EMITENT:      GUVERNUL ROMÂNIEI

PUBLICATĂ ÎN: MONITORUL OFICIAL  NR. 566 din 28 iulie 2008

Descarca PDF cu hgr 762-2008 strat prev sit urgenta

 

 

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

 

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

 

ART. 1

Se aprobă Strategia naţională de prevenire a situaţiilor de urgenţă, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

ART. 2

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 30 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

 

Contrasemnează:

Ministrul internelor

şi reformei administrative,

Cristian David

 

Ministrul apărării,

Teodor Viorel Meleşcanu

 

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian

 

Bucureşti, 16 iulie 2008.

Nr. 762.

 

ANEXA 1

 

STRATEGIA NAŢIONALĂ

de prevenire a situaţiilor de urgenţă

 

  1. Introducere

 

Strategia naţională de prevenire a situaţiilor de urgenţă reprezintă documentul de planificare pe termen lung şi mediu, elaborat de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative. Documentul respectiv defineşte ordinea şi siguranţa publică şi interesul naţional în acest domeniu, evaluează starea actuală de prezenţă şi manifestare a factorilor de risc de pe teritoriul României, formulează principiile şi direcţiile prioritare de acţiune şi prevede resursele necesare pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Elaborarea prezentei strategii este determinată de necesitatea asigurării unui mediu optim de muncă şi viaţă pentru cetăţenii României.

Practica mondială şi naţională a demonstrat că evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă nu pot fi întotdeauna evitate, însă acestea pot fi gestionate, efectele lor fiind reduse printr-un proces sistematic ce implică stabilirea de măsuri şi acţiuni menite să contribuie la diminuarea riscului asociat acestor fenomene. Caracteristic managementului situaţiilor de urgenţă este faptul că predictibilitatea locului de manifestare a situaţiilor respective determină posibilitatea avertizării populaţiei din zonele potenţial a fi afectate, precum şi a autorităţilor administraţiei publice centrale şi/sau locale.

Managementul situaţiilor de urgenţă înseamnă aplicarea unor politici, proceduri şi practici având ca obiective identificarea, analiza, evaluarea, tratarea, monitorizarea şi reevaluarea riscurilor în vederea reducerii acestora astfel încât comunităţile umane şi cetăţenii să poată trăi, munci şi să îşi satisfacă trebuinţele şi aspiraţiile într-un mediu fizic şi social durabil.

Elaborarea prezentei strategii a fost impusă şi de modificarea radicală a cadrului normativ de nivel superior, de necesitatea conformizării practicii şi procedurilor în materie de situaţii de urgenţă şi, mai ales, de solicitarea imperativă de a oferi un răspuns adecvat la creşterea aşteptărilor comunităţii faţă de prestaţia profesională a componentelor Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă.

 

  1. Informaţii generale relevante

 

Apărarea în domeniul situaţiilor de urgenţă se realizează prin măsuri generale, de natură economică, socială şi politică, precum şi prin măsuri speciale, cu caracter preponderent preventiv. Din analiza evenimentelor petrecute numai în ultimii 2 ani rezultă menţinerea vulnerabilităţii comunităţilor la manifestarea situaţiilor de urgenţă, deşi capacitatea de răspuns a instituţiilor specializate a crescut.

Capacitatea de rezistenţă naţională în faţa unor posibile situaţii de urgenţă este dată de:

  1. a) capacitatea de rezistenţă a comunităţilor locale, amplificarea implicării şi participării acestora;
  2. b) activităţile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, inclusiv pentru reducerea vulnerabilităţilor;
  3. c) capabilitatea de management al situaţiilor de urgenţă;
  4. d) capacitatea de înlăturare a urmărilor şi de revenire rapidă la normalitate.

În acest context se impune amplificarea măsurilor de menţinere a nivelului de siguranţă al persoanelor, colectivităţilor şi bunurilor, în scopul identificării, înregistrării şi evaluării tipurilor de risc, pentru înştiinţarea factorilor interesaţi, avertizarea populaţiei, limitarea, înlăturarea sau contracararea factorilor de risc, precum şi a efectelor negative şi a impactului produs de evenimentele excepţionale respective.

În ultimii ani se constată creşterea frecvenţei manifestării riscurilor care ameninţă viaţa şi sănătatea populaţiei, mediul înconjurător şi valorile patrimoniului naţional, precum şi apariţia unor noi riscuri, generate îndeosebi de schimbările climatice şi de diversificarea activităţilor economice care utilizează, produc şi comercializează substanţe/materiale periculoase. Este, astfel, evident că securitatea naţională poate fi pusă în pericol de o serie de fenomene grave, de natură geofizică, meteoclimatică ori asociată, inclusiv ca urmare a unor activităţi umane periculoase, dăunătoare sau iresponsabile. Între acestea se pot înscrie catastrofele naturale, industriale, ecologice ori posibilitatea crescută a producerii unor pandemii. Totodată, inundaţiile care au afectat în ultimii ani întinse regiuni ale ţării au scos în evidenţă vulnerabilitatea comunităţilor umane expuse riscului, manifestată prin slaba lor capacitate de a putea absorbi efectele fenomenului şi de a se reface după trecerea acestuia.

Toate acestea sunt argumente pentru schimbarea opticii asupra modului de abordare a problemelor managementului situaţiilor de urgenţă şi de a se trece de la conceptul de acţiune de tip reactiv la o atitudine proactivă, de prevenire a manifestării riscurilor ori de limitare a pagubelor potenţiale.

 

III. Priorităţi, politici şi cadru juridic existente

 

Strategia de prevenire a situaţiilor de urgenţă formează documentul-cadru pentru pregătirea şi adoptarea unor măsuri şi acţiuni specifice având ca scop reducerea impactului produs de manifestarea factorilor de risc specifici asupra populaţiei, bunurilor şi mediului printr-o planificare, la nivel naţional şi local, pe termen mediu şi lung, a unui set de acţiuni şi măsuri specifice.

Strategia de prevenire a situaţiilor de urgenţă a fost elaborată în baza Strategiei de securitate naţională a României, a Cartei albe a securităţii şi apărării naţionale şi a delimitărilor conceptuale instituţionale în domeniu.

Cadrul juridic existent, perfectibil printr-o permanentă armonizare cu reglementările europene şi cu evoluţia situaţiei operative, cuprinde în prezent:

  1. în ceea ce priveşte situaţiile de urgenţă:
  2. a) Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 15/2005;
  3. b) Legea nr. 481/2004 privind protecţia civilă, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. c) Ordonanţa Guvernului nr. 88/2001 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea serviciilor publice comunitare pentru situaţii de urgenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 363/2002, cu modificările şi completările ulterioare;
  5. d) Hotărârea Guvernului nr. 2.288/2004 pentru aprobarea repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte organe centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
  6. e) Hotărârea Guvernului nr. 547/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de protecţie civilă;
  7. f) Hotărârea Guvernului nr. 642/2005 pentru aprobarea Criteriilor de clasificare a unităţilor administrativ-teritoriale, instituţiilor publice şi operatorilor economici din punct de vedere al protecţiei civile, în funcţie de tipurile de riscuri specifice;
  8. g) Hotărârea Guvernului nr. 501/2005 pentru aprobarea Criteriilor privind asigurarea mijloacelor de protecţie individuală a cetăţenilor;
  9. în ceea ce priveşte riscurile naturale:
  10. a) Legea nr. 575/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului naţional – secţiunea a V-a „Zone de risc natural”;
  11. b) Ordonanţa Guvernului nr. 20/1994 privind măsuri pentru reducerea riscului seismic al construcţiilor existente, republicată;
  12. c) Hotărârea Guvernului. nr. 2.288/2004;
  13. d) Hotărârea Guvernului nr. 1.854/2005 pentru aprobarea Strategiei naţionale de management al riscului la inundaţii;
  14. e) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului mediului şi gospodăririi Apelor nr. 638/420/2005 pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea situaţiilor de urgenţă generate de inundaţii, fenomene meteorologice periculoase, accidente la construcţii hidrotehnice şi poluări accidentale;
  15. f) Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.995/1.160/2006 pentru aprobarea Regulamentului privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă specifice riscului la cutremure şi/sau alunecări de teren;
  16. g) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor, al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului educaţiei şi cercetării nr. 1.508/2.058/5.709/2006 pentru realizarea şi implementarea în sistemul educaţional a Programului naţional de educaţie antiseismică a elevilor;
  17. h) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor şi al ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului nr. 171/319/2007 privind unele măsuri pentru avertizarea populaţiei din zonele expuse riscului la cutremur;
  18. i) Manualul prefectului şi primarului pentru managementul situaţiilor de urgenţă în caz de inundaţii;
  19. în ceea ce priveşte riscurile tehnologice:
  20. a) Hotărârea Guvernului nr. 804/2007 privind controlul asupra pericolelor de accident major în care sunt implicate substanţe periculoase;
  21. b) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 647/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind elaborarea planurilor de urgenţă în caz de accidente în care sunt implicate substanţe periculoase;
  22. c) Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 142/2004 pentru aprobarea Procedurii de evaluare a raportului de securitate privind activităţile care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
  23. d) Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului nr. 1.084/2003 privind aprobarea procedurilor de notificare a activităţilor care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase şi, respectiv, a accidentelor majore produse;
  24. e) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 251/2005 pentru organizarea şi funcţionarea secretariatelor de risc privind controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
  25. f) Ordinul ministrului mediului şi gospodăririi apelor nr. 1.299/2005 privind aprobarea Procedurii de inspecţie pentru obiectivele care prezintă pericole de producere a accidentelor majore în care sunt implicate substanţe periculoase;
  26. g) Ordinul ministrului agriculturii, pădurilor, apelor şi mediului, al ministrului transportului, construcţiilor şi turismului şi al ministrului economiei şi comerţului nr. 2/211/118/2004 pentru aprobarea Procedurii de reglementare şi control al transportului deşeurilor pe teritoriul României, cu modificările şi completările ulterioare;
  27. h) Legea nr. 6/1991 privind aderarea României la Convenţia de la Basel privind controlul transportului peste frontiere al deşeurilor periculoase şi al eliminării acestora, întocmită la 20 – 22 martie 1989;
  28. în ceea ce priveşte riscurile nucleare:
  29. a) Decizia Consiliului 87/600 EURATOM din 14 decembrie 1987 privind procedura comunitară de schimb rapid de informaţii în caz de urgenţă radiologică;
  30. b) Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă, reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată;
  31. c) Hotărârea Guvernului nr. 916/2002 privind aprobarea Listei detaliate a materialelor, dispozitivelor, echipamentelor şi informaţiilor pertinente pentru proliferarea armelor nucleare şi a altor dispozitive nucleare explozive;
  32. d) Decretul nr. 223/1990 privind aderarea României la Convenţia cu privire la notificarea rapidă a unui accident nuclear, şi la Convenţia cu privire la asistenţa în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică;
  33. e) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 684/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind planificarea, pregătirea şi intervenţia în caz de accident nuclear sau urgenţă radiologică;
  34. f) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 683/2005 privind aprobarea Procedurilor generice pentru colectarea datelor, validare şi răspuns pe timpul unei urgenţe radiologice;
  35. g) Ordinul ministrului apelor, pădurilor şi protecţiei mediului nr. 242/1993 pentru aprobarea Normelor republicane de securitate nucleară privind planificarea, pregătirea şi intervenţia la accidente nucleare şi urgenţe radiologice;
  36. h) Ordinul preşedintelui Comisiei Naţionale pentru Controlul Activităţilor Nucleare nr. 274/2004 pentru aprobarea Normelor privind desemnarea organismelor notificate pentru domeniul nuclear;
  37. în ceea ce priveşte prevenirea incendiilor:
  38. a) Legea nr. 307/2006 privind apărarea împotriva incendiilor;
  39. b) Hotărârea Guvernului nr. 622/2004 privind stabilirea condiţiilor de introducere pe piaţă a produselor pentru construcţii, republicată (transpune Directiva produselor pentru construcţii 89/106/CEE);
  40. c) Hotărârea Guvernului nr. 1.739/2006 pentru aprobarea categoriilor de construcţii şi amenajări care se supun avizării şi/sau autorizării privind securitatea la incendiu;
  41. d) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 1.474/2006 pentru aprobarea Regulamentul de planificare, organizare, pregătire şi desfăşurare a activităţii de prevenire a situaţiilor de urgenţă, cu modificările ulterioare;
  42. e) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 163/2007 pentru aprobarea Normelor generale de apărare împotriva incendiilor;
  43. f) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 585/2005 pentru aprobarea unor măsuri privind organizarea şi funcţionarea Comisiei de recunoaştere a organismelor pentru atestarea conformităţii produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei securitate la incendiu, cu modificările ulterioare;
  44. g) Ordinul ministrului transporturilor, construcţiilor şi turismului şi al ministrului de stat, ministrul administraţiei şi internelor nr. 1.822/394/2004 pentru aprobarea Regulamentului privind clasificarea şi încadrarea produselor pentru construcţii pe baza performanţelor de comportare la foc, cu modificările şi completările ulterioare;
  45. h) Ordinul ministrului administraţiei şi internelor nr. 607/2005 pentru aprobarea Metodologiei de control privind supravegherea pieţei produselor pentru construcţii cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu, cu modificările şi completările ulterioare.

 

  1. Definirea problemei

 

Ansamblul activităţilor de apărare a comunităţilor locale, infrastructurii şi proprietăţii împotriva ameninţărilor de natură nonmilitară se integrează activităţii generale de protecţie a cetăţeanului şi se subsumează asigurării securităţii interne – care priveşte atât siguranţa cetăţeanului, cât şi securitatea publică -, incluzând, deci, protecţia împotriva dezastrelor şi protecţia mediului.

Prevenirea situaţiilor de urgenţă este componentă a sistemului de securitate naţională şi reprezintă un ansamblu integrat de activităţi specifice cu caracter tehnic şi operativ, planificate şi executate pentru eliminarea/reducerea riscurilor de producere a dezastrelor în scopul protejării vieţii, mediului şi bunurilor împotriva efectelor negative ale situaţiilor de urgenţă. Are caracter anticipativ, rezultatul constând în măsuri graduale stabilite pentru prevenirea producerii evenimentelor vizate.

Sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă s-a înfiinţat şi funcţionează pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă, asigurarea şi coordonarea, prin mecanisme manageriale perfecţionate, a resurselor umane, materiale, financiare şi de altă natură, necesare apărării vieţii şi sănătăţii populaţiei, a mediului înconjurător, a valorilor materiale şi culturale importante, pe timpul producerii unor situaţii de urgenţă, precum şi restabilirii stării de normalitate. Sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă gestionează riscurile nonmilitare.

În conformitate cu Glosarul internaţional al termenilor de bază, specific managementului dezastrelor, editat de Departamentul Afacerilor Umanitare (DHA) – Geneva 1992, 1993, 1996, sub egida ONU, şi adoptat în legislaţia statelor membre al Uniunii Europene se aplică următoarele definiţii:

– risc este estimarea matematică a probabilităţii producerii de pierderi umane şi pagube materiale pe o perioadă de referinţă, respectiv viitoare şi într-o zonă dată, pentru un anumit tip de dezastru. Riscul este definit ca produs între probabilitatea de producere a fenomenului generator de pierderi umane/pagube materiale şi valoarea pagubelor produse;

– vulnerabilitate reprezintă gradul de pierderi, de la 0% la 100%, rezultat dintr-un fenomen susceptibil de a produce pierderi umane şi materiale;

– hazard natural reprezintă posibilitatea de apariţie, într-o zonă şi pe o perioadă determinată, a unui fenomen natural ce poate genera distrugeri;

– hazard antropic se referă la acele fenomene a căror variaţie aleatoare este modificată ca urmare a acţiunii omului.

Riscurile pot fi clasificate în riscuri naturale, tehnologice şi biologice.

Un risc de tip special, prin frecvenţă şi consecinţe, îl reprezintă cel de incendiu.

Din punctul de vedere al ariei de manifestare, riscurile pot fi transfrontaliere, naţionale, regionale, judeţene şi locale.

Riscurile transfrontaliere sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă părţi din sau teritoriul a două sau mai multe state.

Riscurile naţionale sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă peste 50% din teritoriul naţional.

Riscurile regionale sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă părţi din sau teritoriul a două ori mai multe judeţe.

Riscurile judeţene sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă părţi din sau teritoriul unui singur judeţ (două sau mai multe localităţi).

Riscurile locale sunt acele riscuri care din cauza evoluţiei lor ameninţă teritoriul unei singure localităţi.

În funcţie de frecvenţa şi de consecinţele situaţiilor de urgenţă generate de tipurile de riscuri specifice, riscurile pot fi principale sau secundare.

Elementele caracteristice ale principalelor tipuri de riscuri sunt prezentate în continuare.

 

  1. Riscuri naturale

Riscurile naturale se referă la evenimente în cadrul cărora parametrii de stare se pot manifesta în limite variabile de la normal către pericol, cauzate de fenomene meteo periculoase, în cauză ploi şi ninsori abundente, variaţii de temperatură – îngheţ, secetă, caniculă – furtuni şi fenomene distructive de origine geologică, respectiv cutremure, alunecări şi prăbuşiri de teren.

În ultima perioadă s-a constatat o creştere îngrijorătoare, atât în lume, cât şi în România, a manifestării riscurilor naturale şi, în special, a inundaţiilor, alunecărilor şi prăbuşirilor de teren, fapt ce a condus la pierderi de vieţi omeneşti, precum şi la pagube materiale importante.

Deşi apariţia celor mai multe riscuri naturale nu poate fi împiedicată, efectele acestora pot fi reduse printr-o gestionare corectă de către autorităţile competente la nivel local, regional şi central, cu atât mai mult cu cât, în general, zonele de manifestare a acestora pot fi cunoscute.

Diminuarea riscului asociat fenomenelor naturale la un nivel acceptabil necesită o sumă de măsuri şi acţiuni, concretizate în politici de prevenire şi în programe de reducere a impactului, care, însă, depinde de posibilităţile economice de aplicare practică.

În acest context, activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă generate de riscurile naturale a fost şi rămâne o necesitate, concretizându-se în iniţiative conjugate de reducere a vulnerabilităţii societăţii la nivel mondial (International Strategy for Disaster Reduction – ISDR), european (Directiva privind inundaţiile), regional (acorduri bilaterale, Pactul de stabilitate pentru Europa de Sud-Est etc.) şi naţional (strategia privind inundaţiile, programul de reducere al riscului seismic etc).

 

  1. Riscuri tehnologice

Riscurile tehnologice cuprind totalitatea evenimentelor negative care au drept cauză depăşirea măsurilor de siguranţă impuse prin reglementări, ca urmare a unor acţiuni umane voluntare sau involuntare, defecţiunilor componentelor sistemelor tehnice, eşecului sistemelor de protecţie etc.

Riscurile tehnologice sunt asociate activităţilor industriale.

În mileniul III ritmul schimbărilor în ceea ce priveşte tehnologiile este în continuă creştere, cu efecte benefice evidente. De regulă, efectele negative ale dezvoltării tehnologice sunt decalate în timp şi spaţiu faţă de momentul şi locul acţiunii cauzei care le-a generat.

Conştientizarea problemelor privind pericolul asociat tehnologiei, efectele asupra factorilor de mediu şi implicaţiile sociale au apărut ca urmare a unor accidente grave, care au demonstrat necesitatea abordării integrate a domeniului.

În contextul global de îngrijorare privind problematica accidentelor industriale, preocupări şi acţiuni în domeniu au apărut încă din anii 1980, concretizate în iniţiative la nivel mondial, european şi naţional, prin adoptarea unor reglementări specifice privind prevenirea, protecţia şi intervenţia în situaţii de urgenţă generate de riscurile tehnologice.

Riscul tehnologic, spre deosebire de cel natural, poate fi controlat şi redus pe mai multe căi, necesitând însă un management mult mai elaborat şi personalizat pe fiecare categorie.

Dintre evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă pot fi menţionate:

  1. a) accidente în industrie;
  2. b) accidente de transport;
  3. c) accidente nucleare;
  4. d) prăbuşirea de construcţii, instalaţii sau amenajări;
  5. e) eşecul utilităţilor publice – avarii;
  6. f) căderi de obiecte din atmosferă sau din cosmos;
  7. g) muniţie rămasă neexplodată.

 

  1. Riscuri biologice

Riscurile biologice se referă la urmările negative asupra colectivităţilor de oameni, animale şi asupra plantelor, cauzate de îmbolnăviri sau de alte evenimente în relaţie cu sănătatea şi care afectează un număr neobişnuit de mare de indivizi.

Evenimentele generatoare de situaţii de urgenţă sunt:

  1. a) epidemii;
  2. b) epizootii;
  3. c) zoonoze.

 

  1. Riscul de incendiu

Riscul de incendiu este cel mai frecvent risc care se manifestă pe teritoriul naţional, producerea lui reprezentând o situaţie de urgenţă de tip special, fenomen care afectează domenii importante ale activităţii vieţii economice şi sociale, precum construcţii, instalaţii, amenajări, păduri, mijloace de transport, culturi agricole etc. Ca urmare, securitatea la incendiu a constituit şi va constitui o preocupare majoră pentru fiecare comunitate.

Securitatea la incendiu este definită ca managementul riscurilor specifice de incendiu la toate nivelurile, prin prevenirea incendiilor, protejarea populaţiei faţă de efectele lor şi optimizarea intervenţiei. În prezent, reprezintă o cerinţă esenţială de proiectare a construcţiilor, incendiul fiind factorul determinant în dimensionarea construcţiilor de importanţă excepţională şi deosebită. Abordarea tehnică a securităţii la incendiu constă în aplicarea unor principii tehnice şi metode specifice de calcul pentru a evalua nivelul minim de protecţie şi pentru a proiecta şi calcula măsurile de siguranţă necesare, acestea fiind cuprinse în reglementări specifice, stabilite pe plan european prin Directiva referitoare la produse pentru construcţii şi prin documentele subsecvente, în principal deciziile CE referitoare la euroclasele de reacţie la foc şi de rezistenţă la foc, reglementări deja preluate în legislaţia naţională.

Incendiul este socotit un risc de gravitate mică, dar frecvenţa manifestării îi conferă un efect cumulat. Din analizele statistice rezultă că în ţara noastră ponderea peste 75% o reprezintă incendiile la gospodării cetăţeneşti. Deşi raportat la populaţie numărul incendiilor este cel mai mic din Europa, în România se înregistrează anual, în medie, peste 200 de persoane decedate în incendii, din cauza neglijenţei acestora. Această realitate dovedeşte cu multă claritate lipsa culturii de securitate la un segment semnificativ de populaţie, mai ales în mediile cu un grad ridicat de sărăcie.

 

  1. Obiective

 

  1. Obiectivul fundamental şi obiective generale

Obiectivul fundamental al prezentei strategii îl reprezintă consolidarea capacităţii instituţiilor specializate şi a autorităţilor administraţiei publice locale şi naţionale pentru prevenirea producerii situaţiilor de urgenţă, precum şi pentru gestionarea acestora.

Activitatea de prevenire are ca obiectiv fundamental cunoaşterea caracteristicilor şi formelor de manifestare a riscurilor, realizarea, în timp scurt, în mod organizat şi printr-o concepţie unică, a măsurilor necesare, credibile, realiste şi adecvate de protecţie a populaţiei în cazul apariţiei situaţiilor de urgenţă, în scopul eliminării sau limitării pierderilor de vieţi omeneşti, valorilor materiale şi protecţia mediului.

Obiectivele prezentei strategii sunt economice, sociale şi de mediu.

Obiectivele economice urmăresc protecţia împotriva situaţiilor de urgenţă a infrastructurii economice existente şi garantarea satisfacerii oportunităţilor economice ale generaţiilor viitoare.

Obiectivele sociale au în vedere protecţia populaţiei şi a comunităţilor umane împotriva situaţiilor de urgenţă, prin asigurarea unui nivel de educaţie preventivă, instruire şi protecţie a populaţiei.

Obiectivele de mediu urmăresc ca prin realizarea prezentei strategii să se atingă obiectivele socioeconomice, cu păstrarea unui echilibru între dezvoltarea economico-socială şi protejarea mediului.

Sintetic, obiectivele generale ale prezentei strategii sunt:

  1. a) prevenirea situaţiilor de urgenţă prin organizarea unui sistem modern de avertizare şi comunicaţii, date şi informaţii;
  2. b) salvarea de vieţi omeneşti prin intervenţie operativă şi profesionistă în caz de situaţii de urgenţă;
  3. c) crearea unui sistem integrat de răspuns la situaţiile de urgenţă prin organizarea din timp a comunităţilor locale din zonele de risc pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă;
  4. d) creşterea calităţii vieţii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a manifestării situaţiilor de urgenţă;
  5. e) diminuarea impactului factorilor distructivi prin asigurarea unui management adecvat de înştiinţare, alarmare şi, la nevoie, evacuare a populaţiei din zonele de risc;
  6. f) creşterea rolului autorităţilor administraţiei publice locale prin descentralizarea deciziei şi răspunderii şi optimizarea capacităţii de autoprotecţie şi răspuns în caz de situaţii de urgenţă;
  7. g) utilizarea adecvată a resurselor pentru realizarea, întreţinerea şi exploatarea infrastructurilor şi a măsurilor de prevenire, intervenţie şi reabilitare a zonelor afectate;
  8. h) menţinerea unor activităţi economice minimale şi asigurarea supravieţuirii populaţiei în zonele grav afectate;
  9. i) asigurarea bunei funcţionări a infrastructurii critice.

 

  1. Obiective specifice

2.1. Prevenirea situaţiilor de urgenţă generate de riscuri naturale

Activitatea de prevenire a situaţiilor de urgenţă generate de riscuri naturale presupune un efort conjugat şi multidisciplinar, implicând resurse umane şi materiale deosebite.

Cum împiedicarea manifestării acestor riscuri nu este posibilă, activitatea de prevenire are în vedere influenţarea caracteristicilor legate în primul rând de vulnerabilitatea populaţiei, bunurilor materiale şi proprietăţii, prin măsuri şi acţiuni de apărare.

Obiectivele definite sunt:

  1. a) identificarea şi delimitarea zonelor expuse riscului;
  2. b) întreţinerea lucrărilor şi amenajărilor de apărare şi realizarea unora noi în zonele expuse riscului;
  3. c) implementarea sistemelor de prognoză, avertizare şi alarmare;
  4. d) întocmirea planurilor de apărare în vederea unei gestionări eficiente a situaţiilor de urgenţă determinate de manifestarea riscului specific:
  5. planuri de intervenţie;
  6. planuri de înştiinţare-alarmare a populaţiei;
  7. planuri de evacuare a populaţiei în cazul situaţiilor de urgenţă;
  8. asigurarea logistică în cazul situaţiilor de urgenţă;
  9. e) elaborarea hărţilor de risc pentru localităţile vulnerabile;
  10. f) elaborarea politicilor de amenajare a teritoriului în concordanţă cu hărţile de risc;
  11. g) implementarea unor sisteme de asigurări obligatorii pentru locuinţele din zonele de risc;
  12. h) pregătirea populaţiei şi a autorităţilor privind responsabilităţile şi modul de acţiune în fazele predezastru, dezastru şi postdezastru;
  13. i) elaborarea unor programe naţionale şi locale care să vizeze strămutarea comunităţilor din zonele de risc major, în care nu se pot aplica alte măsuri de reducere a riscului sau acestea nu sunt viabile din punctul de vedere al costurilor.

2.2. Prevenirea situaţiilor de urgenţă generate de riscuri tehnologice

Din punctul de vedere al riscurilor tehnologice, activitatea de prevenire are drept obiectiv evitarea manifestării acestora prin aplicarea unor măsuri şi acţiuni încă din etapa de proiectare, continuând în fazele de exploatare şi dezafectare în condiţii de siguranţă.

2.2.1. Accidente industriale

Prevenirea accidentelor industriale reprezintă un aspect deosebit de important, fiind reglementată printr-o serie de acte normative, în conformitate cu reglementările existente la nivelul Uniunii Europene, şi presupune obiective concrete şi responsabilităţi pentru toate componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă.

Obiectivele definite sunt:

  1. a) identificarea şi realizarea unui inventar unic cu operatorii economici de tip Seveso;
  2. b) elaborarea unor politici eficiente de prevenire a accidentelor majore şi aplicarea practică a acestora;
  3. c) reducerea riscului tehnologic prin utilizarea celor mai sigure tehnici disponibile şi retehnologizare;
  4. d) reducerea impactului negativ asupra comunităţilor şi mediului prin politici coerente de amenajare şi utilizare a teritoriului;
  5. e) implementarea unui sistem de management de siguranţă, la nivelul operatorului economic, care să conducă la o gestionare mai eficientă a accidentelor pe amplasamente;
  6. f) elaborarea unor planuri de urgenţă externă viabile şi care să ofere un instrument eficient autorităţilor administraţiei publice locale pentru limitarea şi înlăturarea efectelor accidentelor industriale în exteriorul amplasamentelor;
  7. g) dezvoltarea cooperării dintre comunităţile locale şi operatorii economici, pentru asigurarea măsurilor de protecţie a populaţiei în zonele de planificare la urgenţă;
  8. h) elaborarea unor programe pentru conştientizarea populaţiei expuse, prin îmbunătăţirea comunicării cu publicul şi implicarea mass-media;
  9. i) îmbunătăţirea colaborării în context transfrontalier, în vederea mai bunei gestionări a situaţiilor de urgenţă declanşate de accidente industriale în care sunt implicate substanţe periculoase.

2.2.2. Accidente nucleare şi radiologice

Prevenirea accidentelor nucleare şi a urgenţelor radiologice constă în identificarea şi monitorizarea surselor potenţial generatoare de urgenţe radiologice, evaluarea informaţiilor şi analiza situaţiei iniţiale, elaborarea de prognoze, stabilirea variantelor optime pentru reducerea efectelor produse de radiaţiile ionizante concomitent cu îmbunătăţirea continuă a capabilităţii de a utiliza şi a asigura managementul deşeurilor, al materialelor radioactive şi al combustibilului nuclear, într-o manieră care să asigure protecţia sănătăţii publicului şi securitatea mediului.

Obiectivele definite sunt:

  1. a) asigurarea securităţii nucleare, a protecţiei sănătăţii publicului şi a mediului;
  2. b) asigurarea utilizării şi gospodăririi materialelor radioactive în condiţii de protecţie fizică;
  3. c) menţinerea şi îmbunătăţirea continuă a capacităţilor proprii de intervenţie în caz de situaţii de urgenţă;
  4. d) asigurarea unei pregătiri sistematice a personalului implicat în evaluarea situaţiilor de urgenţă;
  5. e) menţinerea dotării corespunzătoare cu echipamente şi modernizarea centrelor de răspuns la urgenţă, aflate pe amplasament, precum şi în zona de excludere;
  6. f) organizarea de exerciţii, pe baza unor scenarii de accident realiste, cu implicarea organizaţiilor locale şi/sau naţionale care au responsabilitatea de a interveni în cazul producerii unui eveniment real, în scopul verificării eficienţei modului de organizare, a mijloacelor de comunicare şi a măsurilor prevăzute pentru atenuarea consecinţelor unui accident;
  7. g) folosirea evaluărilor exerciţiilor de răspuns la urgenţă pentru identificarea acţiunilor necesar a fi implementate pentru îmbunătăţirea planului de răspuns la urgenţă;
  8. h) realizarea educării şi informării corecte a populaţiei şi autorităţilor în probleme specifice prevenirii urgenţelor nucleare şi radiologice;
  9. i) stabilirea şi menţinerea unor relaţii de deschidere, transparenţă şi încredere cu mass-media;
  10. j) implementarea Deciziei Consiliului nr. 87/600/EURATOM privind procedura comunitară de schimb rapid de informaţii în caz de urgenţă radiologică şi a Acordului între EURATOM şi statele nemembre ale Uniunii Europene privind participarea acestora la acţiunile Comunităţii pentru schimbul anticipat de informaţii în caz de urgenţă radiologică;
  11. k) îmbunătăţirea sistemului de alarmare în zonele de risc nuclear, care să asigure alarmarea şi informarea populaţiei în eventualitatea producerii unui accident nuclear sau a unei urgenţe radiologice.

2.2.3. Accidente pe timpul transportului materialelor periculoase

Prevenirea accidentelor pe timpul transportului materialelor periculoase constituie o activitate de interes naţional şi este reglementată prin legislaţie specifică, în conformitate cu acordurile internaţionale la care România este parte.

Obiectivele definite sunt:

  1. a) realizarea hărţilor de risc cu rutele cele mai susceptibile la accidente de transport în care sunt implicate materiale şi deşeuri periculoase;
  2. b) realizarea unui sistem de monitorizare a transporturilor de materiale periculoase în vederea asigurării unei intervenţii oportune şi operative în caz de accidente;
  3. c) elaborarea unor planuri judeţene de răspuns la accidente de transport în vederea unei gestionări adecvate.

2.3. Prevenirea incendiilor

În vederea asigurării compatibilităţii structurilor industriale din ţara noastră cu cele existente la nivel european, Guvernul României are ca obiectiv strategic al politicii industriale creşterea competitivităţii industriei autohtone în vederea dezvoltării unei economii de piaţă capabile să facă faţă concurenţei existente în cadrul Pieţei Unice Europene.

Potrivit legislaţiei specifice, apărarea împotriva incendiilor constituie o activitate de interes public naţional, la care sunt obligate să participe autorităţile administraţiei publice centrale şi locale, precum şi toate persoanele fizice şi juridice din România. Ţinând cont de obiectivele strategiei Guvernului şi strategiei sectoriale a Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, corelate cu îndeplinirea cerinţelor de aderare la Uniunea Europeană, precum şi de tendinţele actuale de pe plan european, se impune stabilirea unei strategii de apărare împotriva incendiilor, cu obiective şi responsabilităţi pentru punerea ei în aplicare, cu următoarele priorităţi:

  1. exercitarea autorităţii de stat în domeniul apărării împotriva incendiilor prin activităţi de reglementare, avizare, autorizare, atestare, control, organizarea apărării împotriva incendiilor, supravegherea pieţei, recunoaşterea şi desemnarea organismelor pentru atestarea conformităţii produselor cu rol în satisfacerea cerinţei de securitate la incendiu, auditul de supraveghere a persoanelor fizice şi juridice atestate, stabilirea răspunderii juridice şi sancţionarea persoanelor vinovate de încălcarea prevederilor legii;
  2. optimizarea activităţii de avizare a proiectelor pentru anumite categorii de construcţii şi autorizarea la punerea în funcţiune a acestora în vederea asigurării cerinţei esenţiale de securitate la incendiu a construcţiilor şi instalaţiilor aferente şi potrivit exigenţelor utilizatorilor;
  3. implementarea codurilor de proiectare bazate pe performanţă şi a metodelor ingineriei securităţii la incendiu în domeniul proiectării şi realizării investiţiilor. Totodată, se va acţiona pentru cunoaşterea prevederilor reglementărilor privind noua clasificare europeană a produselor pentru construcţii din punctul de vedere al comportării la foc de către producători, patroni, utilizatori şi proiectanţi, pentru a asigura un nivel competitiv pentru produsele şi serviciile de proiectare naţionale;
  4. operaţionalizarea serviciilor publice voluntare pentru situaţii de urgenţă la nivelul comunităţii locale în vederea reducerii numărului mare de victime şi incendii la gospodăriile populaţiei;
  5. crearea unui cadru legislativ adecvat în vederea înfiinţării, echipării, dotării şi pregătirii serviciilor private pentru situaţii de urgenţă, având în vedere tendinţa dezvoltării aglomerărilor competitive în domeniul întreprinderilor mici şi mijlocii, în consonanţă cu iniţiativele europene de politică industrială;
  6. planificarea şi desfăşurarea activităţilor de prevenire a incendiilor de către Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi inspectoratele judeţene pentru situaţii de urgenţă, preponderent la instituţii publice, operatori economici cu risc mare şi foarte mare de incendiu, ori obiective în care se desfăşoară activităţi socioeconomice şi culturale la care participă un număr mare de persoane;
  7. elaborarea unei noi concepţii privind statistica incendiilor, bine definită şi de înaltă calitate, care va determina optimizarea măsurilor preventive şi îmbunătăţirea calităţii produselor de protecţie la incendii;
  8. elaborarea unor metode de evaluare a riscului de incendiu, armonizate cu reglementările europene specifice;
  9. crearea unei culturi a prevenirii incendiilor prin informarea publicului asupra riscurilor existente şi educarea populaţiei cu privire la măsurile practice pe care le poate lua pentru reducerea vulnerabilităţii;
  10. dezvoltarea la nivel naţional a unei concepţii integrate de conştientizare a publicului, precum şi a factorilor de decizie şi a celorlalţi actori implicaţi, pentru cunoaşterea diferitelor tipuri de riscuri specifice, a măsurilor de prevenire a acestora, precum şi a comportamentului de adoptat în cazul producerii lor. O astfel de concepţie este necesară pentru a crea o societate informată şi rapidă în reacţii, capabilă să îşi reducă vulnerabilitatea la dezastre;
  11. crearea unei mentalităţi adecvate la nivelul comunităţilor locale prin angrenarea în acest efort a celorlalţi factori educaţionali: şcoala, biserica, organizaţiile nonguvernamentale etc.

 

  1. Principii generale

 

Prezenta strategie are la bază următoarele principii:

 

  1. Dezvoltarea durabilă

Prevenirea situaţiilor de urgenţă se subsumează dezvoltării durabile, dezvoltare concepută ca ansamblu coordonat de procese care permit progresul permanent pe baza planificării şi mobilizării resurselor existente, conciliind obiective economice, sociale şi de mediu ale societăţii, pe termen scurt şi lung, datorită punerii în aplicare a unor strategii care se susţin reciproc.

 

  1. Complementaritatea prevenirii şi reacţiei

Prevenirea şi reacţia sunt complementare, au caracter de proces şi se constituie într-o activitate permanentă, de importanţă şi răspundere naţională şi internaţională, planificată şi coordonată organizatoric, financiar şi logistic de componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă, potrivit obligaţiilor legale.

Activitatea preventivă se desfăşoară permanent – premergător producerii evenimentelor generatoare de situaţii de urgenţă, în timpul derulării acţiunilor de protecţie şi salvare, precum şi în perioada reabilitării şi înlăturării efectelor. În faza predezastru (starea de normalitate) prevenirea are ca obiectiv primordial eliminarea/reducerea riscurilor şi pregătirea pentru intervenţie a forţelor specializate şi a întregii populaţii pentru situaţiile în care producerea riscurilor nu poate fi înlăturată, iar pe timpul dezastrului şi în faza postdezastru obiectivul principal este reducerea pierderilor de vieţi, a pagubelor materiale şi protecţia mediului.

 

  1. Primordialitatea prevenirii situaţiilor de urgenţă

Întrucât este îndeobşte recunoscut, în plan internaţional, că prevenirea este de cel puţin 8 ori mai puţin costisitoare decât reacţia la evenimentele produse, prevenirea situaţiilor de urgenţă trebuie să constituie o activitate prioritară a Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, a comitetelor ministeriale/similare, judeţene şi locale pentru situaţii de urgenţă, a tuturor persoanelor fizice şi juridice de pe teritoriul naţional.

 

  1. Obligativitatea prevenirii situaţiilor de urgenţă

Sarcina prevenirii situaţiilor de urgenţă este complexă şi interdependentă. Ea implică responsabilităţi din partea cetăţenilor, comunităţilor locale, operatorilor economici şi autorităţilor administraţiei publice şi este gestionată de toate componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă, potrivit funcţiilor de sprijin stabilite în competenţă, fiind coordonată, la nivel naţional, de către Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

Ca urmare a abordării conjugate, a prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă, a fost implementat cadrul legal şi mecanismele manageriale specifice, menite să asigure prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă la un nivel de calitate compatibil cu cel european.

Sistemul adoptat în domeniul managementului situaţiilor de urgenţă are următoarele avantaje:

  1. a) permite o abordare interinstituţională şi multidisciplinară a problematicii situaţiilor de urgenţă în toate cele 3 etape: predezastru, pe timpul producerii şi postdezastru;
  2. b) asigură premisele gestionării eficiente a situaţiilor de urgenţă, întrucât, prin deconcentrarea/descentralizarea instituţională, luarea deciziilor şi asigurarea resurselor la nivel local, efortul este orientat spre riscurile zonale specifice;
  3. c) elimină verigile intermediare prin implicarea în coordonarea şi conducerea acţiunilor preventive şi de intervenţie în situaţii de urgenţă a prefecţilor, preşedinţilor consiliilor judeţene şi primarilor;
  4. d) asigură participarea comunităţilor locale, prin componenta preventivă a serviciilor publice voluntare pentru situaţii de urgenţă, la stabilirea şi aplicarea măsurilor de prevenire specifice în funcţie de riscurile locale, precum şi la pregătirea acestora pentru eventualele intervenţii.

 

  1. Identificarea, evaluarea şi ierarhizarea riscurilor

Identificarea, evaluarea şi ierarhizarea riscurilor sunt principii care stau la temelia planificării şi organizării acţiunilor preventive. În acest proces de identificare, evaluare şi ierarhizare a riscurilor, întemeiat pe o profundă cunoaştere, trebuie să se ţină seama de nivelul maxim de manifestare a acestora, de simultaneitatea şi desfăşurarea lor în lanţ, aspecte care determină ca planificarea să aibă în vedere atât fiecare risc, cât şi situaţiile de manifestare combinată sau intercondiţionată, în vederea asigurării unui răspuns rapid de pregătire, protecţie şi reducere a efectelor.

Prevenirea are ca suport ansamblul principiilor, criteriilor de performanţă, cerinţelor şi condiţiilor tehnice impuse şi reglementate pentru asigurarea unui nivel cuantificat de securitate în desfăşurarea normală a vieţii sociale şi economice, precum şi de pregătire pentru înlăturarea efectelor dezastrelor asupra vieţii, mediului şi bunurilor materiale.

Obligaţia identificării riscurilor, stabilirii măsurilor preventive graduale, elaborării cadrului normativ şi planurilor pentru managementul situaţiilor de urgenţă, respectării normelor şi aplicării măsurilor de prevenire, asigurării condiţiilor necesare de intervenţie revine patronilor şi deţinătorilor de construcţii, de terenuri şi amenajări, proiectanţilor, antreprenorilor, contractorilor, operatorilor economici şi autorităţilor administraţiei publice locale şi centrale.

 

  1. Specializarea

Identificarea riscurilor, reglementarea, planificarea şi organizarea îndeplinirii măsurilor preventive se asigură de către ministere şi alte organisme, în raport cu funcţiile de sprijin privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă stabilite prin reglementări.

 

  1. Gradualitatea

Conform acestei importante cerinţe în domeniul prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă, deciziile se iau pe mai multe paliere, respectiv la nivel local, regional şi naţional. Întărirea capacităţii de prevenire şi răspuns la nivel local este o prioritate.

 

  1. Supremaţia protecţiei cetăţenilor

Potrivit prevederilor constituţionale, cetăţenii români se bucură de protecţia statului, atât pe teritoriul naţional, cât şi în străinătate, iar prevenirea situaţiilor de urgenţă este o funcţie specializată a statului, reprezentat, în acest domeniu, de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, autoritatea naţională în domeniu.

Exercitarea autorităţii de stat în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă se realizează prin activităţi de reglementare, avizare, autorizare, atestare, recunoaştere, desemnare, informare preventivă, control şi asistenţă tehnică de specialitate, coordonarea organizării şi a pregătirii serviciilor voluntare şi a populaţiei, asigurarea intervenţiilor în situaţii de urgenţă a serviciilor profesioniste, coordonarea intervenţiilor la nivel naţional, control şi sancţionarea încălcării prevederilor legale.

 

VII. Direcţii de acţiune

 

Direcţiile principale de acţiune sunt:

– elaborarea de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale a programelor proprii în domeniul de competenţă, în vederea:

  1. a) întăririi capacităţilor de evaluare, expertiză şi cercetare în domeniul riscurilor naturale şi antropice;
  2. b) dezvoltării politicilor de prevenire;
  3. c) informării populaţiei, pregătirii acesteia şi formării unui comportament preventiv;
  4. d) supravegherii respectării modului de aplicare a reglementărilor în domeniul gestionării dezastrelor, constatării şi sancţionării nerespectării acestora;

– pregătirea autorităţilor, instituţiilor, organelor şi organismelor potrivit atribuţiilor legale pe care le au în domeniul situaţiilor de urgenţă;

– reconstrucţia şi învăţarea din experienţa anterioară pentru prevenirea producerii unor situaţii similare;

– corelarea elementelor compatibile ale strategiei româneşti cu cele ale strategiei europene de dezvoltare durabilă şi fixarea obiectivelor şi planurilor de acţiune specifice pentru România.

 

VIII. Rezultatele politicilor publice

 

  1. Cetăţenii

Dezvoltarea unui sistem eficient de management al situaţiilor de urgenţă trebuie să se bazeze, într-o măsură mult mai mare, pe contribuţia comunităţilor locale şi a fiecărui cetăţean.

Cetăţeanul, ca principal beneficiar al politicii de securitate, are dreptul şi datoria de a contribui activ la construcţia ei cotidiană, printr-un comportament participativ şi responsabil.

Cetăţeanul are dreptul de a fi informat cu privire la riscurile la care este supus în cadrul comunităţii şi la măsurile care trebuie luate pentru prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Obligaţia primordială a cetăţenilor în acest domeniu este aceea de a avea un comportament preventiv, de a participa activ la prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă în cadrul comunităţii locale.

Comportamentul preventiv cuprinde totalitatea acţiunilor pe care cetăţeanul le realizează pentru a preîntâmpina producerea de evenimente negative ce pot genera pierderi.

Primul nivel al acestui tip de comportament este eliminarea neglijenţelor. Cel de-al doilea nivel îl constituie o metodologie de prevenire bazată pe redundanţă, adică o dublare a acţiunii umane cu sisteme automate de prevenire şi control. Întrucât redundanţa este costisitoare, măsurile specifice trebuie analizate prin prisma eficienţei, respectiv prin punerea în balanţă a gravităţii şi probabilităţii producerii evenimentului alături de costurile implementării.

 

  1. Ministere şi instituţii centrale, consilii locale şi judeţene şi primării

Ministerele, instituţiile centrale, autorităţile administraţiei publice locale trebuie sa fie pregătite să facă faţă gestionării situaţiilor de urgenţă prin comitetele ministeriale, judeţene sau, după caz, locale pe care le conduc. Comitetele locale şi cele judeţene sunt primele care iau contact cu fenomenul şi care asigură aplicarea măsurilor din planurile proprii, până la intervenţia altor autorităţi şi structuri. Răspunsul la factorii de risc trebuie să urmeze principiul gradualităţii, astfel că deciziile iniţiale trebuie luate la acest nivel, context în care creşterea capacităţii de prevenire şi răspuns locale constituie prioritatea esenţială.

 

  1. Instituţii şi operatori economici

Instituţiile publice şi operatorii economici au un rol important în ceea ce priveşte prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă. Pe de o parte, pot suferi un impact direct ca urmare a manifestării unui anumit risc, iar pe de altă parte, în numeroase cazuri, reprezintă chiar sursa de risc şi punctul de declanşare a unei situaţii de urgenţă.

 

  1. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă

Potrivit legii, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ca organism interministerial de management, are ca principală obligaţie asigurarea îndeplinirii, în România, a obiectivelor strategiei internaţionale de reducere a dezastrelor.

Sistemul naţional de management al situaţiilor de urgenţă trebuie să menţină permanent capacitatea de a răspunde eficient şi adecvat la orice formă de manifestare evolutivă a riscurilor naturale, tehnologice şi biologice.

Un bun management al situaţiilor de urgenţă este rezultatul unor activităţi intersectoriale, interdisciplinare, care cuprind managementul riscurilor, amenajarea teritoriului şi dezvoltarea urbană, protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă, protecţia infrastructurii critice, protecţia comunitară şi individuală, fiecărui nivel revenindu-i atribuţii specifice.

La această activitate participă componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă, structuri ale administraţiei publice centrale şi locale şi ale operatorilor economici şi instituţiilor, componentele preventive ale serviciilor publice, voluntare şi private pentru situaţii de urgenţă. Atribuţiile ce revin factorilor implicaţi în prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă fac obiectul procedurilor stabilite conform repartizării principalelor funcţii de sprijin pe care le asigură ministerele, celelalte autorităţi ale administraţiei publice centrale şi organizaţiile neguvernamentale privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă.

Ca integratori ai sistemului naţional/judeţean pentru situaţii de urgenţă, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, respectiv inspectoratele judeţene şi al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă au obligaţia legală de a asigura, prin Inspecţia de prevenire şi inspecţiile teritoriale, în zonele de competenţă, coordonarea unitară, îndrumarea şi controlul activităţilor de prevenire atât pe timpul stării de normalitate, cât şi în situaţii de urgenţă.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă coordonează structurile participante la managementul situaţiilor de urgenţă, activitate care include şi managementul riscurilor, definit ca totalitatea operaţiunilor prin care se urmăreşte limitarea pierderilor şi asigurarea continuităţii vieţii pe plan naţional.

 

  1. Rezultatele acţiunilor

 

  1. Cetăţenii

Toate măsurile de comportament preventiv necesar a fi adoptate de cetăţeni trebuie să constituie un ansamblu coerent sub forma politicii de securitate, concepută ca ansamblul procedurilor de prevenirea pierderilor, respectiv pentru:

  1. a) informarea generală şi permanentă/periodică şi a concetăţenilor asupra riscurilor specifice care le pot afecta viaţa şi proprietatea;
  2. b) formarea comportamentului preventiv, dezvoltarea culturii de securitate şi eliminarea/reducerea neglijenţelor din conduită;
  3. c) dezvoltarea spiritului civic şi de solidaritate în comunitatea locală;
  4. d) adoptarea de măsuri proprii pentru reducerea riscurilor asupra familiei, bunurilor, locuinţei şi anexelor gospodăreşti, cu respectarea cadrului legal privind construirea şi locuirea;
  5. e) respectarea, cunoaşterea şi aplicarea deciziilor organelor cu atribuţii şi responsabilităţi în gestionarea situaţiilor de urgenţă privind protecţia, intervenţia, evacuarea şi restabilirea stării de normalitate în comunitatea respectivă, în cazul producerii unor situaţii de urgenţă;
  6. f) participarea ca voluntari la acţiunile preventive, de salvare-evacuare a populaţiei afectate de situaţiile de urgenţă, precum şi la acţiunile de intervenţie şi de refacere;
  7. g) încheierea contractelor de asigurări pentru cazuri de dezastre;
  8. h) cunoaşterea modului de comportare înainte, în timpul şi după trecerea dezastrelor;
  9. i) respectarea măsurilor stabilite de organele în drept şi protejarea lucrărilor cu rol de apărare împotriva dezastrelor.

 

  1. Ministerele şi instituţiile centrale
  2. a) în faza predezastru:
  3. identifică, localizează şi inventariază sursele de risc pe baza metodologiilor elaborate;
  4. monitorizează pericolele şi riscurile specifice, precum şi efectele negative ale acestora;
  5. coordonează elaborarea planurilor şi reglementărilor privind prevenirea şi intervenţia în situaţii de urgenţă generate de riscurile specifice;
  6. elaborează strategii şi programe de prevenire a situaţiilor de urgenţă, ghiduri/manuale, conţinând activităţile şi responsabilităţile autorităţilor locale în domeniul gestionării situaţiilor de urgenţă şi modul de acţiune;
  7. elaborează programe de educare şi pregătire a populaţiei privind riscurile specifice, modul de comportare şi rolul protecţiei individuale în caz de situaţii de urgenţă;
  8. sprijină autorităţile administraţiei publice locale în vederea elaborării propriilor strategii de protecţie împotriva dezastrelor;
  9. elaborează normele de securitate la incendiu specifice domeniului de competenţă;
  10. stabilesc metode şi proceduri pentru identificarea şi evaluarea riscurilor de incendiu specifice domeniului de competenţă şi asigură băncile de date necesare;
  11. b) pe timpul producerii dezastrului:
  12. diseminează mesajele de avertizare în cazul situaţiilor de urgenţă şi avertizarea populaţiei şi salariaţilor prin sisteme şi mijloace tehnice de avertizare şi alarmare publică;
  13. coordonează, sub aspect tehnic de specialitate, acţiunile de intervenţie operativă;
  14. asigură expertiza tehnică de specialitate pentru evaluarea situaţiei de urgenţă, pentru evaluarea evoluţiei situaţiei de urgenţă în timp, pentru evaluarea consecinţelor asupra populaţiei şi asupra mediului şi formulează recomandări cu privire la măsurile de protecţie a populaţiei, ce trebuie implementate de autorităţi;
  15. c) în faza postdezastru:
  16. participă la reabilitarea zonei afectate cu/pentru obiectivele din coordonarea/subordonarea sau de sub autoritatea ministerului/instituţiei centrale;
  17. participă la elaborarea unor studii de evaluare a impactului economic, social şi de mediu ca urmare a dezastrelor;
  18. analizează modul de comportare a infrastructurilor de apărare împotriva situaţiilor de urgenţă;
  19. sprijină finanţarea lucrărilor cu rol de apărare împotriva situaţiilor de urgenţă;
  20. asigură expertiza tehnică de specialitate pentru reabilitarea zonelor afectate.

 

  1. Consiliile locale, judeţene şi primarii
  2. a) în faza predezastru:
  3. instituie măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă, analizează anual şi ori de câte ori este nevoie activitatea desfăşurată şi adoptă măsuri pentru îmbunătăţirea acesteia;
  4. aprobă organizarea activităţii de apărare împotriva situaţiilor de urgenţă la nivelul unităţii administrativ-teritoriale;
  5. hotărăsc înfiinţarea serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, aprobă regulamentul de organizare şi funcţionare a acestora, asigură încadrarea cu personal, dotarea şi finanţarea cheltuielilor de întreţinere şi funcţionarea acestora în condiţii de operativitate şi eficienţă, în conformitate cu criteriile minime de performanţă;
  6. aprobă planurile anuale şi de perspectivă pentru asigurarea resurselor umane, materiale şi financiare destinate prevenirii şi gestionării situaţiilor de urgenţă;
  7. elaborează planurile urbanistice generale, corelate cu hărţile de risc, şi asigură respectarea prevederilor acestor documentaţii;
  8. determină necesităţile comunităţii locale privind resursele mobilizabile, materiale, utilaje, şi cele financiare în caz de dezastre;
  9. asigură mobilizarea populaţiei la acţiunile de apărare împotriva situaţiilor de urgenţă şi organizează exerciţii şi aplicaţii, sub conducerea organelor abilitate, în vederea pregătirii intervenţiei operative;
  10. asigură organizarea şi instruirea grupurilor de voluntari în vederea participării la acţiunile de salvare-evacuare a populaţiei afectate de dezastre;
  11. b) pe timpul dezastrului:
  12. desfăşoară activităţile cuprinse în legislaţia în vigoare privind managementul situaţiilor de urgenţă;
  13. menţine în stare de funcţionare drumurile şi accesurile în zonele calamitate;
  14. coordonează acţiunile de ajutor;
  15. înfiinţează centre de informare în zona în care s-a produs dezastrul, care să îndeplinească şi funcţia de transmitere a avertizării individuale a cetăţenilor, în cazul în care sistemele de înştiinţare-alarmare nu sunt disponibile, pe durata situaţiei de urgenţă;
  16. asigură condiţiile necesare pentru acordarea asistenţei medicale;
  17. asigură evacuarea persoanelor sau bunurilor periclitate, potrivit planurilor întocmite, şi condiţiile corespunzătoare de trai, evidenţa populaţiei evacuate, asigurarea primirii şi cazării persoanelor evacuate, instalarea taberelor de evacuaţi, recepţia şi depozitarea bunurilor evacuate, securitatea şi paza zonelor evacuate;
  18. coordonează acţiunile pentru asigurarea necesităţilor esenţiale ale persoanelor sau comunităţilor izolate;
  19. c) în faza postdezastru:
  20. participă la acţiunile de înlăturare a efectelor dezastrelor, de refacere a locuinţelor şi gospodăriilor afectate de dezastre;
  21. coordonează acţiunile de aprovizionare cu hrană şi îmbrăcăminte şi de distribuire a acestora, precum şi pentru cazarea în locuinţe temporare;
  22. asigură condiţiile pentru asistenţa sanitară;
  23. coordonează activităţile de reconstrucţie şi restaurare a activităţii normale;
  24. organizează activităţi de ajutor financiar.

 

  1. Instituţiile şi operatorii economici

Din punctul de vedere al accidentelor industriale în care sunt implicate substanţe periculoase, operatorii economici au următoarele obligaţii:

  1. a) să notifice autorităţilor competente inventarul de substanţe;
  2. b) să întocmească politica de prevenire a accidentelor majore, respectiv raportul de securitate;
  3. c) să elaboreze un plan de urgenţă internă;
  4. d) să informeze imediat autorităţile competente în cazul producerii unui accident major;
  5. e) să informeze corect şi complet populaţia din zonele de planificare la urgenţă;
  6. f) să desfăşoare exerciţii de verificare a planurilor şi de pregătire a forţelor proprii de intervenţie;
  7. g) să permită inspecţia autorităţilor competente;
  8. h) să ia toate măsurile necesare pentru a preveni producerea accidentelor şi pentru a limita, în cazul producerii, consecinţele acestora asupra sănătăţii populaţiei şi a calităţii mediului.

Din punctul de vedere al accidentelor nucleare sau radiologice, instituţiile publice şi operatorii economici au următoarele obligaţii principale:

  1. a) monitorizarea radioactivităţii mediului;
  2. b) întocmirea prognozelor şi predicţiilor cu privire la contaminarea radioactivă a mediului, a produselor agroalimentare şi a populaţiei din zonele potenţial contaminate;
  3. c) notificarea autorităţilor asupra accidentului;
  4. d) elaborarea planurilor de protecţie şi intervenţie în caz de accident nuclear/radiologic;
  5. e) desfăşurarea de exerciţii de urgenţă pe şi în afara amplasamentului.

Din punctul de vedere al prevenirii incendiilor, instituţiile publice şi operatorii economici trebuie să îndeplinească obligaţiile prevăzute în legislaţia specifică şi în Normele generale de apărare împotriva incendiilor.

 

  1. Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, va acţiona pentru:
  2. a) abordarea europeană integrată pentru anticiparea situaţiilor de urgenţă;
  3. b) participarea la dezvoltarea sistemelor europene de avertizare timpurie privind dezastrele provocate de condiţiile meteorologice şi de monitorizare a mediului şi condiţiilor de siguranţă ale cetăţenilor;
  4. c) realizarea unui sistem de informare şi înştiinţare clar pentru cetăţeni privind prevenirea şi gestionarea situaţiilor de urgenţă;
  5. d) stabilirea limitelor cooperării civili – militari în cadrul operaţiunilor de asistenţă umanitară, potrivit concepţiei europene privind rolul complementar al mijloacelor militare de intervenţie pentru limitarea costurilor generate de intervenţiile de urgenţă;
  6. e) coordonarea elaborării de către componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă a reglementărilor preventive specifice funcţiilor de sprijin date în competenţă;
  7. f) dezvoltarea participării la programele internaţionale şi implementarea rapidă a concluziilor şi reglementărilor astfel adoptate;
  8. g) construirea şi răspândirea unei culturi a prevenirii la nivel naţional şi local;
  9. h) promovarea de proiecte durabile şi de iniţiative care să încorporeze prevenirea efectivă, măsuri de reducere a riscului de producere unui dezastru şi de restrângere a ariilor de risc, precum şi de proiecte orientate către educaţia adecvată a comunităţilor din ariile cu risc de producere a unui dezastru, pe linia pregătirii pentru răspuns sau a informării cu anticipare şi responsabilitate a autorităţilor competente.

 

  1. Indicatori

 

Datorită specificităţii activităţii, în care posibilitatea previzionării unor situaţii de urgenţă este minimă, nu pot fi stabiliţi indicatori măsurabili pentru a evalua gradul de atingere a rezultatelor propuse.

 

  1. Implicaţii pentru buget

 

Costurile prevenirii sunt actuale, iar beneficiile viitoare. Având în vedere faptul că prevenirea este o activitate permanentă, logistica trebuie să asigure derularea tuturor etapelor apărării împotriva dezastrelor, astfel:

  1. asigurarea finanţării programelor pentru diminuarea/eliminarea riscurilor asupra vieţii şi sănătăţii populaţiei, mediului înconjurător, valorilor materiale şi culturale;
  2. asigurarea finanţării şi derulării programelor de îmbunătăţire a dotării pentru gestionarea dezastrelor;
  3. asigurarea resurselor necesare funcţionării structurilor cu activitate în domeniul prevenirii şi gestionării dezastrelor;
  4. finanţarea programelor pentru pregătirea autorităţilor şi populaţiei;
  5. constituirea, prin bugete, de fonduri pentru intervenţie la dispoziţia autorităţilor cu atribuţii în managementul dezastrelor;
  6. constituirea şi împrospătarea stocurilor de materiale necesare în situaţii de dezastre.

În gestionarea situaţiilor de urgenţă sunt constituite organisme şi structuri după cum urmează:

  1. a) Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă;
  2. b) Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă;
  3. c) comitetele ministeriale pentru situaţii de urgenţă;
  4. d) inspectoratele pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti;
  5. e) comitetele judeţene pentru situaţii de urgenţă;
  6. f) comitetele locale pentru situaţii de urgenţă;
  7. g) centrele operative cu activitate permanentă;
  8. h) centrele operative cu activitate temporară;
  9. i) celulele de urgenţă;
  10. j) serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă;
  11. k) serviciile private pentru situaţii de urgenţă;
  12. l) serviciile private de urgenţă constituite ca societăţi comerciale.

Finanţarea acţiunilor preventive, de intervenţie şi reabilitare se face, potrivit legii, prin bugetul de stat, bugetele locale ale comunelor, oraşelor, municipiilor şi judeţelor, precum şi ale instituţiilor şi operatorilor economici, din alte surse interne şi internaţionale.

Finanţarea măsurilor şi acţiunilor de protecţie şi supravieţuire a populaţiei pe timpul şi după producerea situaţiilor de urgenţă se face astfel:

  1. prin bugetele locale, dacă situaţia de urgenţă s-a produs la nivelul unităţii administrativ-teritoriale respective;
  2. prin bugetul de stat, dacă situaţia de urgenţă s-a produs la nivel naţional sau la nivelul mai multor judeţe;
  3. operatorii economici şi instituţiile publice au obligaţia prevederii în bugetele proprii a fondurilor necesare protecţiei şi supravieţuirii salariaţilor pentru asigurarea continuităţii activităţii pe timpul situaţiilor de urgenţă.

Resursele materiale sunt asigurate potrivit normelor de dotare emise de către ministere pe domenii de activitate, autorităţile centrale şi locale ale administraţiei publice, cu avizul inspectoratului general şi al inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă judeţene/al municipiului Bucureşti.

Este necesară realizarea unor baze de date şi a unor programe informatice care să fundamenteze alegerea priorităţilor în activitatea preventivă şi pentru gestionarea resurselor disponibile la diferite niveluri de suport tehnic pentru intervenţie, în cazul producerii situaţiilor de urgenţă.

 

XII. Proceduri de monitorizare

 

Personalul specializat din cadrul serviciilor profesioniste pentru situaţii de urgenţă va urmări realizarea obiectivelor generale şi specifice prin activităţi de control.

Activitatea de control şi autoritatea statului în domeniul situaţiilor de urgenţă sunt exercitate de inspecţia de prevenire şi inspecţiile judeţene de prevenire din cadrul Inspectoratului General şi, respectiv, al inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă.

Activitatea de control cuprinde:

  1. a) verificarea respectării actelor normative şi reglementărilor privind apărarea împotriva incendiilor şi protecţia civilă la proiectarea, executarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
  2. b) verificarea organizării activităţii privind depistarea pericolelor potenţiale generatoare de riscuri pe timpul exploatării construcţiilor, instalaţiilor şi amenajărilor;
  3. c) verificarea concepţiei de apărare împotriva evenimentelor generatoare de situaţii de urgenţă, în scopul menţinerii riscurilor în limite acceptabile, stabilindu-se, după caz, măsuri în condiţiile legii;
  4. d) controlul activităţilor care prezintă pericole de accidente majore, în care sunt implicate substanţe periculoase;
  5. e) coordonarea şi controlul realizării pregătirii şi instruirii specifice a populaţiei şi salariaţilor, a modului de însuşire de către aceştia a regulilor şi măsurilor specifice, precum şi a comportamentului pe timpul manifestării unei situaţii de urgenţă;
  6. f) înştiinţarea autorităţilor responsabile în managementul riscului despre existenţa, dimensiunea şi consecinţele riscului identificat în domeniul respectiv;
  7. g) îndrumarea, controlul şi coordonarea serviciilor publice voluntare şi a serviciilor private pentru situaţii de urgenţă;
  8. h) verificarea utilizării produselor, substanţelor şi mijloacelor certificate conform legii.

 

XIII. Etape ulterioare şi instituţii responsabile

 

  1. Planuri, programe şi parteneriate

Pentru implementarea prezentei strategii componentele Sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă, instituţiile şi operatorii economici elaborează planuri şi programe, respectiv:

  1. a) programe de prevenire şi eliminare/diminuare a riscurilor în domeniul situaţiilor de urgenţă, elaborate anual de către comitetele ministeriale în domeniul de competenţă, care vor fi supuse spre aprobare Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Coordonarea îndeplinirii măsurilor stabilite în programele de prevenire revine, la nivel naţional, inspectoratului general, iar la nivel teritorial, inspectoratelor judeţene pentru situaţii de urgenţă;
  2. b) planuri de analiză şi acoperire a riscurilor, de intervenţie şi cooperare în domeniul situaţiilor de urgenţă;
  3. c) planuri de susţinere financiară, materială şi umană a activităţilor în domeniul situaţiilor de urgenţă;
  4. d) planuri de evacuare a populaţiei, animalelor şi bunurilor în cazul producerii situaţiilor de urgenţă;
  5. e) programe de management pe termen scurt, mediu şi lung;
  6. f) programe de promovare şi stimulare a voluntariatului şi a ONG-urilor cu activităţi în domeniul prevenirii şi intervenţiei în situaţii de urgenţă;
  7. g) parteneriate cu mass-media, organizaţii neguvernamentale de utilitate publică şi cu atribuţii în managementul situaţiilor de urgenţă, asigurarea sănătăţii populaţiei, educaţia în diverse domenii etc.;
  8. h) parteneriate cu structuri private care deţin forţe, mijloace şi utilaje ce pot fi folosite în gestionarea situaţiilor de urgenţă.

 

  1. Activităţi pe termen mediu:
  2. a) elaborarea Programului naţional de asigurare cu resurse necesare prevenirii, intervenţiei şi înlăturării efectelor situaţiilor de urgenţă;
  3. b) elaborarea programelor naţionale pe tipuri de situaţii de urgenţă;
  4. c) elaborarea procedurilor de prevenire şi intervenţie pe tipuri de dezastre;
  5. d) instituirea, funcţionarea şi perfecţionarea unui sistem viabil şi adecvat de pregătire a structurilor specializate, a populaţiei, economiei şi teritoriului pentru a face faţă situaţiilor de urgenţă;
  6. e) elaborarea legislaţiei naţionale în acord cu directivele europene.

 

  1. Activităţi pe termen lung:
  2. a) perfecţionarea cadrului normativ şi organizatoric propriu şi a celui conceptual, remodelarea misiunilor, metodelor şi procedurilor de acţiune;
  3. b) dezvoltarea interoperabilităţii şi cooperării cu structuri similare din alte state;
  4. c) realizarea sistemului naţional integrat de înştiinţare, avertizare şi alarmare a populaţiei;
  5. d) elaborarea planului centralizat (naţional) de evacuare a populaţiei şi bunurilor materiale;
  6. e) elaborarea planurilor de înştiinţare şi alarmare şi a planurilor de intervenţie la nivelul tuturor inspectoratelor judeţene/al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă;
  7. f) elaborarea metodologiilor de investigare a zonelor de risc şi implementare a planurilor naţionale;
  8. g) încadrarea şi dotarea corespunzătoare a serviciilor profesioniste şi voluntare la nivelul cerinţelor europene.

 

*

 

Strategia naţională de prevenire a situaţiilor de urgenţă poate fi dezvoltată, conţinutul său va putea fi completat, modificat şi ideile perfecţionate, în raport cu evoluţia situaţiei operative pe plan naţional, precum şi pe măsura acumulării experienţei ca urmare a contactelor europene şi internaţionale. Viitoarea legislaţie naţională şi europeană specifică managementului situaţiilor de urgenţă, precum şi experienţa ulterioară, rezultat al activităţilor preventive desfăşurate pentru gestionarea adecvată a situaţiilor de urgenţă, vor putea constitui importante surse de perfecţionare a acesteia.

 

—————