EMITENT: GUVERNUL ROMÂNIEI
PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL NR. 600 din 12 iulie 2005
Descarca PDF cu HGR 547 Strategie prot civ
În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, şi al art. 22 lit. a) din Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă,
Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.
ART. 1
Se aprobă Strategia naţională de protecţie civilă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ART. 2
Finanţarea acţiunilor cuprinse în strategia prevăzută la art. 1 se face în limita fondurilor aprobate anual prin legea bugetului de stat.
ART. 3
Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.
PRIM-MINISTRU
CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU
Contrasemnează:
Ministrul administraţiei şi internelor,
Vasile Blaga
Ministrul apărării naţionale,
Teodor Atanasiu
Ministrul finanţelor publice,
Ionel Popescu
ANEXA 1*)
*) Anexa este reprodusă în facsimil.
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE PROTECŢIE CIVILĂ
INTRODUCERE
Strategia naţională de protecţie civilă este documentul de bază al sistemului constituit în România, conform legii, care cuprinde obiectivele şi opţiunile fundamentale privind îndeplinirea, prin mijloace şi pe căi de acţiune specifice forţelor de protecţie, a politicii de securitate naţională a statului român în domeniul prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu în caz de dezastre şi/sau război precum şi pregătire şi ducerea acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea efectelor acestora.
Ea stabileşte locul şi rolul Protecţiei Civile din România în cadrul eforturilor de realizare a obiectivelor prevăzute în Strategia de securitate naţională şi strategia de ordine publică precum şi a obiectivelor Uniunii Europene privind cooperarea în domeniu.
Strategia protecţiei civile constituie documentul fundamental care orientează sistemul naţional al protecţiei civile din România pentru îndeplinirea misiunilor stabilite prin lege.
În România, protecţia civilă, în calitatea sa de componentă a structurilor de protecţie, reprezintă una din formele de asigurare a securităţii naţionale.
Potrivit legii, protecţia civilă este componentă a sistemului securităţii naţionale şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice, măsuri şi sarcini organizatorice, tehnice, operative, cu caracter umanitar şi de informare publică, planificate, organizate şi realizate potrivit prezentei legi, în scopul prevenirii şi reducerii riscurilor de producere a dezastrelor, protejării populaţiei, bunurilor şi mediului împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă, conflictelor armate şi înlăturării operative a urmărilor acestora şi asigurării condiţiilor necesare supravieţuirii persoanelor afectate. Activitatea de protecţie civilă este de interes naţional, are caracter permanent şi se bazează pe îndeplinirea obligaţiilor ce revin, potrivit legii, autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, celorlalte persoane juridice de drept public şi privat române precum şi persoanelor fizice.
Misiunea principală a protecţiei civile din România este de a asigura cetăţenilor săi, bunurilor materiale individuale şi colective ale acestora, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu siguranţă şi protecţie împotriva efectelor dezastrelor naturale şi/sau acţiunilor militare pe timp de pace, criză şi război, prin respectarea strictă a drepturilor omului, într-un stat naţional, suveran, independent, unitar şi indivizibil, angajat activ în procesul de integrare europeană şi euro-atlantică, în condiţiile unui regim politic bazat pe democraţie constituţională, sub strict control democratic civil asupra sistemului protecţiei civile. Pentru îndeplinirea acestor misiuni, sistemul naţional al protecţiei civile este şi va fi un serviciu public comunitar.
În aceste condiţii, sistemul naţional al protecţiei civile din România trebuie să fie pregătit, încă din timp de pace şi normalitate, să-şi ridice capacitatea de intervenţie în situaţii de urgenţă ori criză şi să acţioneze în situaţii de conflict militar cu capacitatea completă pentru asigurarea prevenirii şi protecţiei populaţiei, bunurilor materiale, animalelor, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu, precum şi să fie în măsură să participe, cu toate resursele umane, tehnice, materiale şi financiare de care dispune, pentru înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a conflictelor militare.
Aceste măsuri sunt obligatorii, la nivel naţional, pentru toate structurile administrativ teritoriale stabilite prin lege, dar şi la nivelul instituţiilor publice şi al agenţilor economici, indiferent de forma de proprietate.
Strategia protecţiei civile a fost elaborată pe următoarele considerente:
– România, membră NATO nu are inamici declaraţi, se bucură de relaţii paşnice cu vecinii, iar probabilitatea apariţiei, pe termen scurt şi mediu, a unei ameninţări militare majore la adresa securităţii sale este minimă, dar prin dispunerea sa geografică, formele de relief, caracterul temperat-continental al climei, densitatea elementelor de infrastructură, a gradului mediu de dezvoltare economică, prin densitatea populaţiei, gradul şi nivelul de instruire a populaţiei în vederea cunoaşterii modului de comportare şi acordare a ajutorului sau a primului ajutor în situaţii de dezastre, prin teritoriul său şi populaţia dispusă în acest areal, rămâne vulnerabilă la formele de manifestare violentă a tuturor tipurilor de dezastre şi conflicte militare, iar necesitatea unei capacităţi de răspuns credibile şi permanente se impune.
– Strategia este în mod evident preventivă şi participativă.
Esenţa strategiei cuprinde patru concepte strategice:
– CAPACITATE DE RĂSPUNS CREDIBILĂ – presupune o permanentă capacitate de reacţie eficientă şi adecvată la riscurile existente şi probabile la adresa securităţii individuale şi colective a populaţiei civile. Pe baza evaluărilor şi prognozelor realiste asupra riscurilor existente structurile de protecţie civilă trebuie să aibă permanent capacitatea de intervenţie corespunzătoare gradului de pericol la care este supusă populaţia.
– RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA – constă în realizarea unor structuri adecvate riscurilor la care este supusă România, dar şi celor specifice structurilor teritorial-administrative, instituţiilor publice sau agenţilor economici, dimensionate şi înzestrate la posibilităţile de susţinere financiară de care dispun administraţiile publice centrale şi locale. În componenţa structurilor de protecţie civilă (profesioniste şi voluntare), trebuie incluse toate serviciile care concură la îndeplinirea misiunilor protecţiei civile. Va fi gândit şi operaţionalizat un sistem al protecţiei civile pe bază de voluntariat.
Concomitent, se va acţiona pentru revederea structurilor ce urmează a fi constituite prin completare şi/sau mobilizare, în vederea redimensionării acestora, precum şi pentru reducerea timpului de operaţionalizare şi creşterea mobilităţii de intervenţie.
Înzestrarea acestor structuri cu tehnică şi aparatură modernă se va realiza progresiv, în funcţie de repartiţia alocaţiilor bugetare naţionale şi locale, până cel mai târziu în 2008 – 2012.
– PARTENERIATUL OPERAŢIONAL INTENSIFICAT – cu structuri similare din ţări membre şi partenere NATO şi UE se bazează pe parteneriatele speciale, bilaterale şi multilaterale, ca şi pe dezvoltarea altora, care servesc la creşterea gradului de siguranţă şi protecţie al populaţiei civile, atât pe timp de pace, cât şi pe timp de criză sau război.
– INTEGRAREA GRADUALĂ – are în vedere accelerarea procesului de aderare la structurile europene, concomitent cu interoperabilizarea treptată a structurilor militare şi civile de protecţie civilă cu cele similare ale celorlalte state membre NATO, fapt ce va permite României să-şi ocupe locul dorit şi meritat în cadrul comunităţii internaţionale. Protecţia Civilă din România trebuie să pregătească şi să demareze demersurile necesare acceptării sale, cu responsabilităţi şi drepturi depline, în rândul membrilor Organizaţiei Internaţionale a Protecţiei Civile. Un mediu de securitate colectivă reprezintă cel mai bun mijloc de a ne proteja interesele naţionale în secolul XXI.
MEDIUL DE SECURITATE
Ameninţarea cu o confruntare militară majoră în Europa s-a diminuat în mod semnificativ. Odată cu colapsul regimurilor comuniste, România se confruntă cu o perioadă de tranziţie, care prezintă atât aspecte favorabile, cât şi provocări.
Paralel cu progresele cooperării şi integrării, au loc procese perturbatoare la adresa securităţii, cum ar fi fragmentarea, marginalizarea sau izolarea unor actori internaţionali. În lipsa dialogului, conflictele tind să dobândească un caracter internaţional, antrenând utilizarea forţei militare şi creând pericole la adresa securităţii statelor, cu consecinţe în plan regional şi global. Toate statele participante la edificarea securităţii europene s-au angajat să adopte măsuri pentru întărirea cooperării, creşterea stabilităţii şi reducerea posibilităţii izbucnirii unui conflict armat.
Mediul de securitate oferă, pe termen scurt, ocazia favorabilă de afirmare a României imediat după integrarea în Alianţa Nord-Atlantică.
Există o instabilitate regională care poate determina accentuarea riscurilor pe termen mediu şi lung. Spiritul de deschidere, de alianţă şi cooperare în Europa contribuie la întărirea tendinţei de stabilitate. Sistemul naţional al protecţiei civile din România joacă un rol activ în dezvoltarea cooperării cu structurile similare ale altor state, pentru a susţine întărirea încrederii şi stabilităţii. Actualul mediu de securitate permite realizarea reformei protecţiei civile în cadrul unor limite de risc acceptabile.
Într-un mediu de securitate contradictoriu, complex, dinamic şi incert, condiţiile economico-financiare existente în România şi în alte state din regiune reprezintă o sursă potenţială de instabilitate. Aceasta ar putea întârzia efectele pozitive ale evoluţiei în plan regional şi ar accentua tendinţele negative.
Printre sursele potenţiale de instabilitate cu care s-ar putea confrunta România în perioada imediat următoare pot fi enumerate: confruntările interetnice, interconfesionale şi sociale; terorismul de stat; comerţul ilicit cu arme, explozibil, cu droguri şi cu carne vie; afluxul de refugiaţi; sabotajele; exploatarea abuzivă a unor resurse (păduri, resurse minerale etc.); insuficienţa amenajărilor şi ameliorărilor etc.
În acest context, Protecţia Civilă din România trebuie să fie pregătită să răspundă provocărilor începutului secolului al XXI-lea, care se manifestă cu precădere în spaţiul de interes al strategiei de securitate naţionale a României. Acest spaţiu este variabil în funcţie de evoluţia mediului de securitate, interesele naţionale şi este determinat atât de existenţa surselor active sau potenţiale de generare a unor crize, a căror rezolvare obligă la promovarea obiectivelor sistemului naţional de protecţie civilă. România este situată la interferenţa a patru evoluţii strategice dezvoltate în spaţiile: central-european – viitor pol de prosperitate regională; sud-est european – generator de instabilitate; al Comunităţii Statelor Independente – aflat în criză de identitate şi cel al Mării Negre – care constituie atât zonă de importanţă strategică pentru flancul sudic al NATO, cât şi spaţiu de tranzit pentru sursele energetice din Asia Centrală.
RISCURILE LA CARE SUNT SUPUSE TERITORIUL ŞI POPULAŢIA ROMÂNIEI
În prezent, riscul confruntării militare rămâne redus. Totuşi există riscuri non-militare şi militare dificil de prevăzut şi apreciat şi care ar putea evolua în ameninţări. Din punct de vedere al protecţiei civile, o anumită parte a riscurilor non-militare pot fi clasificate în riscuri naturale şi tehnologice care, la rândul lor, pot fi transnaţionale, zonale, judeţene şi locale.
Riscurile naturale cuprind totalitatea fenomenelor naturale periculoase în cadrul cărora parametrii de stare se pot manifesta în limite variabile de instabilitate de la normal către pericol, datorate pământului (cutremure, alunecări de teren, avalanşe), apei (inundaţii, ninsori abundente), aerului (furtuni, uragane, taifunuri), variaţiilor de temperatură (îngheţ, secetă, caniculă), alte evenimente neprevăzute (epidemii, epizootii).
Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor datorate acţiunii umane, involuntare sau intenţionate, care conferă elementelor infrastructurii probabilitatea de a funcţiona în limite cuprinse între normal şi periculos până la dezastre cu efecte distructive asupra siguranţei cetăţenilor, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu.
Din punct de vedere al ariei de manifestare riscurile pot fi clasificate astfel:
Riscurile naturale şi tehnologice transnaţionale sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninţă teritoriul a două sau mai multe state.
Riscurile naturale şi tehnologice zonale sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninţă teritoriul a două sau mai multe judeţe.
Riscurile naturale şi tehnologice judeţene sunt acele riscuri care, datorită evoluţiei lor, ameninţă teritoriul unui singur judeţ (două sau mai multe localităţi).
Riscurile naturale şi tehnologice locale sunt acele riscuri care, ca urmare a evoluţiei lor, ameninţă teritoriul unei singure localităţi).
Consecinţele riscurilor militare la adresa securităţii individuale şi colective a cetăţenilor României cumulate cu cele non-militare pot afecta grav capacitatea de răspuns la formele evolutive de manifestare a acestora prin diminuarea resurselor umane, tehnice, materiale şi financiare, scăderea bruscă a nivelului de trai şi a încrederii cetăţenilor în instituţiile statului cu rol decizional în domeniul securităţii naţionale.
Pentru diminuarea efectelor riscurilor sunt necesare măsuri ferme şi oportune. Amânarea lor va accentua numărul şi formele de manifestare ale riscurilor şi va mări costul acţiunilor viitoare. Pentru a răspunde adecvat la întreaga gamă de riscuri trebuie să dispunem la timp de forţele şi mijloacele necesare, cu un înalt nivel al capacităţii acţionale.
Pentru îndeplinirea misiunilor sale specifice, pe baza deciziei autorităţilor naţionale de comandă, structurile de protecţie civilă vor coopera cu celelalte elemente ale sistemului de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională specializate în combaterea categoriilor de riscuri specifice teritoriului naţional.
INTERESELE NAŢIONALE ŞI OBIECTIVUL FUNDAMENTAL AL PROTECŢIEI CIVILE
Din punct de vedere al protecţiei civile, asigurarea intereselor naţionale se realizează prin aplicarea normelor juridice, măsurilor şi acţiunilor specifice menite să prevină, să asigure protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi a factorilor de mediu, să contracareze efectele acţiunilor militare, pe cele ale dezastrelor naturale şi tehnologice, să iniţieze şi să desfăşoare urgent măsuri pentru înlăturarea efectelor acestora.
Sub aspectul complexului măsurilor urgente pe care protecţia civilă trebuie să le desfăşoare în acest context, cea de-a patra Convenţie de la Geneva din 12.08.1949 şi Protocoalele adiţionale I şi II din 1977, adoptate de România prin Decretul nr. 224 din 11.05.1990, stabilesc că prin expresia „protecţie civilă” se înţelege îndeplinirea tuturor sarcinilor umanitare destinate să protejeze populaţia civilă împotriva pericolelor, ostilităţilor sau dezastrelor, asigurând condiţiile necesare supravieţuirii. Aceste sarcini sunt: serviciul de alertă, evacuarea, organizarea de adăposturi, aplicarea măsurilor de camuflaj, salvarea, primul ajutor şi asistenţa religioasă, decontaminarea, adăpostirea, aprovizionarea de urgenţă, ordinea în zona sinistraţilor, serviciile funerare de urgenţă, prevenirea şi stingerea incendiilor şi altele.
Îndeplinirea acestor sarcini are la bază principii şi norme adoptate şi recunoscute pe plan mondial, astfel:
SOLIDARITATEA: Protecţia Civilă este o mişcare universală al cărei obiectiv este protecţia populaţiei, a proprietăţilor şi mediului acestora, în faţa dezastrelor naturale sau provocate de accidente şi ajutorarea acestora în spiritul umanităţii, imparţialităţii şi solidarităţii.
SERVICIUL PUBLIC: Protecţia Civilă este un serviciu stabilit de către un stat, pe baza legislaţiei fiecărei ţări, în spiritul Dreptului Internaţional Umanitar. Sarcinile sale principale sunt prevenirea, pregătirea, planificarea şi intervenţia în contextul dezastrelor naturale sau provocate de accidente şi/sau acţiuni militare.
COORDONAREA: Protecţia Civilă are funcţia de coordonator al întregii protecţii, asistenţei şi operaţiunilor desfăşurate pentru îndeplinirea scopului fundamental.
EMBLEMA UNIFICATOARE: Emblema distinctivă internaţională a Protecţiei Civile este un triunghi echilateral albastru pe fond portocaliu. Persoanele care au acest însemn au datoria să protejeze şi să asiste în orice împrejurare victimele dezastrelor sau conflictelor armate şi să promoveze în rândul populaţiei o cultură a prevenirii în faţa dezastrelor. Personalul protecţiei civile, echipamentul şi instalaţiile acestuia, precum şi proprietatea sub controlul acestora trebuie respectate.
Obiectivul fundamental al protecţiei civile în România îl constituie realizarea capacităţii naţionale de răspuns, necesară şi adecvată pentru asigurarea prevenirii populaţiei în cazul producerii atacurilor executate de un eventual agresor terestru, aerian sau maritim, precum şi în cazul iminenţei producerii unor dezastre naturale sau tehnologice, să asigure protecţie populaţiei în caz de dezastre şi/sau conflict armat, să participe la planificarea, pregătirea, organizarea, şi conducerea eficientă a acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea efectelor acestora.
OBIECTIVELE PROTECŢIEI CIVILE NAŢIONALE
În vederea îndeplinirii acestui deziderat fundamental, strategia protecţiei civile în România defineşte următoarele obiective:
– identificarea, monitorizarea şi gestionarea tipurilor de riscuri generatoare de dezastre naturale şi tehnologice existente pe teritoriul României sau pe teritoriul statelor vecine, care ar putea afecta teritoriul naţional;
– informarea şi pregătirea preventivă a populaţiei cu privire la pericolele la care este expusă, măsurile de autoprotecţie ce trebuie îndeplinite, mijloacele de protecţie puse la dispoziţie, obligaţiile ce îi revin şi modul de acţiune pe timpul situaţiei de urgenţă;
– organizarea şi asigurarea stării de operativitate şi capacităţii de intervenţie optime a serviciilor pentru situaţii de urgenţă şi a celorlalte organisme specializate cu atribuţii în domeniu;
– înştiinţarea oportună a autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale despre evoluţia spre dezastru a factorilor de risc natural sau tehnologic, cât şi în cazul apariţiei pericolului iminent al acţiunilor militare şi alarmarea populaţiei în cazul producerii acestora precum şi alarmarea populaţiei în situaţiile de urgenţă;
– protecţia populaţiei, bunurilor materiale, valorilor culturale şi arhivistice precum şi a mediului împotriva efectelor dezastrelor şi ale conflictelor armate;
– realizarea preventivă a măsurilor de protecţie civilă prin evacuare, adăpostire, asanare pirotehnică, asistenţă sanitară şi decontaminare;
– pregătirea pentru protecţie civilă a personalului de conducere din administraţia publică centrală şi locală, a unităţilor şi formaţiunilor, a salariaţilor, elevilor, studenţilor şi a populaţiei neîncadrate în muncă;
– planificarea, organizarea, pregătirea şi conducerea acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare;
– organizarea şi executarea intervenţiei operative pentru reducerea pierderilor de vieţi omeneşti, limitarea şi înlăturarea efectelor situaţiilor de urgenţă civilă şi pentru reabilitarea utilităţilor publice afectate;
– limitarea şi înlăturarea efectelor dezastrelor şi efectelor atacurilor din aer pe timpul conflictelor armate;
– participarea cu forţe şi mijloace specifice la normalizarea activităţilor serviciilor de utilitate publică şi acordarea de ajutor pentru restabilirea şi menţinerea ordinii în zonele afectate de dezastre şi/sau conflicte militare;
– participarea la activităţi internaţionale cu caracter umanitar;
– constituirea rezervelor de resurse financiare şi tehnico-materiale, în condiţiile legii.
În vederea promovării şi apărării intereselor României şi pentru realizarea obiectivelor de securitate naţională, prin utilizarea adecvată a forţelor şi mijloacelor specifice, trebuie să se prevină producerea unor dezastre naturale şi/sau tehnologice independent sau în cooperare cu partenerii (vecinii) şi cu aliaţii.
Totodată, se impune intensificarea eforturilor consacrate interoperabilităţii depline cu standardele NATO pentru a beneficia în egală măsură de avantajele participării la apărarea colectivă. Pentru a fi credibile, structurile de protecţie civilă din România trebuie să dispună de structuri modulare, mobile, eficiente şi moderne.
Prin continuarea actualelor parteneriate strategice, multilaterale şi bilaterale, precum şi prin dezvoltarea altora, se vor crea condiţii favorabile întăririi securităţii populaţiei civile în faţa dezastrelor şi/sau acţiunilor militare în regiune şi se va facilita modernizarea structurilor acţionale ale protecţiei civile.
În acest fel, protecţia civilă din România va contribui la stabilitatea regională, ca o participantă activă la siguranţa şi securitatea civilă europeană.
PRINCIPII STRATEGICE
Forţele şi mijloacele de protecţie civilă din România sunt chemate să menţină libertatea de acţiune a României în relaţiile cu alte state, să asigure participarea activă a statului român la gestionarea situaţiilor de urgenţă determinate de dezastre şi să sprijine autorităţile centrale şi locale, în gestionarea acestora.
Potrivit opţiunilor politice fundamentale ale statului român şi tradiţiilor naţionale, Strategia naţională de protecţie civilă a României se bazează pe principiul controlului democratic civil asupra structurilor de protecţie civilă de către conducerea politică a statului – Parlament, Preşedinte, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Guvern, Prim-ministru.
Politica privind protecţia civilă în România şi procesul de bugetar al acesteia sunt transparente şi se desfăşoară pe baza hotărârilor Parlamentului.
Strategia naţională de protecţie civilă se bazează pe principiul capacităţii de răspuns credibile, asigurată preponderent prin efort naţional.
Deficitul de protecţie civilă va fi acoperit în concordanţă cu apartenenţa României la Alianţa Nord-Atlantică, parteneriatele strategice şi speciale, acordurile bilaterale şi prin alte aranjamente de securitate cu diferite state.
Totodată, în conformitate cu Decizia Consiliului European nr. 792/2001/CE pentru stabilirea unui mecanism al Comunităţii pentru facilitarea cooperării în cadrul intervenţiilor de asistenţă de protecţie civilă, se va acţiona pentru adoptarea legislaţiei secundare pentru asigurarea participării efective la mecanismul Comunităţii, urmând a se reglementa concret modalităţile de tranzitare a spaţiului aerian în situaţii de urgenţă, asigurarea transportului echipelor naţionale din România spre zonele de intervenţie, precum şi celelalte obligaţii impuse de decizia Consiliului, în vederea integrării protecţiei civile din România în mecanismul de referinţă, inclusiv privind asigurarea fondurilor necesare pentru operaţionalizarea sistemului, în conformitate cu angajamentele asumate. În perspectiva integrării în Uniunea Europeană, România îşi propune să sprijine intenţia Uniunii de a crea un cadru financiar de susţinere a constituirii unui instrument de reacţie rapidă şi pregătire în caz de urgenţe majore şi participarea României la acesta.
Strategia direcţionează structurile de protecţie civilă către o forţă cu capabilităţi sporite, în măsură să acţioneze oportun şi eficient. Un asemenea sistem serveşte cel mai bine interesele României, deoarece facilitează participarea activă la structurile internaţionale de protecţie civilă şi se adaptează rapid pentru prevenirea dezvoltării ariei de manifestare a tuturor tipurilor de dezastre.
Evoluţiile în conceptele strategice de pregătire şi conducere a acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, complexitatea crescândă a formelor de manifestare a acestora impun ca protecţia civilă să fie în măsură să ducă acţiuni de prevenire, protecţie şi intervenţie într-o concepţie unitară la nivel central şi local, operaţional şi strategic.
Pentru îndeplinirea acestor misiuni rămân primordiale principiile Alianţei Nord-Atlantice privind solidaritatea aliată, unitatea strategică, partajarea echilibrată a rolurilor, riscurilor şi responsabilităţilor, efortul colectiv pentru prevenire protecţie şi intervenţie, finanţarea multinaţională, sprijinirea dezvoltării Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI).
CONCEPTE STRATEGICE
Conceptele strategice descriu principalele modalităţi de folosire a forţelor de protecţie civilă în operaţionalizarea Strategiei de protecţie civilă.
Ele definesc, de asemenea, direcţia în care sistemul naţional de protecţie civilă va fi structurat, înzestrat şi instruit. Aceste concepte sunt: capacitatea de răspuns credibilă, restructurarea şi modernizarea, parteneriatul operaţional intensificat şi integrare graduală.
– CAPACITATEA DE RĂSPUNS CREDIBILĂ. Sistemul naţional de protecţie civilă din România trebuie să menţină permanent capacitatea de a răspunde eficient şi adecvat la orice formă de manifestare evolutivă a riscurilor naturale şi tehnologice sau pe timpul pregătirii şi desfăşurării acţiunilor militare. Răspunsul protecţiei civile, în caz de dezastre şi/sau acţiuni militare, cuprinde un ansamblu de măsuri şi acţiuni succesive, prin utilizarea componentelor acţionale ale Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, voluntarilor de protecţie civilă, existente la pace, precum şi, în unele cazuri de dezastre majore, a structurilor profesioniste care se vor constitui prin completare şi mobilizare.
Aceste importante categorii de forţe sunt sprijinite de serviciile publice de ambulanţă, spitalele de urgenţă şi secţiile de urgenţă organizate pe lângă spitalele din reţeaua medicală naţională, institutul şi secţiile de medicină legală, alte servicii publice, poliţia, Oficiul Naţional pentru Refugiaţi, jandarmeria română, precum şi forţe şi mijloace din cadrul Ministerului Apărării Naţionale.
Riposta protecţiei civile cuprinde trei faze:
Acţiuni şi măsuri predezastru (în timp de pace) presupun identificarea şi luarea în evidenţă a surselor şi zonelor probabile de risc la dezastre sau conflict militar, monitorizarea acelor surse de risc ale căror parametrii de manifestare permit acest lucru, constituirea şi pregătirea forţelor şi mijloacelor de protecţie civilă, constituirea sistemului de înştiinţare şi alarmare (prevenire) în cazul atingerii sau depăşirii parametrilor de siguranţă, realizarea graduală a măsurilor specifice de protecţie civilă corespunzător fondurilor alocate, constituirea sistemelor de conducere, elaborarea unor prognoze la sursele şi zonele de risc la care procesul de predicţie permite, elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie pentru mai multe variante posibile pe baza unor scenarii ipotetice, elaborarea planurilor de cooperare între structurile de urgenţe şi alte forţe şi mijloace prevăzute pentru a participa la misiuni de sprijin şi asistenţă umanitară. Pe baza evaluării permanente a riscurilor trebuie să se menţină permanent forţe credibile, suficiente cantitativ şi pregătite la nivelul standardelor moderne.
Acţiuni şi măsuri pe timpul producerii şi desfăşurării dezastrului (în timp de criză) – vor consta în luarea măsurilor urgente de alarmare (alertare) a populaţiei, pentru scoaterea ei în afara zonelor de pericol, desfăşurarea unor acţiuni oportune şi energice pentru protejarea vieţii cetăţenilor şi animalelor, salvarea unor bunuri materiale de valoare, intensificarea măsurilor de protecţie, în vederea reducerii efectelor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare, ridicarea capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante, prin mobilizare şi efectuarea de rechiziţii, punerea în aplicare a planurilor de protecţie şi intervenţie întocmite din timp de normalitate după revederea şi actualizarea acestora. Concomitent, trebuie avută în vedere obligaţia de a notifica către ţările vecine şi organismele internaţionale specializate în producerea unor dezastre care pe baza prognozelor elaborate ar putea depăşi graniţele naţionale în vederea pregătirii procedurilor de acordare a asistenţei şi sprijinului umanitar, în situaţia în care s-ar depăşi capacitatea de răspuns a protecţiei civile şi statul român ar solicita acest sprijin.
Măsuri şi acţiuni post dezastru (pe termen scurt, mediu şi lung):
– în cazul măsurilor şi acţiunilor pe termen scurt, misiunile protecţiei civile au în vedere continuarea acţiunilor de căutare – salvare, evaluarea situaţiei pierderilor şi distrugerilor provocate de dezastru şi/sau acţiunile militare, analiza capacităţii de răspuns impusă de situaţia şi existentul forţelor şi mijloacelor planificate să participe la acţiuni de intervenţie completate cu structurile prevăzute a se înfiinţa la mobilizare şi cu cele din planurile de cooperare, analiza necesarului de sprijin şi asistenţa umanitară din exterior şi demararea demersurilor pentru obţinerea acestui sprijin, coordonarea unitară a forţelor şi mijloacelor de intervenţie, asigurarea condiţiilor minimale de protecţie şi siguranţă pentru populaţia aflată în dificultate;
– în cazul acţiunilor şi măsurilor pe termen mediu se are în vedere continuarea acţiunilor de căutare – salvare şi a celor de evaluare a situaţiei pierderilor şi distrugerilor, crearea condiţiilor de trai normale pentru populaţia sinistrată, colectarea, depozitarea şi distribuirea echitabilă a ajutoarelor umanitare de strictă necesitate, înlăturarea eşalonată a urmărilor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, refacerea principalelor elemente de infrastructură şi a utilităţilor de gospodărie comunală;
– în cazul măsurilor şi acţiunilor pe termen lung se vor continua acţiunile de sprijinire a populaţiei afectate, înlăturarea efectelor dezastrelor şi/sau a acţiunilor militare, participarea la refacerea tuturor elementelor de infrastructură şi a utilităţilor de gospodărie comunală, relocarea populaţiei evacuate, eventual a celor sinistraţi, asigurarea condiţiilor pentru reluarea în situaţie de normalitate a activităţilor social-economice, refacerea măsurilor de protecţie civilă afectate şi a capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiunile de intervenţie.
– RESTRUCTURAREA ŞI MODERNIZAREA – Numărul şi pericolul pe care-l reprezintă riscurile existente pe teritoriul României, dar şi instabilitatea politico-militară din zona de interes geostrategic a ţării noastre presupune ca, în viitor, forţele şi mijloacele structurilor de urgenţă să crească din punct de vedere al eficienţei şi specializării.
Dimensionarea şi înzestrarea acestora va depinde de capacitatea de susţinere financiară din partea administraţiei centrale şi locale corespunzător parcurgerii procesului de tranziţie către economia de piaţă şi a însănătoşirii economice preconizate.
În paralel cu realizarea acestora, structurile de protecţie civilă de la nivel central şi local vor sprijini înfiinţarea unor formaţiuni de voluntari, prin intermediul cărora să se reducă timpul de intervenţie în caz de dezastre, precum şi cheltuielile de înfiinţare, dotare şi funcţionare.
– PARTENERIATUL OPERAŢIONAL INTENSIFICAT – în concepţia naţională, sistemul de parteneriat este, în prezent, cea mai bună cale pentru pregătirea structurilor de protecţie civilă din România în vederea integrării într-un mediu de securitate colectivă. Se va amplifica dinamica relaţiilor cu structurile de protecţie civile ale celorlalte state membre NATO. De asemenea, se va întări colaborarea bilaterală cu ţările candidate la integrarea în NATO. În cadrul cooperării bilaterale şi multilaterale, structurile sistemului naţional de protecţie civilă din România vor participa la exerciţii în cadrul grupărilor de forţe întrunite şi la operaţiuni multinaţionale de sprijin şi asistenţă umanitară. Contribuţia va fi, în primul rând, cu Detaşamentul de intervenţie nominalizat în cadrul inventarului naţional pentru acţiuni de sprijin şi asistenţă umanitară, precum şi cu experţi pe domenii specifice din cadrul altor ministere.
În cadrul cooperării subregionale, se va continua încheierea convenţiilor bilaterale cu statele vecine, indiferent dacă sunt sau nu membre NATO, în domeniul protecţiei civile, pentru notificare şi sprijin reciproc, în cazul producerii unor dezastre naturale sau tehnologice transfrontaliere.
– INTEGRAREA GRADUALĂ – are în vedere faptul că pentru realizarea obiectivelor de securitate naţională, România trebuie să se integreze în instituţiile euro-atlantice şi europene şi să-şi consolideze rolul şi locul în alte structuri de securitate. Integrarea în NATO a fost prioritară şi reprezintă cea mai bună opţiune pentru România de a avansa către un mediu de securitate colectivă.
Apartenenţa la NATO. România şi-a oferit disponibilitatea de a participa, la solicitarea Centrului Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre, EADRCC, la constituirea unei unităţi multinaţionale de răspuns la dezastre, cu Detaşamentul de Intervenţie nominalizat în cadrul inventarului naţional la acest organism, precum şi cu experţi din alte ministere.
Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) din NATO a analizat posibilitatea stabilirii capacităţii Euro-Atlantice de răspuns în caz de dezastre în folosul ţărilor din Consiliul Euro-Atlantic pentru Parteneriat (EAPC), concluzionând că Centrul Euro-Atlantic de Coordonare a Răspunsului în Caz de Dezastre (EADRCC) poate da un răspuns unei ţări afectate, la solicitare acesteia sau prin Biroul de Coordonare a Afacerilor Umanitare din ONU (UN-OCHA). Prin constituire şi operaţionalizarea unei Unităţi Euro-Atlantice de Răspuns în Caz de Dezastre (EADRU), formată din elemente naţionale oferite de ţările membre EAPC se realizează un cadru unitar de acţiune pentru înlăturarea urmărilor eventualelor dezastre, în timp mai scurt, cu pierderi şi consumuri mai mici. EADRU nu este o forţă stabilă, ci o grupare de elemente naţionale voluntare de intervenţie în caz de dezastre.
În acest sens, principalele direcţii de acţiune ale protecţiei civile din România sunt următoarele:
– îndeplinirea obiectivelor stabilite în Programele Naţionale Anuale de pregătire ale Alianţei;
– angajarea operaţional deplină în alianţă;
– abordarea problemelor de securitate şi protecţia civilă colectivă potrivit noului Concept Strategic al NATO de planificare a urgenţelor civile;
– amplificarea progresivă a participării la structurile şi acţiunile comune organizate şi conduse de Comitetul Superior de Planificare a Urgenţelor Civile (SCEPC) din NATO;
– asigurarea capacităţii reale de răspuns pentru protecţia civilă colectivă şi pentru implementarea altor măsuri luate de Alianţa Nord-Atlantică;
– realizarea deplină a standardizării şi interoperabilităţii cu structuri similare din celelalte ţări membre NATO.
România sprijină dezvoltarea Identităţii de Securitate şi Apărare Europeană (ESDI).
Integrarea în Uniunea Europeană
Prin semnarea <<Memorandumului de înţelegere dintre Comunitatea Europeană şi România>> privind participarea la mecanismul de întărire a cooperării de asistenţă în intervenţiile specifice protecţiei civile, România acceptă că importanţa semnării de către statele asociate a documentelor de aderare la Mecanism derivă din faptul că aria de acoperire a acestui instrument se extinde pe tot cuprinsul Europei, iar eficienţa capacităţii de răspuns creşte prin aportul statelor semnatare care, pe lângă faptul că beneficiază de avantaje, de drepturi, vor trebui să contribuie în aceeaşi măsură ca şi statele membre la menţinerea unui nivel ridicat al structurii de răspuns.
Aceasta constituie un element important al politicii de integrare a României reprezentând un instrument de abordare şi soluţionare a manifestărilor evolutive ale surselor de risc naţionale şi transnaţionale. Intenţionăm să sprijinim şi să participăm la exerciţiile de management a urgenţelor civile în caz de dezastre planificate, incluzând operaţiuni de răspuns la acestea, prin operaţiile de căutare – salvare, precum şi de asistenţă şi sprijin umanitar. România îşi propune să finalizeze crearea cadrului legislativ subsecvent Deciziei Parlamentului şi a Consiliului nr. 2850/2000/CE privind stabilirea unui cadru comunitar de cooperare în domeniul poluărilor marine accidentale sau deliberate, concomitent cu intensificarea procesului de implementare a Directivei 96/82 privind controlul accidentelor majore care implică substanţe periculoase (SEVESO).
Participantă activă la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa România va continua să participe la operaţiile de management al urgenţelor civile în caz de dezastre. Implicarea în acest gen de operaţii va demonstra că România este pe deplin angajată în construirea noii arhitecturi a securităţii şi protecţiei colective, regionale şi europene. Participarea noastră va avea la bază interesele naţionale. În OSCE, în special, vor fi sprijinite diplomaţia preventivă, prevenirea şi notificarea reciprocă a dezastrelor naturale şi tehnologice care pot afecta teritoriul statelor vecine, precum şi acordarea de asistenţă şi sprijin umanitar pentru înlăturarea efectelor. Angajamentele se vor materializa în participarea structurilor de protecţie civilă din România la iniţiativele de cooperare, pentru constituirea unor forţe multinaţionale, destinate în special executării misiunilor de sprijin şi asistenţă umanitară.
Integrarea în Organizaţia Internaţională a Protecţiei Civile (OIPC). Autorităţile naţionale vor pregăti şi demara demersurile necesare pentru acceptarea protecţiei civile din România ca membru cu drepturi depline în această organizaţie. În acest sens, se vor lua măsuri pentru realizarea scopurilor impuse prin „Planul Mondial de acţiune pentru dezvoltarea structurilor de protecţie civilă” adoptat la cea de-a XI-a Conferinţă Mondială a Protecţiei Civile, desfăşurată la BEIJING, în perioada 26 – 28 octombrie 1998, sens în care se vor întreprinde următoarele:
– elaborarea unei doctrine a protecţiei civile particularizată la specificul, experienţa şi tradiţia României;
– elaborarea unui punct de vedere naţional şi aderarea la o convenţie cadru de asistenţă mutuală în domeniul protecţiei civile;
– intensificarea eforturilor pentru armonizarea procedurilor aplicate în caz de urgenţă civilă;
– acceptarea şi respectarea principiilor fundamentale ale protecţiei civile bazate pe valori universal recunoscute;
– elaborarea unui plan de promovare şi difuzare a reglementărilor dreptului internaţional umanitar în situaţii de protecţie civilă.
MISIUNI STRATEGICE
Misiunile strategice ale protecţiei civile au la bază obiectivele politicii în domeniul protecţiei civile şi priorităţile acesteia, principiile strategice, hotărârile organismelor de conducere abilitate, precum şi evoluţia mediului de securitate internă şi internaţională. În raport cu starea mediului de securitate, misiunile se grupează astfel:
– în timp de pace (în condiţii de normalitate sau de producere a unor dezastre care nu impun decretarea stării de urgenţă);
– în situaţii de criză determinată de dezastre şi decretarea stării de urgenţă;
– în timp de război.
În timp de pace, structurile de protecţie civilă trebuie să acţioneze pentru realizarea şi creşterea progresivă a unei capacităţi de răspuns credibilă pentru orice situaţie la care ar putea fi solicitată, în ţară sau străinătate, bazată pe prognoză, planificare, organizare, instruire şi cooperare. Principalele misiuni strategice sunt:
– stabilirea forţelor şi mijloacelor pentru realizarea unui nivel al capacităţii de răspuns cât mai apropiat nevoilor determinate de numărul şi gradul de pericol al surselor de risc luate în evidenţă şi monitorizate;
– realizarea măsurilor necesare pentru informarea oportună a factorilor de decizie şi alarmarea populaţiei referitor la iminenta producere a dezastrelor naturale şi/sau tehnologice sau declanşarea prin surprindere a unor acţiuni militare din interior sau exterior;
– realizarea măsurilor de protecţie a populaţiei şi animalelor, bunurilor materiale, valorilor de patrimoniu şi factorilor de mediu conform situaţiilor de risc la care ar putea fi supus teritoriul naţional prin evacuare, adăpostire, apărare NBC şi asistenţă sanitară.
– pregătirea personalului de conducere din comandament şi unităţile subordonate, precum şi a celor cu atribuţii în domeniul protecţiei civile din administraţia publică centrală şi locală, de la nivelul instituţiilor publice şi agenţilor economici prin şedinţe teoretice şi practice, cursuri şi convocări în ţară şi străinătate;
– instruirea populaţiei neîncadrate, a studenţilor şi elevilor, în vederea însuşirii regulilor de comportare înainte, pe timpul şi după producerea dezastrelor sau acţiunilor militare, precum şi pentru acordarea autoajutorului sau a primului ajutor, în caz de dificultate;
– asanarea teritoriului naţional de muniţia rămasă neexplodată în urma conflictelor militare sau în cazul tragerilor de instrucţie, exerciţiilor, aplicaţiilor cu trageri de luptă sau experimentărilor în poligoanele Ministerului Apărării Naţionale sau ale Ministerului Administraţiei şi Internelor;
– luarea în evidenţă a tuturor surselor şi zonelor de risc natural şi tehnologic existente pe teritoriul, în spaţiul aerian şi maritim al României;
– elaborarea prognozelor privind urmările probabile ale producerii unor dezastre, calculul necesarului de forţe şi mijloace de intervenţie pentru diferite variante;
– monitorizarea parametrilor de stare cuantificabili la toate sursele de risc luate în evidenţă, culegerea şi prelucrarea datelor şi informaţiilor referitoare la depăşirea limitelor de atenţie;
– iniţierea şi elaborarea de acte normative, regulamente, instrucţiuni şi norme cu privire la organizare, funcţionare şi principiile de întrebuinţare a structurilor de protecţie civilă pe timp de pace, criză sau război;
– participarea la acţiuni de instruire în comun cu structuri similare din ţările vecine, din celelalte ţări membre NATO şi partenere;
– participarea la misiuni de sprijin şi asistenţă umanitară în ţările afectate de dezastre majore, la solicitarea acestora, cu aprobarea Parlamentului, conform tratatelor şi convenţiilor internaţionale la care România a aderat, prin elaborarea de proceduri specifice, care să permită un răspuns rapid.
Toate acestea pot fi considerate ca acţiuni pregătitoare corespunzătoare fazei (fazelor) de predezastru.
În situaţii de criză determinate de dezastre (situaţii de urgenţă):
În conformitate cu tratatele şi convenţiile internaţionale la care România a aderat, protecţia civilă nu poate fi implicată în gestionarea unor situaţii de criză politico-militară sau de altă natură, singura urgenţă civilă pe care o poate gestiona fiind cea determinată de dezastre.
Întrucât teritoriul României, spaţiul său aerian şi maritim, constituie arealul de manifestare a majorităţii tipurilor de dezastre cunoscute, este necesar să existe permanent structuri de protecţie civilă capabile să ofere răspunsul ce se impune unor astfel de provocări.
Decretarea <<Stării de Urgenţă>> din considerentul producerii unui dezastru major este justificată numai de afectarea unei însemnate porţiuni din teritoriul naţional, existenţa unui mare număr de pierderi şi distrugeri, afectarea parţială sau totală a capacităţii de răspuns a protecţiei civile din zona de dezastru.
Gestionarea situaţiilor de criză (<<stării de urgenţă>>) determinate de dezastre revine Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, care pregăteşte, organizează şi conduce activităţile necesare conform actelor normative în vigoare. În funcţie de situaţia creată după producerea unui dezastru aceasta poate propune Preşedintelui României instituirea „Stării de Urgenţă” pe întreg teritoriul naţional sau numai într-o anumită zonă, ori de câte ori înlăturarea urmărilor dezastrului nu este posibilă fără instituirea unor măsuri excepţionale.
În acest context, misiunile strategice ale protecţiei civile, indiferent dacă s-a dispus sau nu instituirea stării de urgenţă, se referă la:
Măsuri pe timpul producerii dezastrului:
– salvarea (prevenirea şi protecţia) populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu, de acţiunile distructive ale dezastrelor prin înştiinţare, alarmare şi evacuare sau dispersare temporară, adăpostire, descarcerare;
– decontaminarea chimică radioactivă a personalului, terenului, clădirilor, instalaţiilor şi echipamentului, în cazul producerii unor accidente nucleare sau chimice;
– limitarea şi înlăturarea avariilor la reţelele de utilitate publică;
– izolarea focarelor epidemiilor sau epizootiilor;
– acordarea primului ajutor, trierea şi evacuarea răniţilor la formaţiunile medicale fixe sau mobile cele mai apropiate;
– acordarea asistenţei medicale specializate şi spitalizarea persoanelor rănite, arse, iradiate, contaminate, intoxicate;
– amenajarea unor spaţii de locuit improvizate sau specializate, inclusiv a unor tabere de sinistraţi (refugiaţi), pentru persoanele rămase fără locuinţe;
– paza şi supravegherea zonelor calamitate; colectarea, depozitarea, transportul şi distribuirea ajutoarelor umanitare de strictă necesitate pentru populaţia rămasă fără locuinţe;
– paza şi însoţirea convoaielor umanitare;
– înlăturarea tuturor urmărilor dezastrelor şi participarea la refacerea condiţiilor pentru reluarea, în stare de normalitate a activităţilor sociale şi economice;
Toate acestea se pot desfăşura succesiv sau simultan în faza de producere a dezastrului precum şi după producerea acestuia (post-dezastru), în acest ultim caz, misiunile fiind împărţite în misiuni post-dezastru pe termen scurt, pe termen mediu, respectiv pe termen lung.
În timp de conflicte militare:
Majoritatea misiunilor protecţiei civile ce se execută în timp de pace sau în situaţii de criză se execută şi în timp de război, îndeosebi în zonele aflate în afara dispozitivului trupelor, la distanţe apreciabile de zona acţiunilor de luptă. Nu este exclus ca în perioada desfăşurării acţiunilor militare, în acelaşi areal, să se producă dezastre naturale sau tehnologice ale căror urmări cumulate să producă efecte greu sau imposibil de suportat de către populaţia civilă, la înlăturarea cărora, structurile de protecţie civilă ajung, uneori, în imposibilitatea de a opune o capacitate de răspuns corespunzătoare.
Misiunile specifice protecţiei civile, pe timpul conflictelor militare sunt:
– înştiinţarea personalului de conducere cu sarcini de răspundere în domeniul protecţiei civile cu privire la pericolul acţiunilor agresorului din aer, terestru sau de pe mare, pentru anumite zone geografice ale teritoriului naţional sau pentru anumite direcţii operative sau strategice;
– alarmarea personalului de conducere şi a populaţiei din zona probabilă de acţiune iminentă a agresiunii din aer, de pe mare sau terestră;
– evacuarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale, a unei părţi a populaţiei, animalelor, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu din zona frontierei de stat, din zona acţiunilor de luptă, din marile aglomerări urbane (în mod deosebit din Municipiul Bucureşti, capitala României şi din municipiile reşedinţele de judeţ), conform actelor normative în vigoare şi a planurilor întocmite din timp;
– adăpostirea personalului de conducere din administraţia publică centrală şi locală, a altor categorii de personal cu responsabilităţi în domeniul managementului sistemului naţional de protecţie civilă, a populaţiei necuprinse în măsurile de evacuare;
– dispersarea temporară a salariaţilor din instituţiile publice şi agenţii economici cu sarcini în producţia naţională de apărare, care nu au asigurate spaţii de adăpostire la locul de muncă sau în localitatea în care-şi au domiciliul;
– înlăturarea urmărilor acţiunilor militare prin măsuri specifice corespunzătoare tipului de muniţii utilizate de agresor, a efectului şi ariei de manifestare a puterii distructive a acestora;
– refacerea infrastructurii protecţiei civile în teritoriul eliberat, după respingerea agresorului;
– refacerea capacităţii de intervenţie a forţelor şi mijloacelor participante la acţiuni de înlăturare a urmărilor acţiunilor militare;
– relocarea autorităţilor administraţiei centrale şi locale precum şi populaţiei evacuate în condiţiile asigurării condiţiilor de protecţie şi siguranţă;
– participarea la reabilitarea condiţiilor de viaţă şi reluarea în normalitate a activităţilor economice şi sociale.
Succesul acţiunilor structurilor de protecţie civile din România în prevenirea şi protecţia populaţiei şi bunurilor materiale şi în înlăturarea urmărilor acţiunilor militare sau celor provocate de dezastre va depinde, în primul rând, de cantitatea şi calitatea informaţiilor cu privire la acest aspect, capacitatea de ripostă eficientă a structurilor planificate să participe la acţiuni de intervenţie, realizarea, menţinerea şi dezvoltarea cooperării cu toate forţele capabile să ducă acţiuni de intervenţie în folosul protecţiei civile, operaţionalizarea oportună a forţelor de rezervă.
CONDUCEREA SISTEMULUI NAŢIONAL DE PROTECŢIE CIVILĂ
Conducerea de ansamblu a forţelor sistemului naţional de protecţie civilă se realizează prin Parlament, Preşedintele României, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, Guvernul, Primul-ministru. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, autorităţile publice centrale şi locale cu atribuţii în domeniu.
Primul-ministru este şef al Protecţiei Civile în România şi coordonează Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă prin ministrul administraţiei şi internelor.
Potrivit deciziilor autorităţii naţionale de conducere, la nivel naţional se constituie Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă în componenţa Ministerului Administraţiei şi Internelor căruia îi revine responsabilitatea executării conducerii operaţionale. Coordonarea unitară a activităţilor de apărare împotriva dezastrelor revine Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi numai în cazul în care efectele dezastrelor, ca arie de manifestare şi amploare, pun în pericol securitatea naţională.
În conformitate cu legislaţia în vigoare, acţiunea de evacuare în caz de conflict armat a autorităţilor administraţiei centrale şi locale, a unor categorii de populaţie, bunuri materiale şi valorilor de patrimoniu este coordonată de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă. Punerea în aplicare a planurilor întocmite în timp de pace pentru astfel de situaţii se execută cu aprobarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării sau a Marelui Cartier General în caz de conflict armat.
La nivel local conducerea acţiunilor de protecţie civilă se exercită, potrivit legii, de către autorităţile administraţiei publice, prin comitetele pentru situaţii de urgenţă şi inspectoratele judeţene şi al Municipiului Bucureşti pentru situaţiile de urgenţă.
În vederea coordonării unitare a acţiunilor de prevenire, protecţie şi intervenţie pentru înlăturarea efectelor dezastrelor naturale şi tehnologice pe timp de pace, criză şi război, în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă se constituie Centrul Operaţional Naţional, iar la inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, centre operaţionale judeţene, cu serviciul permanent în funcţiune.
Responsabilitatea pentru organizarea, înzestrarea, pregătirea structurilor, a susţinerii logistice şi administrative a forţelor de intervenţie, precum şi conducerea operaţională curentă a acţiunilor cu caracter teritorial revin Centrului Operaţional Naţional din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Pe timpul situaţiei de urgenţă sau de criză, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă propune ministrului Ministerului Administraţiei şi Internelor mobilizarea unora dintre unităţile sau subunităţile de protecţie civilă din rezervă.
În cazul declanşării unui conflict armat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă mobilizează, la ordin, toate structurile de rezervă. Coordonarea acţiunilor de protecţie civilă, pe timp de război, se realizează de către Marele Cartier General, în compunerea căruia va funcţiona o Grupă Operativă de Protecţie Civilă, a cărei organizare, înzestrare şi atribuţii se stabilesc de către şeful Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Structura Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă la pace şi la război, precum şi procedurile de lucru pentru elaborarea concepţiilor, planurilor şi documentelor organizatorice de aplicare a acestora vor fi similare standardelor Alianţei Nord-Atlantice şi celor ale U.E. Procesul de standardizare şi interoperabilitate cu structuri similare din celelalte ţări membre NATO, are drept scop perfecţionarea conducerii structurilor de intervenţie la toate nivelurile.
ORGANIZAREA SISTEMULUI NAŢIONAL AL PROTECŢIEI CIVILE
Capabilităţile sistemului naţional al protecţiei civile trebuie să corespundă cerinţelor legate de îndeplinirea întregii game de măsuri ce-i revin, atât pe timp de pace, pe timp de criză, cât şi pe timp de război. Pentru a face faţă situaţiilor de risc la care este supusă populaţia şi bunurile materiale, valorile de patrimoniu, animalele şi factorii de mediu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă stabileşte forţele destinate să ducă acţiuni de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor, precum şi cele ale efectelor acţiunilor militare.
În acest sens, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă constituie în timp de pace forţe operaţionale iar pe timp de criză sau conflict armat, forţe de rezervă şi ia în evidenţă formaţiunile voluntare şi organizaţiile neguvernamentale cu sarcini în domeniu.
Forţele operaţionale sunt alcătuite din Detaşamentul de Intervenţie de protecţie civilă, Detaşamentul Pirotehnic, unităţile şi secţiile de pompieri militari, spitalele de urgenţă, serviciile publice de ambulanţă şi serviciile de medicină legală, alte servicii comunitare cu atribuţii în gestionarea urgenţelor civile.
La solicitarea organismelor internaţionale, a Centrului pentru Coordonare Euro-Atlantică pentru Răspuns la Dezastre (EADRCC) din structura NATO sau a Biroului pentru Asistenţă Umanitară (OCHA), din structura ONU precum şi a unor ţări cu care România are încheiate convenţii bilaterale în domeniul protecţiei civile, anumite structuri nominalizate vor participa, cu aprobarea autorităţii naţionale (Parlament, CSAT), la acţiuni de sprijin şi asistenţă umanitară, pe teritoriul altor ţări afectate de dezastre.
Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, pe teritoriul naţional, aceste forţe vor coopera cu marile unităţi, unităţile şi subunităţile Ministerului Apărării Naţionale şi cele ale Ministerului Administraţiei şi Internelor stabilite prin planurile operative, conform legii.
Forţele de rezervă vor fi alcătuite din unităţi şi subunităţi de protecţie civilă care se completează sau se constituie la mobilizare, acestea fiind destinate pentru participarea la înlăturarea urmărilor dezastrelor, pe timp de criză sau război.
Acestea vor acţiona direct în subordinea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă sau a inspectoratelor judeţene şi cel al Municipiului Bucureşti în funcţie de situaţiile create, de natura şi urmările dezastrelor.
Formaţiunile voluntare de protecţie civilă se constituie conform legii, la nivelul localităţilor, instituţiilor publice şi agenţilor economici şi acţionează pe timp de pace, criză sau război, în primă urgenţă în zone de dezastre pentru salvarea de vieţi omeneşti, acordarea primului ajutor şi limitarea extinderii dezastrului.
În funcţie de decizia conducătorilor acţiunilor de intervenţie, aceste forţe vor continua acţiunile şi după intrarea în dispozitiv a formaţiunilor specializate, operaţionale sau de rezervă.
CONCEPŢIA DE PREGĂTIRE ŞI ANGAJARE A FORŢELOR DE PROTECŢIE CIVILĂ ÎN ACŢIUNI DE LIMITARE ŞI ÎNLĂTURARE A URMĂRILOR DEZASTRELOR ŞI/SAU CONFLICTELOR MILITARE
Pregătirea forţelor cuprinde trei componente: formarea, specializarea şi perfecţionarea personalului profesionalizat, pregătirea pentru intervenţie a structurilor constituite conform legii, specializarea şi perfecţionarea personalului de conducere din administraţia publică centrală şi locală cu responsabilităţi în domeniul protecţiei civile şi apărării împotriva dezastrelor.
Sistemul de învăţământ este astfel conceput, încât să asigure o bună pregătire managerială, tehnică şi de specialitate. Un rol important în pregătirea şi perfecţionarea personalului profesionalizat îl va avea Şcoala Naţională de Pregătire în Domeniul Managementului Situaţiilor de Urgenţă.
Un accent deosebit se va pune pe participarea cât mai multor cadre de conducere din structurile sistemului în colegiile, şcolile şi institutele de pregătire (inclusiv cele în domeniul cunoaşterii limbilor străine) din alte ţări. Centrul Regional de Pregătire NATO din România va specializa personalul în cunoaşterea şi lucrul cu procedurile NATO, la nivel tactic şi întrunit. Locul şi rolul specialiştilor în structura profesională a forţelor de protecţie civilă vor fi redefinite.
Pregătirea pentru intervenţie a forţelor de protecţie civilă are ca obiectiv general creşterea capacităţii structurilor centrale şi zonale, ale formaţiunilor profesionalizate şi voluntare de a desfăşura acţiuni de intervenţie, independent şi întrunit, în cooperare cu celelalte forţe ale sistemului naţional de apărare, precum şi în cadrul coaliţiilor sau alianţelor. Pregătirea pentru intervenţie a elementelor componente va avea unele particularităţi, în funcţie de locul lor în structura forţelor de protecţie civilă.
Pregătirea pentru intervenţie a forţelor operaţionale se va executa concomitent cu îndeplinirea misiunilor de bază ce le revin. În perioada premergătoare datei la care vor participa la operaţiuni de sprijin şi asistenţă umanitară în afara graniţelor ţării, ele vor executa o pregătire particularizată intensivă, la specificul fiecărei misiuni. Nucleul activ al forţelor de rezervă execută pregătirea de comandament, concomitent cu activităţile care vizează aplicarea planurilor de mobilizare. Pentru rezerviştii prevăzuţi în planurile proprii, structurile care se mobilizează organizează convocări sau concentrări de instrucţie.
Principala caracteristică a procesului de pregătire va fi standardizarea instruirii de bază la un nivel maxim posibil pentru fiecare componentă a forţelor de protecţie civilă. O atenţie deosebită va fi acordată problemelor specifice, procedurilor de stat major şi întrebuinţării tehnicii de intervenţie, punându-se accent pe îndeplinirea misiunilor prin utilizarea în perspectivă a sistemului C3I.
Sarcina prioritară a instruirii o va constitui profesionalizarea personalului potrivit standardelor naţionale, ale Alianţei Nord-Atlantice şi Uniunii Europene.
Personalul profesionalizat va fi instruit în scopul menţinerii deprinderilor impuse de utilizarea tehnicii de intervenţie necesară îndeplinirii misiunilor.
Treptat, se vor mări numărul antrenamentelor şi exerciţiilor de specialitate. Instruirea va fi orientată către creşterea stării de operativitate a forţelor.
Forţele operaţionale de protecţie civilă vor respecta standardele de operativitate stabilite.
Acestea vor fi încadrate în proporţie de 90% . Unităţilor şi subunităţilor nu li se vor repartiza mai puţin de 90% din necesarul tehnicii de luptă. Standardul pentru capacitatea operativă va fi de 80% . În vederea asigurării cerinţelor de pregătire vor fi repartizate cel puţin 80% din resursele necesare. Pe măsură ce resursele necesare vor fi realizate, standardele operative vor fi ridicate la niveluri cât mai înalte.
Concepţia de angajare a forţelor de protecţie civilă pe plan intern are în vedere trecerea imediată la îndeplinirea unei misiuni de intervenţie pentru limitarea şi înlăturarea urmărilor unui dezastru, la solicitarea oricărei persoane fizice sau juridice care constată sau ia la cunoştinţă despre producerea unui dezastru natural sau tehnologic. Angajarea forţelor şi mijloacelor de protecţie civilă se execută progresiv, după executarea cercetării şi recunoaşterilor, introducerea în dispozitivul de intervenţie a forţelor realizându-se în funcţie de volumul pierderilor şi distrugerilor constatate.
În cazul participării la operaţiuni de sprijin şi asistenţă umanitară în afara graniţelor ţării, independent sau în compunerea unor forţe multinaţionale, forţele române de protecţie civilă vor fi organizate şi conduse potrivit regulilor de angajare şi planurilor operaţionale comune convenite, sub comanda autorităţilor stabilite prin acord.
Primirea sau acordarea de sprijin şi asistenţă umanitară se va efectua conform procedurilor naţionale, armonizate cu procedurile partenerilor din NATO şi UE şi au în vedere eficienţă şi oportunitate maximă.
Comandamentul naţional îşi va exercita autoritatea de personal, de jurisdicţie şi disciplină, precum şi responsabilităţile privind înzestrarea, sprijinul logistic, asistenţa medicală şi spirituală (religioasă). Interacţiunea dintre structurile militare şi mediul civil (atât guvernamental, cât şi neguvernamental) în care se acţionează este important pentru succesul operaţiunilor.
LOGISTICA
Logistica trebuie să-şi adapteze capabilităţile la scopurile şi obiectivele cuprinse în strategia protecţiei civile, prin stabilirea priorităţilor necesare asigurării unui sprijin adecvat, dinamic şi oportun pentru susţinerea forţelor. Sistemul logistic trebuie să asigure libertatea de acţiune atât pe timp de pace, cât şi în situaţii de criză sau război. Pentru susţinerea participării la noi tipuri de angajamente/misiuni multinaţionale de sprijin şi asistenţă umanitară, acesta trebuie să fie suplu şi flexibil. În acest scop modernizarea sistemul logistic, va avea în vedere următoarele obiective:
– sistemul logistic al protecţiei civile să devină un sistem integrat, cu structuri modulare şi mobile, interoperabil cu sistemele logistice moderne ale protecţiei civile din celelalte ţări membre NATO, care să asigure o autonomie iniţială a unităţilor în funcţie de locul lor în cadrul structurii operaţionale;
– asigurarea unui înalt grad de viabilitate, flexibilitate şi capacitate de adaptare în sprijinirea forţelor, în funcţie de natura misiunilor;
– realizarea unei concepţii de planificare centralizată şi de implementare descentralizată pentru a asigura sprijinul logistic necesar în vederea executării operaţiilor planificate pe teritoriul naţional şi în spaţiul de interes strategic;
– dezvoltarea unui sistem informatic de logistică, compatibil cu cel al NATO;
– renunţarea la principiul preventiv planificat, de executare a reparaţiilor de tehnică din înzestrare şi aplicarea sistemului de mentenanţă după necesitate, pe bază de diagnostic;
INFRASTRUCTURA
Pentru îndeplinirea misiunilor specifice, atât pe timp de pace cât şi pe timp de criză sau război, protecţia civilă trebuie să-şi realizeze o infrastructură capabilă să asigure prevenirea şi protecţia autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu, ca şi suportul organizării, pregătirii, desfăşurării şi conducerii acţiunilor de intervenţie pentru înlăturarea urmărilor dezastrelor şi/sau acţiunilor militare.
Realizarea infrastructurii protecţiei civile este responsabilitatea autorităţilor administraţiei publice, centrale şi locale, a personalului de conducere a instituţiilor publice şi agenţilor economici în baza normelor şi instrucţiunilor elaborate de componentele Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă.
Infrastructura protecţiei civile constă în construcţii şi instalaţii permanente, dar şi mobile, executate din timp.
Infrastructura de protecţie civilă se materializează în:
– locuri special amenajate pentru observare (puncte de observare) construcţii permanente sau improvizate dispuse pe construcţii înalte sau forme de relief proeminente din apropierea localităţilor sau obiectivelor economice surse de risc;
– linii telefonice proprii, permanente sau temporare, pentru înştiinţarea organelor de conducere în cazul pericolului producerii unor dezastre sau în caz de conflict militar;
– frecvenţe radio proprii repartizate de autoritatea naţională în domeniu pentru nevoi de comunicaţii;
– sistem principal de alarmare a populaţiei despre pericolul iminent al producerii dezastrelor sau atacurilor inamice, în caz de conflict militar, compus din sirene electrice, electronice şi dinamice de diferite capacităţi, cofrete cu sau fără automate de semnal şi circuite de acţionare;
– sistem secundar de alarmare, cu aceleaşi atribuţii, compus din sirene de incintă, motosirene, fluiere cu aburi sau aer comprimat, sirene manuale, clopote, toacă şi panouri optico-acustice;
– sistem de adăpostire necesar protejării populaţiei în cazul producerii unor dezastre tehnologice la sursele de risc nuclear şi chimic sau în caz de conflict armat, compus din construcţii permanente, adăposturi de protecţie civilă pentru conducere (puncte de comandă) şi pentru populaţie şi salariaţi, adăposturi în subsoluri fără instalaţii speciale, spaţii şi subsoluri neamenajate, tunele tehnologice, peşteri, staţii de metrou, tranşee şi şanţuri adăpost acoperite sau neacoperite, adăposturi individuale la locul de muncă sau în locuinţe proprietate personală (în apropierea acesteia), în caz de contaminare;
– puncte de decontaminare radioactivă, chimică sau biologică amenajate în cadrul unor băi comunale sau a grupurilor sanitare de pe lângă internate şi cămine, precum şi spălătorii chimice sau auto ce necesită amenajări simple în vederea realizării unui flux de personal, tehnică, echipament şi instalaţii, ce urmează a fi trecute prin aceste puncte;
– sediul (cazărmile) instituţiilor, unităţilor şi formaţiunilor militare profesioniste care să includă spaţii de lucru pentru personal, spaţii pentru depozitare materiale şi tehnică, săli şi poligoane de pregătire, alte facilităţi.
Cetăţenii neîncadraţi în muncă sunt obligaţi să-şi procure contra cost sau să-şi confecţioneze după tipare (modele) elaborate de Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, mijloace de protecţie individuală. De asemenea, cetăţenii care îşi construiesc locuinţe sunt obligaţi să-şi amenajeze la subsolul acelei construcţii, spaţii de adăpostire, potrivit normelor legale în vigoare.
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă analizează anual gradul realizării suportului logistic şi prezintă periodic, în şedinţele Consiliului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi cele ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării realizările şi neajunsurile din acest domeniu. Insuficienţa fondurilor bugetare anuale naţionale şi locale va conduce la căutarea de noi soluţii, pentru asigurarea unei depline protecţii a populaţiei în cazul producerii unor dezastre şi/sau a declanşării unor conflicte armate.
RESURSELE PROTECŢIEI CIVILE
Resursele protecţiei civile cuprind personalul, mijloacele financiare, tehnologice, ştiinţifice, materiale şi de altă natură care vor fi alocate pentru asigurarea îndeplinirii atribuţiilor ce revin structurilor sistemului naţional al protecţiei civile. Ele determină din punct de vedere cantitativ şi calitativ, compunerea forţelor şi dotarea lor cu tehnică de intervenţie necesară.
Sistemul românesc de planificare, programare şi bugetare face eforturi pentru a deveni compatibil cu sistemele similare ale celorlalte state membre NATO. Abordarea integrată a gestionării resurselor va fi în concordanţă cu misiunile forţelor de intervenţie şi va influenţa direct capabilităţile protecţiei civile.
Efectivele profesionalizate ale forţelor de protecţie civilă nu sunt supuse procesului de reducere, fenomenul de restructurare având numai sensul modernizării şi al îndeplinirii cerinţelor de asigurare a unei reale protecţii a populaţiei, bunurilor materiale şi valorilor de patrimoniu în caz de dezastre sau conflict armat.
În primul rând fondurile vor fi repartizate cu prioritate, pentru programele care asigură realizarea eficienţei şi economisirea costurilor printr-o eliminare rapidă a mijloacelor şi programelor care nu mai sunt necesare. În al doilea rând, o direcţie prioritară va fi echilibrarea bugetului în privinţa alocării resurselor. În anul 2005, bugetul de venituri şi cheltuieli pentru protecţie civilă va aloca 56% pentru personal, 13% pentru operare şi mentenanţă, 18% pentru achiziţionare de tehnică pentru intervenţie, 13% pentru regie. Estimăm că în anul 2008 să ajungem la standardele realizate de celelalte state membre ale Alianţei Nord-Atlantice (40% – personal, 35 – 40% – înzestrare, 25 – 20% – operare şi mentenanţă).
Alocarea resurselor va fi strâns legată de bugetul prevăzut pentru procesul multinaţional de planificare. Procesul cuprinde două faze. În prima fază (2005 – 2008), activitatea va fi concentrată pe orientarea resurselor către constituirea şi operaţionalizarea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă şi către restructurarea forţelor operaţionale, la nivelul cerinţelor minime pentru a asigura prevenirea, protecţia şi intervenţia în caz de dezastre şi pentru interoperabilitate. Faza a doua (2008 – 2012) se va concentra în special pe modernizarea tehnicii şi aparaturii pentru intervenţie. Fazele procesului se întrepătrund, iar termenul limită pentru executarea lor se poate modifica în funcţie de alocarea fondurilor de la bugetul de stat şi bugetele locale.
–––––
