al uneia dintre părţile la procedura de anchetă, nici să îşi aibă reşedinţa obişnuită pe teritoriul uneia dintre aceste părţi, nici să fie în serviciul uneia dintre ele şi nici să se fi ocupat deja de afacerea în cauză în altă calitate.
3. Dacă preşedintele comisiei de anchetă nu a fost desemnat în termen de două luni de la numirea celui de-al doilea expert, secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa trebuie să desemneze preşedintele, la cererea uneia dintre părţi, într-un nou termen de două luni.
4. Dacă una dintre părţile la procedura de anchetă nu numeşte un expert în termen de o lună de la primirea notificării adresate de secretariat, cealaltă parte îl poate informa pe secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care desemnează preşedintele comisiei de anchetă într-un nou termen de două luni. La desemnarea sa, preşedintele comisiei de anchetă cere părţii care nu a numit un expert să facă acest lucru în termen de o lună. Dacă acest termen nu este respectat, preşedintele informează secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care face numirea în termen de alte două luni.
5. Comisia de anchetă îşi adoptă regulamentul de procedură.
6. Comisia de anchetă poate lua toate măsurile adecvate pentru exercitarea funcţiei sale.
7. Părţile la procedura de anchetă facilitează sarcina comisiei de anchetă prin toate mijloacele avute la dispoziţie, în special:
a) furnizează comisiei de anchetă toate documentele, facilităţile şi informaţiile relevante;
b) permit comisiei de anchetă, dacă este necesar, să citeze şi să audieze martori sau experţi.
8. Părţile şi experţii protejează secretul informaţiilor pe care le primesc cu titlu confidenţial în timpul lucrărilor comisiei de anchetă.
9. Dacă una dintre părţile la procedura de anchetă nu se prezintă în faţa comisiei de anchetă sau se abţine de la prezentarea cazului său, cealaltă parte poate cere comisiei de anchetă să dea curs procedurii şi să îşi finalizeze lucrările. Absenţa unei părţi sau incapacitatea acesteia de a-şi prezenta cazul nu constituie un obstacol în continuarea sau finalizarea lucrărilor comisiei de anchetă.
10. Dacă comisia de anchetă nu stabileşte altfel în funcţie de circumstanţele specifice ale problemei în cauză, cheltuielile comisiei de anchetă, inclusiv remuneraţia membrilor săi, sunt suportate în cuantum egal de către părţile la procedura de anchetă. Comisia de anchetă ţine evidenţa tuturor cheltuielilor şi pune la dispoziţia părţilor un bilanţ final.
11. Orice parte care, în ceea ce priveşte obiectul procedurii de anchetă, are un interes de ordin material şi care poate fi afectată de avizul comisiei de anchetă poate interveni în procedură cu acordul comisiei de anchetă.
12. Deciziile comisiei de anchetă în probleme referitoare la procedură sunt adoptate de majoritatea membrilor săi. Avizul final al comisiei de anchetă reflectă opinia majorităţii membrilor săi şi trebuie să includă orice opinie contrară.
13. Comisia de anchetă îşi prezintă avizul final în termen de două luni de la data la care a fost constituită, cu excepţia cazului în care consideră necesară prelungirea acestui termen cu o perioadă care să nu depăşească două luni.
14. Avizul final al comisiei de anchetă se bazează pe principii ştiinţifice acceptate. Comisia de anchetă comunică avizul său final părţilor la procedura de anchetă şi secretariatului.
ANEXA 3
Proceduri în temeiul art. 4 din convenţie
1. Partea de origine poate cere consultarea altei părţi conform pct. 2 – 5, pentru a determina dacă această parte este sau nu este o parte afectată.
2. Dacă o activitate propusă sau existentă este periculoasă, partea de origine notifică la nivelurile corespunzătoare, în scopul asigurării unor consultări adecvate şi eficiente, oricărei părţi pe care o poate considera afectată, cât mai curând posibil şi cel mai târziu atunci când îşi informează publicul cu privire la activitatea propusă sau existentă în cauză. În cazul activităţilor periculoase existente, o astfel de notificare este furnizată în termen de cel mult 2 ani de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii pentru partea de origine.
3. Notificarea trebuie să conţină, între altele:
a) informaţii despre activitatea periculoasă, inclusiv orice informaţie sau raport disponibil, cum ar fi informaţiile furnizate în conformitate cu art. 6 din convenţie, cu privire la efectul transfrontier pe care l-ar putea avea în caz de accident industrial;
b) indicarea unui termen rezonabil pentru comunicarea unui răspuns în conformitate cu pct. 4, ţinând cont de natura activităţii,
şi poate include informaţiile menţionate la pct. 6.
4. Părţile notificate răspund părţii de origine în intervalul specificat în notificare, anunţând primirea acesteia şi indicând dacă intenţionează să angajeze consultări sau nu.
5. Dacă o parte notificată înştiinţează că nu are intenţia de a angaja consultări sau dacă nu răspunde în termenul specificat în notificare, dispoziţiile punctelor următoare nu se aplică. Într-un asemenea caz nu se aduce atingere dreptului părţii de origine de a stabili dacă trebuie să procedeze la evaluare şi la analiză pe baza legislaţiei şi practicii sale naţionale.
6. Atunci când o parte notificată îi comunică dorinţa de a angaja consultări, partea de origine furnizează acestei părţi, dacă nu a făcut-o încă:
a) informaţiile relevante cu privire la desfăşurarea analizei, cu o planificare pentru transmiterea observaţiilor;
b) informaţiile relevante despre activitatea periculoasă şi efectele transfrontiere pe care le-ar putea avea în caz de accident industrial;
c) posibilitatea de a participa la evaluarea informaţiilor sau a oricărui raport care demonstrează eventualele efecte transfrontiere.
7. Partea afectată furnizează părţii de origine, la cererea acesteia, informaţiile care pot fi obţinute în mod rezonabil în privinţa zonei aflate sub jurisdicţia sa şi care poate fi afectată, dacă aceste informaţii sunt necesare pentru pregătirea evaluării şi analizei şi pentru adoptarea
de măsuri. Informaţiile sunt furnizate prompt şi, dacă este cazul, prin intermediul unui organism comun, dacă acesta există.
8. Partea de origine pune la dispoziţia părţii afectate direct sau prin intermediul unui organism comun, dacă acesta există, documentele referitoare la analiza şi evaluarea descrise la pct. 1 şi 2 din anexa nr. V la convenţie.
9. Părţile implicate informează publicul din zonele care, în mod rezonabil, pot fi afectate de activitatea periculoasă şi iau măsuri pentru ca documentele privind analiza şi evaluarea să fie distribuite publicului şi autorităţilor din zonă în cauză. Părţile le oferă posibilitatea de a formula observaţii sau obiecţii cu privire la activitatea periculoasă şi procedează astfel încât punctele lor de vedere să fie transmise autorităţii competente a părţii de origine fie direct, fie, dacă este cazul, prin intermediul părţii de origine, într-un termen rezonabil.
10. La finalizarea documentelor referitoare la analiză şi evaluare, partea de origine angajează fără întârziere consultări cu partea afectată în ceea ce priveşte, între altele, efectele transfrontiere ale activităţilor periculoase în caz de accident industrial şi măsurile de limitare sau de eliminare a acestor efecte. Consultările pot face referire la:
a) posibilele soluţii alternative, inclusiv opţiunea „non-activă” şi măsurile care ar putea fi luate pentru a atenua efectele transfrontiere, cheltuielile fiind suportate de partea de origine;
b) alte forme de asistenţă reciprocă avute în vedere pentru limitarea efectelor transfrontiere;
c) orice altă problemă relevantă.
Părţile implicate convin, la începutul consultărilor, asupra unui termen rezonabil pentru durata consultărilor. Aceste consultări pot avea loc prin intermediul unui organism comun adecvat, dacă acesta există.
11. Părţile implicate asigură că se va ţine cont în mod adecvat de analiză şi de evaluare, precum şi de observaţiile primite în temeiul pct. 9 şi de rezultatul consultărilor menţionate la pct. 10.
12. Părţile de origine notifică părţilor afectate orice decizie luată în privinţa activităţii, precum şi motivele şi considerentele pe care se bazează.
13. Dacă unele informaţii suplimentare relevante cu privire la efectele transfrontiere ale unei activităţi periculoase, care nu au fost disponibile în momentul în care această activitate a făcut obiectul consultărilor, sunt aduse la cunoştinţă unei părţi implicate, această parte informează imediat cealaltă/celelalte parte/părţi în această privinţă. La solicitarea uneia dintre părţile implicate, au loc noi consultări.
ANEXA 4
Măsuri preventive în temeiul art. 6 din convenţie
Măsurile de mai jos pot fi aplicate de către părţi, autorităţi competente, operatori sau în cadrul eforturilor concertate, conform legislaţiei şi practicii naţionale:
1. fixarea obiectivelor generale sau specifice în materie de securitate;
2. adoptarea dispoziţiilor legislative sau a liniilor directoare privind măsurile de securitate şi normele de securitate;
3. identificarea acelor activităţi periculoase care necesită aplicarea măsurilor preventive speciale, care pot include un sistem de licenţiere sau autorizare;
4. evaluarea analizelor de risc sau a studiilor de securitate privind activităţile periculoase şi a unui plan de acţiune în vederea aplicării măsurilor necesare;
5. punerea la dispoziţie autorităţilor competente a informaţiilor necesare pentru evaluarea riscurilor;
6. aplicarea tehnologiei celei mai adecvate pentru a preveni accidentele industriale şi a proteja fiinţele umane şi mediul;
7. educarea şi formarea corespunzătoare a tuturor persoanelor angajate în activităţi periculoase pe amplasament, atât în situaţii normale, cât şi anormale, în vederea prevenirii accidentelor industriale;
8. stabilirea unor structuri şi practici de gestiune internă destinate aplicării şi menţinerii eficiente a regulamentelor de securitate;
9. supravegherea activităţilor periculoase şi efectuarea controalelor şi verificărilor.
ANEXA 5
Analiză şi evaluare
1. Extinderea şi gradul de detaliere a analizei şi evaluării activităţii periculoase trebuie să varieze în funcţie de scopul pentru care sunt efectuate.
2. Tabelul următor ilustrează, în sensul articolelor relevante din convenţie, elementele care trebuie luate în considerare în cadrul analizei şi evaluării, în scopurile enumerate mai jos:
________________________________________________________________________________
Obiectul analizei Elementele care trebuie luate în considerare
________________________________________________________________________________
Planificarea pentru 1. Cantităţile şi proprietăţile substanţelor periculoase
situaţii de urgenţă existente pe amplasament
în temeiul art. 8 2. Scurte scenarii descriptive ale unui eşantion
reprezentativ de accidente industriale care pot fi
provocate de o activitate periculoasă, cu indicarea
probabilităţii fiecăruia
3. Pentru fiecare scenariu:
a) cantitatea aproximativă a emisiei
b) mărimea şi gravitatea consecinţelor asupra mediului
uman şi nonuman în condiţii favorabile şi
nefavorabile, inclusiv întinderea zonelor de risc
c) scară de timp în care fenomenul declanşator ar putea
degenera în accident industrial
d) orice acţiune care ar putea fi întreprinsă pentru a se
limita pe cât posibil probabilitatea agravării
4. Mărimea şi repartiţia populaţiei în vecinătate,
inclusiv orice concentrare mare de persoane care se
poate afla în zona de risc
5. Vârsta, mobilitatea şi vulnerabilitatea acestei
populaţii
________________________________________________________________________________
Luarea deciziilor În plus faţă de elementele prevăzute la subpct. 1 – 5 de
privind amplasamentul mai sus:
în temeiul art. 7 6. Gravitatea daunei provocate persoanelor şi mediului, în
funcţie de natura şi de circumstanţele emisiei
7. Distanţa dintre amplasarea activităţii periculoase şi
locul în care se pot face simţite efectele nocive
asupra persoanelor şi mediului în caz de accident
industrial
8. Aceleaşi informaţii, ţinând cont nu numai de situaţia
actuală, ci şi de dezvoltările viitoare planificate sau
care puteau fi prevăzute în mod rezonabil
________________________________________________________________________________
Informarea publicului În plus faţă de elementele prevăzute la subpct. 1 – 4 de
în temeiul art. 9 mai sus:
9. Persoanele care pot fi afectate în caz de accident
industrial
________________________________________________________________________________
Măsuri preventive În plus faţă de elementele prevăzute la subpct. 4 – 9 de
în temeiul art. 6 mai sus, vor fi necesare versiuni mai detaliate şi ale
descrierilor şi evaluărilor prevăzute la subpct. 1 – 3
pentru adoptarea măsurilor preventive. În afara acestor
descrieri şi evaluări, trebuie avute în vedere elementele
de mai jos:
10. Cantităţile de materii periculoase manipulate şi
condiţiile de manipulare
11. Lista scenariilor pentru diverse tipuri de accidente
industriale care au efecte grave, cu exemple
referitoare la toate incidentele posibile, de la cele
mai puţin importante la cele mai importante, şi a
efectelor pe care le pot avea activităţile desfăşurate
în vecinătate
12. Pentru fiecare scenariu, o descriere a fenomenelor
care ar putea fi la originea unui accident industrial
şi înlănţuirea evenimentelor care ar putea duce la
agravarea lor
13. O evaluare cel puţin în termeni generali a gradului de
probabilitate a fiecăruia dintre aceste evenimente,
ţinând cont de măsurile prevăzute la subpct. 14
14. O descriere a măsurilor preventive privind
echipamentul şi procedurile destinate să reducă pe cât
posibil probabilitatea fiecărui eveniment
15. O evaluare a efectelor pe care le-ar putea avea
nerespectarea condiţiilor de exploatare normale şi
măsurile care trebuie adoptate în consecinţă pentru a
opri în condiţii de siguranţă activitatea periculoasă
sau orice fază a acesteia în caz de urgenţă şi
necesitatea instruirii personalului de conducere
astfel încât acesta să poată recunoaşte abaterile de
la condiţiile normale în stadii incipiente şi să ia
măsurile adecvate
16. O evaluare indicând până în ce punct modificările,
lucrările de reparaţii şi cele de întreţinere care
prezintă interes pentru activitatea periculoasă ar
putea compromite măsurile de control şi măsurile
adoptate în consecinţă pentru ca acest control să fie
menţinut
________________________________________________________________________________
ANEXA 6
Luarea deciziilor privind amplasamentul în temeiul art. 7 din convenţie
Dispoziţiile de mai jos ilustrează elementele care trebuie luate în considerare în temeiul art. 7 din convenţie:
1. rezultatele analizei şi evaluării riscurilor, inclusiv o evaluare, în temeiul anexei nr. V la convenţie, a caracteristicilor fizice ale zonei în care este prevăzută desfăşurarea activităţii periculoase;
2. rezultatele proceselor de consultare şi de participare a publicului;
3. o analiză a creşterii sau diminuării riscului antrenat de fiecare element nou pe teritoriul părţii afectate, în raport cu o activitate periculoasă existentă pe teritoriul părţii de origine;
4. evaluarea riscurilor de mediu, inclusiv a oricăror efecte transfrontiere;
5. evaluarea noilor activităţi periculoase care ar putea reprezenta o sursă de risc;
6. se va lua în considerare ca amplasamentele activităţilor periculoase noi, precum şi modificările semnificative ale activităţilor periculoase existente să fie la o distanţă suficientă faţă de aglomerările existente, precum şi stabilirea unui perimetru de securitate în jurul amplasamentului cu activităţi periculoase; în interiorul acestui perimetru elementele care ar avea ca efect creşterea cifrei populaţiei expuse sau sporirea în alt mod a gravităţii riscului trebuie examinate îndeaproape.
ANEXA 7
Măsuri de pregătire pentru situaţii de urgenţă în temeiul art. 8 din convenţie
1. Toate planurile de urgenţă, atât pe amplasament, cât şi în afara lui, trebuie coordonate astfel încât să se asigure o intervenţie completă şi eficientă la accidentele industriale.
2. Planurile de urgenţă trebuie să cuprindă măsurile necesare pentru localizarea situaţiilor de urgenţă şi pentru prevenirea sau limitarea pe cât posibil a efectelor transfrontiere. Acestea trebuie să prevadă şi dispoziţiile pentru alertarea populaţiei şi, dacă este cazul, organizarea operaţiunilor de evacuare şi alte operaţiuni de protecţie sau de salvare, precum şi serviciile sanitare.
3. Planurile de urgenţă ar trebui să ofere personalului care munceşte pe amplasament, persoanelor care riscă să fie afectate în afara amplasamentului şi echipelor de salvare detalii cu privire la procedurile tehnice şi de organizare corespunzătoare în cazul unui accident industrial care poate avea efecte transfrontiere şi pentru a preveni şi a limita pe cât posibil efectele acestuia asupra populaţiei şi mediului atât pe amplasament, cât şi în afara lui.
4. Planurile de urgenţă aplicabile pe amplasament ar putea, de exemplu:
a) să indice atribuţiile şi responsabilităţile organizatorice pe amplasament în situaţii de urgenţă;
b) să descrie demersurile ce trebuie urmate în caz de accident industrial sau de ameninţare iminentă cu un astfel de accident pentru a controla situaţia sau evenimentul ori să indice unde se poate găsi o astfel de descriere;
c) să descrie echipamentul şi resursele disponibile;
d) să indice măsurile de alertare rapidă în caz de accident industrial a autorităţilor publice însărcinate cu primul ajutor în afara amplasamentului, inclusiv tipul de informaţii care se comunică cu ocazia alertei iniţiale şi măsurile pentru punerea la dispoziţie a informaţiilor detaliate pe măsură ce acestea devin disponibile;
e) să indice măsurile de formare a personalului în vederea îndeplinirii sarcinilor care îi revin.
5. Planurile de urgenţă aplicabile în afara amplasamentului ar putea, de exemplu:
a) să indice atribuţiile şi responsabilităţile organizatorice în afara amplasamentului în caz de urgenţă, în special modalităţile de integrare în planurile aplicabile pe amplasament;
b) să indice metodele şi procedurile care trebuie urmate de către personalul de salvare şi cel medical;
c) să indice metodele de identificare rapidă a zonei afectate;
d) să indice măsuri pentru ca accidentul industrial să fie prompt notificat părţilor afectate sau care pot fi afectate şi pentru ca această legătură să fie menţinută ulterior;
e) să identifice resursele necesare pentru punerea în aplicare a planurilor şi măsurilor de coordonare;
f) să indice măsurile de informare a publicului, inclusiv, dacă este cazul, măsurile de completare şi redifuzare a informaţiilor furnizate în conformitate cu art. 9 din convenţie;
g) să indice măsurile în materie de instruire şi exerciţii.
6. Planurile de urgenţă ar putea include măsuri de tratare, colectare, curăţare, stocare, înlăturare şi eliminare în deplină securitate a substanţelor periculoase şi materialelor contaminate şi de reconstrucţie.
ANEXA 8
Informaţii furnizate publicului în temeiul art. 9 din convenţie
1. Denumirea societăţii, adresa unde se desfăşoară activitatea periculoasă şi identificarea, prin poziţia pe care o ocupă, a persoanei care furnizează informaţia
2. Explicarea, în termeni simpli, a activităţii periculoase, inclusiv a riscurilor acesteia
3. Denumirile comune sau denumirile generice ori clasificarea generală a periculozităţii substanţelor şi preparatelor care sunt utilizate în cadrul activităţii periculoase, cu indicarea principalelor caracteristici de periculozitate
4. Informaţii generale rezultate din evaluarea impactului asupra mediului, dacă acestea sunt disponibile şi relevante
5. Informaţii generale referitoare la natura accidentului industrial care ar putea eventual să se producă în cadrul activităţii periculoase, inclusiv la efectele pe care le-ar putea avea asupra populaţiei şi mediului
6. Informaţii adecvate cu privire la modul în care populaţia afectată va fi avertizată şi informată în caz de accident industrial
7. Informaţii adecvate cu privire la măsurile pe care populaţia afectată ar trebui să le ia şi la comportamentul pe care ar trebui să îl adopte în caz de accident industrial
8. Informaţii adecvate cu privire la măsurile referitoare la activitatea periculoasă, inclusiv cu privire la legăturile cu serviciile de salvare, pentru a face faţă accidentelor industriale, pentru a le limita gravitatea şi a le atenua efectele
9. Informaţii generale cu privire la planul de urgenţă în afara amplasamentului, elaborat de serviciile de urgenţă pentru a combate orice efect în afara amplasamentului, inclusiv efectele transfrontiere ale unui accident industrial
10. Informaţii generale cu privire la cerinţele şi condiţiile speciale pe care activitatea periculoasă trebuie să le satisfacă conform dispoziţiilor de reglementare şi/sau administrative naţionale relevante, inclusiv sistemele de licenţiere sau autorizare
11. Detalii cu privire la locul de unde pot fi obţinute informaţii relevante suplimentare
ANEXA 9
Sisteme de notificare a accidentelor industriale în temeiul art. 10 din convenţie
1. Sistemele de notificare a accidentelor industriale permit transmiterea în cel mai scurt timp posibil a datelor şi previziunilor conform codurilor stabilite în prealabil şi utilizând sisteme compatibile de transmisie şi prelucrare a datelor pentru a avertiza şi a interveni în caz de urgenţă şi pentru a lua măsuri de atenuare şi de limitare a consecinţelor efectelor transfrontiere, ţinând cont de diverse necesităţi la diferite niveluri.
2. Notificarea în caz de accident industrial trebuie să includă următoarele:
a) tipul şi amploarea accidentului industrial, substanţele periculoase în cauză (dacă sunt cunoscute) şi gravitatea efectelor pe care le poate avea;
b) ora şi locul exact ale accidentului;
c) orice altă informaţie disponibilă, necesară unei intervenţii eficiente în caz de accident industrial.
3. Notificarea unui accident industrial trebuie să fie completată la intervale adecvate sau ori de câte ori este necesar prin notificarea de informaţii relevante suplimentare cu privire la evoluţia situaţiei privind efectele transfrontiere.
4. Teste şi analize se efectuează periodic pentru verificarea eficacităţii sistemelor de notificare a accidentelor industriale, inclusiv instruirea periodică a personalului implicat. Dacă este cazul, astfel de încercări, teste, analize şi activităţi de instruire sunt efectuate în comun.
ANEXA 10
Asistenţă reciprocă în temeiul art. 12 din convenţie
1. Direcţia generală, controlul, coordonarea şi supravegherea generală a asistenţei revin părţii care solicită asistenţă. Personalul care participă la operaţiunea de asistenţă acţionează conform legislaţiei relevante a părţii care solicită asistenţă. Autorităţile competente ale acesteia din urmă cooperează cu autoritatea desemnată de partea care furnizează asistenţă, în conformitate cu art. 17 din convenţie, ca fiind responsabile de conducerea directă a personalului şi utilizarea echipamentului pus la dispoziţie de această parte.
2. Partea care solicită asistenţă pune la dispoziţie, în limita mijloacelor sale, facilităţi şi servicii locale în vederea unei administrări corecte şi eficiente a asistenţei şi asigură protecţia personalului, echipamentului şi dotărilor aduse pe teritoriul său în acest scop de către partea care furnizează asistenţă sau în numele său.
3. Dacă nu se convine altfel de către părţile implicate, asistenţa este furnizată pe cheltuiala părţii care solicită asistenţă. Partea care furnizează asistenţă poate în orice moment să renunţe integral sau parţial la rambursarea costurilor.
4. Partea care solicită asistenţă face toate eforturile pentru a acorda părţii care furnizează asistenţă şi persoanelor care acţionează în numele său privilegiile, imunitatea sau facilităţile necesare pentru exercitarea promptă a funcţiilor lor de asistenţă. Partea care solicită asistenţă nu are obligaţia de a aplica această dispoziţie cetăţenilor săi sau rezidenţilor permanenţi şi nici de a le acorda privilegiile şi imunitatea menţionate anterior.
5. O parte, la cererea părţii care solicită sau a părţii care furnizează asistenţă, facilitează tranzitul pe teritoriul său al personalului, echipamentului şi bunurilor implicate în operaţiunea de asistenţă, care au făcut obiectul unei notificări în formă corectă şi legală, cu destinaţie sau provenind de pe teritoriul părţii care solicită asistenţă.
6. Partea care solicită asistenţă facilitează pentru personalul, echipamentul şi bunurile utilizate în operaţiunea de asistenţă, care au făcut obiectul unei notificări în formă corectă şi legală, intrarea, şederea şi părăsirea teritoriului său naţional.
7. În ceea ce priveşte actele care rezultă direct din asistenţa furnizată, partea care solicită asistenţă trebuie, în caz de deces al unor persoane sau vătămări corporale, de pierdere de bunuri ori daune materiale sau deteriorarea mediului cauzate pe teritoriul său în timpul furnizării asistenţei solicitate, să scoată din cauză şi să recompenseze partea care furnizează asistenţă sau persoanele care acţionează în numele său şi să le acorde compensaţii în caz de deces sau daune suferite de acestea şi în caz de pierdere ori deteriorare a echipamentului sau a altor bunuri implicate în operaţiunea de asistenţă. Partea care solicită asistenţă este răspunzătoare de rezolvarea plângerilor terţilor împotriva părţii care furnizează asistenţă sau împotriva persoanelor care acţionează în numele său.
8. Părţile implicate cooperează îndeaproape pentru a facilita soluţionarea procedurilor legale şi a plângerilor care ar putea rezulta din operaţiunea de asistenţă.
9. Orice parte poate solicita asistenţă cu privire la tratamentul medical sau la relocarea temporară pe teritoriul altei părţi a persoanelor implicate într-un accident.
10. După consultări adecvate şi prin notificare, partea afectată sau care solicită asistenţă poate să solicite în orice moment încetarea asistenţei primite sau furnizate în temeiul prezentei convenţii. O dată ce o astfel de solicitare a fost făcută, părţile implicate se consultă în vederea luării unor măsuri pentru încetarea asistenţei în condiţii corespunzătoare.
ANEXA 11
Schimbul de informaţii în temeiul art. 15 din convenţie
Informaţiile trebuie să includă următoarele elemente, care pot face, de asemenea, obiectul unei cooperări multilaterale şi bilaterale:
a) măsuri legislative şi administrative, politici, obiective şi priorităţi privind prevenirea, pregătirea şi intervenţia, activităţi ştiinţifice şi măsuri tehnice pentru reducerea riscului de accidente industriale care rezultă din activităţi periculoase, inclusiv pentru atenuarea efectelor transfrontiere;
b) măsuri şi planuri de urgenţă la nivel adecvat având incidenţă asupra altor părţi;
c) programe de supraveghere, planificare şi cercetare-dezvoltare, inclusiv aplicarea şi controlul acestora;
d) măsuri adoptate în vederea prevenirii, pregătirii şi intervenţiei în cazul accidentelor industriale;
e) experienţa dobândită în materie de accidente industriale şi cooperarea privind intervenţia în cazul accidentelor industriale care au efecte transfrontiere;
f) dezvoltarea şi aplicarea celor mai bune tehnologii disponibile pentru a îmbunătăţi protecţia mediului şi securitatea;
g) pregătirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă;
h) metode utilizate pentru prevederea riscurilor, inclusiv criterii pentru monitorizarea şi evaluarea efectelor transfrontiere.
ANEXA 12
Sarcini pentru activitatea de asistenţă reciprocă în temeiul art. 18 alin. 4 din convenţie
1. Culegerea şi difuzarea informaţiilor şi datelor:
a) constituirea şi exploatarea unui sistem de notificare a accidentelor industriale, care să permită furnizarea de informaţii cu privire la accidentele industriale şi la experţi, pentru a-i implica pe aceştia din urmă cât mai rapid posibil în furnizarea de asistenţă;
b) constituirea şi exploatarea unei bănci de date pentru primirea, procesarea şi difuzarea informaţiilor necesare cu privire la accidentele industriale, inclusiv la efectele lor, precum şi la măsurile aplicate şi eficacitatea lor;
c) elaborarea şi păstrarea unei liste de substanţe periculoase, inclusiv caracteristicile lor relevante, şi de informaţii cu privire la modul în care se procedează cu acestea în caz de accident industrial;
d) elaborarea şi păstrarea unui registru de experţi care să ofere consultanţă şi alte tipuri de asistenţă privind măsurile de prevenire, pregătire şi intervenţie, inclusiv măsurile de reconstrucţie;
e) păstrarea unei liste de activităţi periculoase;
f) elaborarea şi păstrarea unei liste de substanţe periculoase reglementate de dispoziţiile părţii I din anexa nr. I la convenţie.
2. Cercetare, instruire şi metodologii:
a) dezvoltarea şi furnizarea de modele bazate pe experienţa dobândită în materie de accidente industriale, precum şi de scenarii de prevenire, pregătire şi intervenţie;
b) promovarea educaţiei şi instruirii, organizarea de colocvii internaţionale şi promovarea cooperării în materie de cercetare-dezvoltare.
3. Asistenţă tehnică:
a) îndeplinirea funcţiilor consultative destinate întăririi capacităţii părţilor de a aplica măsurile de prevenire, pregătire şi intervenţie;
b) asumarea, la cererea unei părţi, a inspectării activităţilor sale periculoase şi furnizarea de asistenţă în vederea organizării inspecţiilor naţionale conform dispoziţiilor din prezenta convenţie.
4. Asistenţă în caz de urgenţă:
– acordarea, la cererea unei părţi, de asistenţă tehnică, în special prin trimiterea la locul accidentului industrial de experţi care să furnizeze consultanţă şi alte tipuri de asistenţă pentru intervenţia în cazul unui accident industrial.
ANEXA 13
Arbitraj
1. Partea sau părţile solicitante notifică secretariatului că părţile au convenit să supună diferendul arbitrajului în conformitate cu art. 21 alin. 2 din convenţie. Notificarea precizează obiectul arbitrajului şi indică, în special, articolele prezentei convenţii a căror interpretare sau aplicare este în cauză. Secretariatul transmite informaţiile primite tuturor părţilor la prezenta convenţie.
2. Tribunalul de arbitraj este compus din trei membri. Partea sau părţile solicitante şi cealaltă/celelalte parte/părţi în dispută numesc un arbitru, iar cei doi arbitri astfel numiţi desemnează de comun acord un al treilea arbitru, care va fi preşedintele tribunalului de arbitraj. Acesta din urmă nu trebuie să fie cetăţean al uneia dintre părţile în dispută, nici să îşi aibă reşedinţa obişnuită pe teritoriul uneia dintre aceste părţi, nici să fie în serviciul uneia dintre ele şi nici să se fi ocupat deja de afacerea în cauză în altă calitate.
3. Dacă preşedintele tribunalului de arbitraj nu a fost desemnat în termen de două luni de la numirea celui de-al doilea arbitru, secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa trebuie să desemneze preşedintele, la cererea uneia dintre părţile în dispută, într-un nou termen de două luni.
4. Dacă una dintre părţile în dispută nu numeşte un arbitru în termen de două luni de la primirea solicitării, cealaltă parte poate informa secretarul executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care desemnează preşedintele tribunalului de arbitraj într-un nou termen de două luni. La desemnarea sa, preşedintele tribunalului de arbitraj solicită părţilor care nu au numit un arbitru să facă acest lucru în termen de două luni. Dacă acest interval nu este respectat, preşedintele comunică acest lucru secretarului executiv al Comisiei Economice pentru Europa, care face numirea într-un nou termen de două luni.
5. Tribunalul de arbitraj dă sentinţa conform dreptului internaţional şi dispoziţiilor din prezenta convenţie.
6. Orice tribunal de arbitraj constituit în aplicarea dispoziţiilor din prezenta anexă îşi stabileşte regulamentul de procedură.
7. Deciziile tribunalului de arbitraj atât asupra chestiunilor de procedură, cât şi de fond sunt adoptate de membrii săi cu majoritate de voturi.
8. Tribunalul poate lua toate măsurile adecvate pentru stabilirea faptelor.
9. Părţile în dispută facilitează sarcina tribunalului de arbitraj prin toate mijloacele aflate la dispoziţia lor, în special:
a) furnizează tribunalului toate documentele, facilităţile şi informaţiile relevante;
b) permit tribunalului, dacă este necesar, să citeze şi să audieze martori sau experţi.
10. Părţile în dispută şi arbitrii protejează secretul oricărei informaţii pe care o primesc cu titlu confidenţial în timpul procedurii de arbitraj.
11. Tribunalul de arbitraj poate, la cererea uneia dintre părţi, să recomande măsuri intermediare de protecţie.
12. Dacă una dintre părţile în dispută nu se prezintă în faţa tribunalului de arbitraj sau nu îşi apără cazul, cealaltă parte poate solicita tribunalului să continue procedura şi să pronunţe sentinţa definitivă. Absenţa unei părţi sau incapacitatea acesteia de a-şi apăra cazul nu împiedică desfăşurarea procedurii.
13. Tribunalul de arbitraj poate audia şi determina contestaţiile care rezultă direct din obiectul disputei.
14. Dacă tribunalul de arbitraj nu decide altfel în funcţie de împrejurările speciale ale cazului, cheltuielile de judecată, inclusiv remunerarea membrilor săi, sunt suportate în mod egal de părţile în dispută. Tribunalul ţine o evidenţă a tuturor cheltuielilor şi o pune la dispoziţie părţilor în final.
15. Fiecare parte la prezenta convenţie care are, în ceea ce priveşte obiectul disputei, un interes de ordin juridic şi care poate fi afectată de o decizie adoptată în cazul respectiv poate interveni în procedură cu acordul tribunalului.
16. Tribunalul de arbitraj pronunţă sentinţa în termen de 5 luni de la data la care a fost constituit, cu excepţia cazului în care consideră necesară prelungirea termenului cu o perioadă care să nu depăşească 5 luni.
17. Sentinţa tribunalului de arbitraj este însoţită de o expunere de motive. Ea este definitivă şi obligatorie pentru toate părţile în dispută. Tribunalul de arbitraj o comunică părţilor în dispută şi secretariatului. Acesta din urmă transmite informaţiile primite tuturor părţilor la prezenta convenţie.
18. Orice diferend între părţi legat de interpretarea sau de executarea sentinţei poate fi supus de către una dintre părţi tribunalului care a pronunţat sentinţa sau, dacă acesta din urmă nu poate fi sesizat, unui alt tribunal constituit în acest scop în acelaşi mod ca şi primul.
—————