HOTĂRÂRE nr. 115 din 5 februarie 2004 privind stabilirea cerinţelor esenţiale de securitate ale echipamentelor individuale de protecţie şi a condiţiilor pentru introducerea lor pe piaţă (la data 26-Nov-2008 actul a fost reglementat de Ordinul 983/2008)

În temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 5 alin. (1) din Legea protecţiei muncii nr. 90/1996, republicată, cu modificările ulterioare, şi al art. 5 alin. (2) din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, cu modificările şi completările ulterioare,în aplicarea prevederilor art. 69 şi 70 din Acordul european instituind o asociere între România, pe de o parte, şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora, pe de altă parte, semnat la Bruxelles la 1 februarie 1993, ratificat prin Legea nr. 20/1993,Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Descarca PDF cu HOTARARE nr 115-2004 ACTUALIZATA

 

CAPITOLUL I

Dispoziţii generale

 

SECŢIUNEA 1

Domeniu de aplicare şi definiţii

 

Art. 1

Prevederile prezentei hotărâri se aplică echipamentelor individuale de protecţie, denumite în continuare EIP, şi stabilesc condiţiile care reglementează introducerea pe piaţă, libera lor circulaţie, precum şi cerinţele esenţiale de securitate pe care trebuie să le respecte pentru a asigura protecţia sănătăţii şi securitatea utilizatorilor.

 

Art. 2

(1)Prin EIP se înţelege dispozitivele sau articolele destinate a fi purtate ori ţinute cu mâna de către o persoană pentru a asigura protecţie împotriva unuia sau mai multor riscuri pentru sănătate şi securitate.

(2)Se consideră, de asemenea, EIP:

a)un ansamblu constituit din mai multe dispozitive sau mijloace integrate de către producător în scopul asigurării protecţiei unei persoane împotriva unuia sau mai multor riscuri simultane, potenţiale;

b)un dispozitiv sau un mijloc de protecţie combinat, detaşabil ori nedetaşabil, cu un echipament individual care nu are rol de protecţie, purtat sau ţinut cu mâna de o persoană pentru executarea unei activităţi specifice;

c)componente interschimbabile ale EIP, esenţiale pentru o funcţionare corespunzătoare şi utilizate exclusiv pentru un astfel de echipament.

(3)Se consideră ca parte integrantă a EIP orice sistem introdus pe piaţă împreună cu acesta, pentru racordarea acestuia la un alt dispozitiv extern, complementar, chiar dacă acest sistem nu este destinat a fi purtat sau ţinut cu mâna în permanenţă de către utilizator, pe întreaga durată de expunere la risc.

 

Art. 3

Prezenta hotărâre nu se aplică:

a)EIP la care face referire o altă reglementare tehnică care urmăreşte respectarea aceloraşi condiţii referitoare la introducerea pe piaţă, libera circulaţie a mărfurilor şi securitate ca şi prezenta hotărâre;

b)grupelor de EIP specificate în lista prevăzută în anexa nr. 1, independent de motivul excluderii prevăzut la lit. a).

 

Art. 4

(1)În sensul prezentei hotărâri, următorii termeni se definesc astfel:

a)sortiment de EIP – grup specific de EIP, diferenţiat prin forma constructivă generală, zona anatomică protejată şi caracteristicile funcţionale;

b)model de EIP – grup specific de EIP, diferenţiat prin materiile prime de bază, tehnologia de realizare sau particularităţi constructive şi care este propriu unui producător.

(2)Termenii definiţi la alin. (1) se completează cu termenii definiţi la art. 4 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, cu modificările şi completările ulterioare.

Termenii definiţi la art. 2 se completează cu termenii definiţi la art. 4 din Legea nr. 608/2001 privind evaluarea conformităţii produselor, cu modificările şi completările ulterioare.

(la data 10-Aug-2005 Art. 4 din capitolul I, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 1. din Hotarirea 809/2005)

 

SECŢIUNEA 2

Introducerea pe piaţă şi libera circulaţie

 

Art. 5

(1)Se admit introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a EIP prevăzute la art. 2, numai dacă menţin sănătatea şi asigură securitatea utilizatorilor, fără a aduce atingere sănătăţii sau securităţii altor persoane, animale domestice ori bunuri, atunci când sunt întreţinute adecvat şi utilizate conform scopului prevăzut.

(2)Autorităţile publice pot emite reglementări care să cuprindă orice alte cerinţe pe care le consideră necesare pentru a asigura protecţia utilizatorilor, cu condiţia ca acestea să nu dispună modificări ale EIP care să contravină prevederilor prezentei hotărâri.

 

Art. 6

Cu ocazia târgurilor, expoziţiilor, demonstraţiilor sau altor manifestări similare, pot fi prezentate EIP care nu sunt conforme cu prevederile prezentei hotărâri, cu condiţia ca un anunţ vizibil să atragă clar atenţia asupra acestui lucru şi asupra interdicţiei de a le achiziţiona şi/sau utiliza în orice scop, indiferent care este acesta, până când nu sunt aduse de către producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia în situaţia de a fi în conformitate.

 

Art. 7

EIP prevăzute la art. 2 trebuie să satisfacă cerinţele esenţiale de sănătate şi securitate prevăzute în anexa nr. 2.

 

Art. 8

(1)Introducerea pe piaţă şi punerea în funcţiune a EIP sau a componentelor de EIP care sunt conforme cu prevederile prezentei hotărâri şi care poartă marcajul european de conformitate CE, numit în continuare marcaj CE, aplicat de un producător sau de reprezentantul autorizat al acestuia, care atestă conformitatea lor cu toate prevederile prezentei hotărâri, inclusiv cu procedurile de certificare prevăzute la art. 15, nu pot fi interzise, restrânse sau împiedicate.

(2)Introducerea pe piaţă a componentelor de EIP care nu poartă marcajul CE şi care sunt destinate încorporării în EIP, cu condiţia ca acestea să nu fie indispensabile bunei funcţionări a EIP, nu poate fi interzisă, restrânsă sau împiedicată.

 

Art. 9

(1)Se consideră că EIP prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. a) sunt în conformitate cu cerinţele esenţiale prevăzute la art. 7, dacă poartă marcajul CE şi dacă producătorul este în măsură să prezinte, la cerere, declaraţia de conformitate prevăzută la art. 16.

(2)Se consideră că EIP prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) şi c) sunt în conformitate cu cerinţele esenţiale prevăzute la art. 7, dacă poartă marcajul CE, cu condiţia ca producătorul să fie în măsură să prezinte, la cerere, atât declaraţia de conformitate prevăzută la art. 16, cât şi certificatul emis de un organism notificat conform art. 33, care atestă conformitatea cu standardele române şi/sau cu standardele naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, care adoptă standarde europene armonizate, evaluată prin examinarea EC de tip potrivit art. 20 alin. (1) şi art. 21 alin. (2).

(3)În cazul în care un producător nu a aplicat sau a aplicat numai parţial standardele prevăzute la alin. (2) ori când nu există astfel de standarde, certificatul emis de un organism notificat trebuie să ateste conformitatea cu cerinţele esenţiale prevăzute la art. 7, potrivit art. 20 alin. (2) şi art. 21 alin. (3).

 

Art. 10

(la data 28-Feb-2008 Art. 10 din capitolul I, sectiunea 2 a fost reglementat de Ordinul 94/2008)

(la data 22-Feb-2006 Art. 10 din capitolul I, sectiunea 2 a fost reglementat de Ordinul 94/2006)

Lista standardelor române care adoptă standardele europene armonizate ale căror numere de referinţă au fost publicate în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, se actualizează periodic şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Art. 11

(1)În cazul în care EIP fac obiectul şi al altor reglementări tehnice referitoare la alte aspecte şi care prevăd, de asemenea, aplicarea marcajului CE, acesta atestă că EIP este considerat conform cu prevederile tuturor reglementărilor tehnice aplicabile.

(2)În cazul în care una sau mai multe dintre reglementările tehnice prevăzute la alin. (1) permit producătorului, într-o perioadă de tranziţie, să aleagă reglementările tehnice pe care le aplică, marcajul CE trebuie să indice conformitatea numai cu prevederile acelor reglementări care au fost aplicate de producător. În acest caz trebuie specificate în documentele, notele sau în instrucţiunile care însoţesc aceste EIP, conform cerinţelor reglementărilor, elementele de identificare specifice ale reglementărilor tehnice aplicate.

(1)În cazul în care EIP fac obiectul şi al altor reglementări tehnice armonizate referitoare la alte aspecte şi care prevăd, de asemenea, aplicarea marcajului CE, acesta atestă că EIP este considerat conform cu prevederile tuturor reglementărilor tehnice armonizate aplicabile.

(2)În cazul în care una sau mai multe dintre reglementările tehnice armonizate prevăzute la alin. (1) permit producătorului, într-o perioadă de tranziţie, să aleagă reglementările tehnice armonizate pe care le aplică, marcajul CE trebuie să indice conformitatea numai cu prevederile acelor reglementări care au fost aplicate de producător. În acest caz trebuie specificate în documentele, notele sau în instrucţiunile care însoţesc aceste EIP elementele de identificare specifice ale reglementărilor tehnice armonizate aplicate.

(la data 10-Aug-2005 Art. 11 din capitolul I, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 2. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 12

În situaţia în care se constată că standardele prevăzute la art. 9 alin. (2) nu acoperă în întregime cerinţele esenţiale relevante prevăzute la art. 7, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sesizează Comitetul Permanent de pe lângă Comisia Europeană, înfiinţat în scopul aplicării procedurii de furnizare a informaţiilor în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile informaţionale, precizând şi motivele sesizării.

(1)În cazul în care se constată că standardele prevăzute la art. 9 alin. (2) nu îndeplinesc în totalitate cerinţele esenţiale relevante prevăzute la art. 7, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei sau Comisia Europeană sesizează Comitetul permanent de pe lângă Comisia Europeană, înfiinţat în scopul aplicării procedurii de furnizare a informaţiilor în domeniul standardelor şi reglementărilor tehnice, precum şi al regulilor referitoare la serviciile informaţionale, precizând şi motivele sesizării.

(2)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei desemnează un reprezentant în vederea participării la comitetul constituit potrivit prevederilor Directivei nr. 98/37/CE pentru dezbaterea problemelor ce pot apărarea în implementarea prezentei hotărâri.

(la data 10-Aug-2005 Art. 12 din capitolul I, sectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 3. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 13

(1)În cazul în care organul de control prevăzut la art. 37 constată că EIP care poartă marcajul CE şi sunt utilizate conform destinaţiei lor ar putea afecta securitatea persoanelor, animalelor domestice sau bunurilor, ia toate măsurile necesare pentru a retrage aceste EIP de pe piaţă şi a interzice comercializarea sau libera circulaţie a acestora.

(2)Organul de control informează de îndată în scris Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu privire la măsurile adoptate, indicând motivele care au stat la baza deciziei şi, în special, stabilind dacă neconformitatea se datorează:

a)nerespectării cerinţelor esenţiale prevăzute la art. 7;

b)aplicării necorespunzătoare a standardelor prevăzute la art. 9 alin. (2);

c)unei deficienţe din cuprinsul standardelor prevăzute la art. 9 alin. (2).

(3)Atunci când organul de control constată că EIP care poartă marcajul CE nu sunt în conformitate cu cerinţele esenţiale, ia măsuri corespunzătoare împotriva celui care a aplicat marcajul şi informează Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei cu privire la orice decizie adoptată.

(4)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei va informa de îndată Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene asupra oricărei decizii adoptate conform prevederilor alin. (2) şi (3).

 

CAPITOLUL II

Proceduri de certificare

 

SECŢIUNEA 1

Criterii de alegere a procedurilor

 

Art. 14

Înaintea introducerii pe piaţă a unui model de EIP, producătorul ori reprezentantul său autorizat are obligaţia să întocmească documentaţia tehnică prevăzută în anexa nr. 3, astfel încât să o poată prezenta spre examinare, la cerere, organului de control; acesta poate solicita, după caz, traducerea în limba română a unora dintre documente, pentru înţelegerea conţinutului lor.

Înaintea introducerii pe piaţă a unui model de EIP, producătorul ori reprezentantul său autorizat are obligaţia să întocmească documentaţia tehnică prevăzută în anexa nr. 3, astfel încât să o poată prezenta spre examinare, la cerere, organului de control.

(la data 10-Aug-2005 Art. 14 din capitolul II, sectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 4. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 15

(1)Producătorul ori reprezentantul său autorizat supune modelul de EIP uneia dintre următoarele proceduri de certificare:

a)declaraţia de conformitate EC prevăzută la art. 16, pentru EIP de concepţie simplă prevăzute la alin. (2), pentru care proiectantul presupune că utilizatorul poate evalua singur nivelul de protecţie asigurat împotriva riscurilor ale căror efecte se manifestă treptat şi pot fi identificate la timp şi în condiţii de securitate;

b)examinarea EC de tip prevăzută în secţiunea a 3-a, înainte de producţia de serie, care este însoţită la alegerea producătorului de una dintre procedurile de control al EIP fabricate, prevăzute în secţiunea a 4-a, precum şi de declaraţia de conformitate EC prevăzută la art. 16, pentru EIP de concepţie complexă, destinate a asigura protecţie împotriva pericolelor care pot conduce la deces sau împotriva pericolelor care pot afecta grav şi ireversibil sănătatea, în cazul cărora proiectantul presupune că utilizatorul nu poate identifica în timp efectele imediate;

c)examinarea EC de tip prevăzută în secţiunea a 3-a, înainte de producţia de serie, însoţită de declaraţia de conformitate EC prevăzută la art. 16, pentru EIP care nu se regăsesc la lit. a) şi b).

(2)EIP prevăzute la alin. (1) lit. a) cuprind în exclusivitate EIP destinate protejării utilizatorului împotriva:

a)acţiunilor mecanice cu efecte superficiale: mănuşi pentru grădinărit, degetare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;

b)produselor de curăţare cu acţiune slabă şi cu efecte uşor reversibile: mănuşi de protecţie împotriva soluţiilor diluate de detergenţi sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;

c)riscurilor care decurg din manipularea produselor fierbinţi care nu expun utilizatorul la o temperatură mai mare de 50°C sau la şocuri mecanice periculoase: mănuşi, şorţuri de uz profesional sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;

d)agenţilor atmosferici care nu sunt nici excepţionali şi nici extremi: articole pentru protecţia capului, îmbrăcăminte de sezon, încălţăminte sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;

e)şocurilor mecanice şi vibraţiilor minore care nu afectează zonele vitale ale corpului şi ale căror efecte nu pot provoca leziuni ireversibile: căşti de protecţie de tip uşor împotriva scalpării, mănuşi, încălţăminte uşoară sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;

f)luminii solare: ochelari de soare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie.

(3)EIP de concepţie complexă, prevăzute la alin. (1) lit. b), trebuie să cuprindă în exclusivitate:

a)aparatele de protecţie respiratorie filtrante, destinate protecţiei împotriva aerosolilor solizi şi lichizi sau împotriva gazelor iritante, periculoase, toxice ori radiotoxice;

b)aparatele de protecţie respiratorie care asigură izolare completă faţă de atmosferă, inclusiv cele utilizate pentru scufundare;

c)EIP care asigură numai o protecţie limitată în timp împotriva acţiunilor chimice sau împotriva radiaţiilor ionizante;

d)echipamentele de intervenţie în medii cu temperaturi înalte, ale căror efecte sunt comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egale sau mai mari de 100°C şi care pot fi sau nu caracterizate de prezenţa radiaţiilor infraroşii, flăcărilor sau a proiecţiilor de mari cantităţi de metal topit;

e)echipamentele de intervenţie în medii cu temperaturi scăzute, ale căror efecte sunt comparabile cu cele ale unei temperaturi a aerului egale sau mai mici de -50°C;

f)EIP pentru protecţie împotriva căderilor de la înălţime;

g)EIP pentru protecţie împotriva riscurilor electrice şi tensiunilor periculoase sau cele utilizate ca izolante pentru lucru la tensiune înaltă.

 

SECŢIUNEA 2

Declaraţia de conformitate EC a producţiei

 

Art. 16

Declaraţia de conformitate EC este procedura la care sunt supuse toate EIP fabricate, prin care producătorul ori reprezentantul său autorizat:

a)emite o declaraţie potrivit modelului prevăzut în anexa nr. 4, prin care atestă că EIP introduse pe piaţă sunt conform prevederilor prezentei hotărâri, în scopul de a o prezenta organului de control;

b)aplică pe fiecare EIP marcajul CE prevăzut la art. 35.

 

SECŢIUNEA 3

Examinarea EC de tip

 

Art. 17

Examinarea EC de tip este procedura prin care organismul de certificare notificat constată şi atestă că modelul de EIP în cauză satisface prevederile prezentei hotărâri.

 

Art. 18

(1)Producătorul ori reprezentantul său autorizat are obligaţia să înainteze unui singur organism notificat o cerere de examinare EC de tip, care trebuie să cuprindă:

a)denumirea şi adresa solicitantului;

b)denumirea şi adresa locului de fabricaţie a EIP examinat.

(2)Cererea trebuie însoţită de documentaţia tehnică prevăzută în anexa nr. 3 şi de un număr corespunzător de exemplare din modelul care urmează să fie certificat.

 

Art. 19

Organismul notificat trebuie să efectueze examinarea EC de tip în conformitate cu următoarele etape:

a)examinarea dosarului tehnic de fabricaţie;

b)examinarea modelului.

 

Art. 20

(1)Organismul notificat trebuie să examineze dosarul tehnic de fabricaţie pentru a determina dacă acesta este corespunzător în raport cu standardele prevăzute la art. 9 alin. (2).

(2)În cazul în care producătorul nu a aplicat sau a aplicat doar parţial standardele prevăzute la art. 9 alin. (2) ori în absenţa acestora, organismul notificat trebuie să verifice dacă specificaţiile tehnice utilizate de către producător sunt corespunzătoare în raport cu cerinţele esenţiale, înainte de examinarea dosarului tehnic de fabricaţie, pentru a determina dacă acesta este corespunzător în raport cu aceste specificaţii tehnice.

 

Art. 21

(1)La examinarea modelului, organismul notificat verifică dacă acesta a fost produs în conformitate cu dosarul tehnic de fabricaţie şi poate fi utilizat în deplină siguranţă conform destinaţiei sale.

(2)Organismul notificat efectuează examinările şi încercările necesare pentru a determina conformitatea modelului cu standardele prevăzute la art. 9 alin. (2).

(3)În cazul în care producătorul nu a aplicat sau a aplicat doar parţial standardele prevăzute la art. 9 alin. (2) ori în absenţa acestora, organismul notificat efectuează examinările şi încercările necesare pentru a determina conformitatea modelului cu specificaţiile tehnice utilizate de producător, sub rezerva conformităţii lor cu cerinţele esenţiale.

 

Art. 22

(1)În cazul în care modelul respectă prevederile prezentei hotărâri, organismul notificat emite un certificat de examinare EC de tip şi informează solicitantul în această privinţă.

(2)Certificatul prevăzut la alin. (1) trebuie să cuprindă concluziile examinării, să indice eventualele condiţii în legătură cu emiterea sa şi să includă descrierile şi desenele necesare pentru identificarea modelului aprobat.

(3)Comisia Europeană, celelalte organisme notificate şi autorităţile din statele membre ale Uniunii Europene pot obţine o copie a certificatului de examinare EC de tip şi, în baza unei cereri motivate, o copie a dosarului tehnic de fabricaţie şi a rapoartelor privind examinările şi încercările efectuate.

(4)Dosarul tehnic de fabricaţie trebuie ţinut la dispoziţia autorităţilor competente timp de 10 ani după introducerea pe piaţă a EIP.

(5)Organismul notificat care refuză motivat să elibereze un certificat de examinare EC de tip trebuie să informeze celelalte organisme notificate în această privinţă.

(6)Organismul notificat de către Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei, care retrage un certificat de examinare EC de tip, informează Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(7)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei informează ulterior celelalte state membre ale Uniunii Europene şi Comisia Europeană despre decizia adoptată, motivând în scris.

 

SECŢIUNEA 4

Controlul EIP fabricate

 

SUBSECŢIUNEA A

Sistemul de control al calităţii EC pentru produsul final

 

Art. 23

Producătorul unui model de EIP de concepţie complexă, prevăzut la art. 15 alin. (3), ia toate măsurile necesare pentru ca procesul de fabricaţie, inclusiv inspecţia finală a EIP şi încercările, să asigure omogenitatea producţiei şi conformitatea EIP cu modelul descris în certificatul de examinare EC de tip şi cu cerinţele esenţiale.

 

Art. 24

(1)Organismul notificat ales de producător efectuează verificările necesare în mod aleatoriu, în condiţii normale la intervale de cel puţin un an.

(2)Pentru a verifica conformitatea EIP trebuie să se examineze un eşantion corespunzător de EIP, prelevat de organismul notificat, şi să se efectueze încercările adecvate, definite în standardele prevăzute la art. 9 alin. (2), sau alte încercări necesare pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele esenţiale.

(2)Pentru a verifica conformitatea EIP, trebuie să se examineze un eşantion corespunzător de EIP, prelevat de organismul notificat, şi să se efectueze încercările adecvate, definite în standardele prevăzute la art. 9 alin. (2), sau alte încercări necesare pentru a demonstra conformitatea cu cerinţele esenţiale ale prezentei hotărâri.

(la data 10-Aug-2005 Art. 24, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 4, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 5. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 25

(1)Atunci când organismul notificat nu este cel care a acordat certificatul de examinare EC de tip, el trebuie să ia legătura cu organismul notificat respectiv, în cazul unor dificultăţi legate de evaluarea conformităţii eşantioanelor.

(2)Organismul notificat trebuie să transmită producătorului un raport de încercare şi, în cazul în care concluziile raportului arată că producţia nu este omogenă sau că EIP examinate nu sunt conforme cu modelul descris în certificatul de examinare EC de tip sau cu cerinţele esenţiale, acesta ia măsurile corespunzătoare în funcţie de natura defectului sau defectelor constatate şi informează Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(2)Organismul notificat trebuie să transmită producătorului un raport de încercare şi, în cazul în care concluziile raportului arată că producţia nu este omogenă sau că EIP examinate nu sunt conforme cu modelul descris în certificatul de examinare EC de tip sau cu cerinţele esenţiale relevante, acesta ia măsurile corespunzătoare în funcţie de natura defectului sau defectelor constatate şi informează Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(la data 10-Aug-2005 Art. 25, alin. (2) din capitolul II, sectiunea 4, subsectiunea 1 modificat de Art. I, punctul 6. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 26

Producătorul trebuie să fie în măsură să prezinte organului de control, la cerere, raportul emis de organismul notificat.

 

SUBSECŢIUNEA B

Sistemul de asigurare a calităţii EC a producţiei prin supraveghere

 

Art. 27

Producătorul unui model de EIP de concepţie complexă, prevăzut la art. 15 alin. (3), înaintează către un organism notificat ales de el o cerere de aprobare a sistemului său de control al calităţii, însoţită de:

a)toate informaţiile referitoare la categoria de EIP în cauză, inclusiv, acolo unde este cazul, documentaţia privind modelul aprobat;

b)documentaţia privind sistemul de control al calităţii;

c)angajamentul de a respecta obligaţiile care decurg din sistemul de control al calităţii, precum şi de a-l menţine adecvat şi eficient.

 

Art. 28

În cadrul sistemului de control al calităţii, fiecare EIP este examinat şi se efectuează încercările corespunzătoare prevăzute la art. 24 alin. (2), pentru a se verifica conformitatea acestora cu cerinţele esenţiale prevăzute în prezenta hotărâre.

 

Art. 29

Documentaţia privind sistemul de control al calităţii trebuie să cuprindă, în special, o descriere corespunzătoare:

a)a obiectivelor calităţii, a organigramei, a responsabilităţilor personalului de execuţie şi a atribuţiilor acestuia în ceea ce priveşte calitatea produselor;

a)a obiectivelor calităţii, a organigramei, a responsabilităţilor personalului de conducere şi a atribuţiilor acestuia în ceea ce priveşte calitatea produselor;

(la data 10-Aug-2005 Art. 29, litera A. din capitolul II, sectiunea 4, subsectiunea 2 modificat de Art. I, punctul 7. din Hotarirea 809/2005)

b)a verificărilor şi încercărilor care trebuie efectuate asupra produsului după fabricare;

c)a mijloacelor care trebuie utilizate pentru a verifica funcţionarea eficientă a sistemului de control al calităţii.

 

Art. 30

(1)Organismul notificat evaluează sistemul de control al calităţii pentru a determina dacă satisface prevederile menţionate la art. 28 şi 29.

(2)Pentru sistemele de control al calităţii, care aplică standardele corespunzătoare prevăzute la art. 9 alin. (2), organismul notificat consideră că sunt îndeplinite prevederile art. 28 şi 29.

(3)Organismul notificat care efectuează auditurile trebuie să execute toate evaluările obiective necesare ale componentelor sistemului de control al calităţii şi să verifice, în special, dacă sistemul asigură conformitatea EIP fabricate cu modelul aprobat.

(4)Decizia se comunică producătorului şi cuprinde concluziile verificării şi decizia motivată de evaluare.

 

Art. 31

(1)Producătorul informează organismul notificat care a aprobat sistemul de control al calităţii cu privire la orice plan de modificare a acestuia.

(2)Organismul notificat examinează modificările propuse şi decide dacă sistemul de control al calităţii modificat îndeplineşte prevederile corespunzătoare.

(3)Organismul notificat comunică producătorului decizia adoptată, care include concluziile verificării şi decizia motivată de evaluare.

 

Art. 32

(1)Scopul supravegherii producţiei de către organismul notificat este de a se asigura că producătorul îşi îndeplineşte corect obligaţiile care decurg din sistemul de control al calităţii aprobat.

(2)Producătorul permite, în scopul inspectării, accesul reprezentanţilor organismului notificat în spaţiile de inspecţie, încercare şi depozitare a EIP şi furnizează acestora toate informaţiile necesare, în special:

a)documentaţia privind sistemul de control al calităţii;

b)documentaţia tehnică;

c)manualele calităţii.

(3)Pentru a se asigura că producătorul menţine şi aplică sistemul de control al calităţii aprobat, organismul notificat procedează periodic la audituri şi înaintează producătorului o copie a raportului de audit.

(4)Organismul notificat poate efectua vizite neanunţate producătorului, în urma cărora îi predă acestuia un raport de inspecţie şi, dacă este cazul, un raport de audit.

(5)Producătorul trebuie să fie în măsură să prezinte organului de control spre examinare, la cerere, raportul emis de organismul notificat.

 

SECŢIUNEA 5

Organisme notificate

 

Art. 33

(1)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei comunică Comisiei Europene şi statelor membre ale Uniunii Europene organismele desemnate pentru aplicarea procedurilor prevăzute la art. 17, 23 şi 27, sarcinile specifice pe care aceste organisme le îndeplinesc, precum şi numărul de identificare alocat acestora anterior de către Comisia Europeană, în vederea notificării.

(2)Lista organismelor notificate, numărul lor de identificare, precum şi sarcinile specifice pentru care au fost notificate se publică în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

(3)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei aplică în evaluarea organismelor care urmează a fi recunoscute criteriile prevăzute în anexa nr. 5. Se consideră că organismele respective îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite în anexa nr. 5, dacă satisfac condiţiile prevăzute în standardele armonizate relevante.

(3)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei aplică în evaluarea organismelor care urmează a fi recunoscute criteriile prevăzute în anexa nr. 5. Se consideră că organismele respective îndeplinesc criteriile de evaluare stabilite în anexa nr. 5, dacă satisfac condiţiile prevăzute în standardele române şi/sau standardele naţionale ale statelor membre ale Uniunii Europene, care adoptă standarde europene armonizate relevante.

(la data 10-Aug-2005 Art. 33, alin. (3) din capitolul II, sectiunea 5 modificat de Art. I, punctul 8. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 34

(1)În cazul în care se constată că un organism notificat nu mai îndeplineşte criteriile minime prevăzute în anexa nr. 5, Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei retrage recunoaşterea unui astfel de organism.

(2)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei informează Comisia Europeană şi statele membre ale Uniunii Europene asupra deciziei adoptate conform alin. (1), în scopul retragerii notificării.

 

SECŢIUNEA 6

Marcajul de conformitate CE

 

Art. 35

(1)Marcajul de conformitate european CE este format din iniţialele „CE”, conform anexei nr. 3 la Legea nr. 608/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul intervenţiei unui organism notificat în faza de control al producţiei, se adaugă numărul de identificare a organismului.

(2)Marcajul CE se aplică pe fiecare EIP fabricat, astfel încât să fie vizibil, lizibil şi imposibil de şters pe durata de viaţă previzibilă a respectivului EIP, dar, în cazul în care acest lucru nu este posibil, ţinând seama de caracteristicile produsului, marcajul CE poate fi aplicat pe ambalaj.

(3)Este interzisă aplicarea pe EIP a marcajelor care pot să îi inducă în eroare pe terţi asupra semnificaţiei şi graficii marcajului CE, însă orice alt marcaj poate fi aplicat pe EIP sau pe ambalajul său, cu condiţia să nu reducă vizibilitatea şi lizibilitatea marcajului CE.

 

Art. 36

(1)Ţinând cont şi de prevederile art. 13, atunci când organul de control constată că marcajul CE a fost aplicat incorect, producătorul ori reprezentantul său autorizat este obligat să aducă produsul în stare de conformitate cu prevederile privind aplicarea marcajului CE şi să se conformeze dispoziţiilor prezentei hotărâri.

(2)Atunci când organul de control constată că neconformitatea continuă, acesta trebuie să ia toate măsurile necesare pentru limitarea sau interzicerea introducerii pe piaţă a produsului în cauză ori să asigure retragerea sa de pe piaţă, în conformitate cu prevederile prezentei hotărâri.

 

CAPITOLUL III

Supravegherea pieţei, răspunderi şi sancţiuni

 

Art. 37

Organul de control care verifică respectarea prevederilor prezentei hotărâri şi este responsabil pentru supravegherea pieţei este Inspecţia Muncii, organul de specialitate al administraţiei publice centrale în subordinea Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

 

Art. 38

(1)Constituie contravenţii următoarele fapte şi se sancţionează astfel:

a)nerespectarea prevederilor art. 7, cu amendă de la 50.000.000 lei la 100.000.000 lei, retragerea de pe piaţă şi/sau interzicerea utilizării şi introducerii pe piaţă a produselor neconforme;

b)nerespectarea prevederilor art. 14, art. 15 alin. (1), art. 16 lit. a), art. 22 alin. (4), art. 26 ori ale art. 35 alin. (2) şi (3), cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei şi interzicerea comercializării până la o dată stabilită de organul de control împreună cu producătorul, reprezentantul autorizat al acestuia sau cu importatorul, după caz, pentru eliminarea neconformităţilor;

c)nerespectarea prevederilor art. 16 lit. b) ori ale art. 36, cu amendă de la 25.000.000 lei la 50.000.000 lei, retragerea de pe piaţă şi/sau interzicerea introducerii pe piaţă a produselor nemarcate sau marcate incorect.

(2)Contravenţiilor prevăzute la alin. (1) le sunt aplicabile dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare.

(3)Constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor prevăzute în prezenta hotărâre se fac de către personalul împuternicit din cadrul Inspecţiei Muncii.

Art. 39

(1)Măsura luată de Inspecţia Muncii, potrivit prevederilor legale, din care rezultă sancţiuni şi restricţii de introducere pe piaţă sau punere în funcţiune a EIP, trebuie să fie motivată în fapt şi în drept, în condiţiile prezentei hotărâri, şi se aduce la cunoştinţă Ministerului Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei.

(2)Măsura prevăzută la alin. (1) se aduce la cunoştinţă de îndată celui sancţionat, precizându-se calea legală de contestaţie şi organul competent să o soluţioneze.

 

CAPITOLUL IV

Dispoziţii finale şi tranzitorii

 

Art. 40

(1)Prevederile art. 22 alin. (7), art. 33 alin. (1) şi ale art. 34 alin. (2) se aplică de la data intrării în vigoare a Protocolului la Acordul european privind evaluarea conformităţii şi acceptarea produselor industriale între România şi Uniunea Europeană.

(2)Prevederile art. 12 şi ale art. 13 alin. (4) se aplică de la data aderării României la Uniunea Europeană.

Prevederile art. 12, art. 13 alin. (4), art. 22 alin. (7), art. 33 alin. (1) şi ale art. 34 alin. (2) se aplică de la data aderării României la Uniunea Europeană.

(la data 10-Aug-2005 Art. 40 din capitolul IV modificat de Art. I, punctul 9. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 41

Până la data intrării în vigoare a Protocolului la Acordul european privind evaluarea conformităţii şi acceptarea produselor industriale dintre România şi Uniunea Europeană sau până la data aderării României la Uniunea Europeană, dacă acesta nu a fost semnat:

(1)Până la data aderării României la Uniunea Europeană:

(la data 10-Aug-2005 Art. 41 din capitolul IV modificat de Art. I, punctul 10. din Hotarirea 809/2005)

a)se admit introducerea pe piaţă şi/sau punerea în funcţiune şi a EIP care poartă marcajul naţional de conformitate CS, denumit în continuare marcaj CS, aplicat conform prevederilor prevăzute la lit. g);

b)nu se vor aplica pe acelaşi EIP marcajul CS şi marcajul CE, concomitent;

c)prevederile prezentei hotărâri referitoare la marcajul CE se aplică şi marcajului CS;

d)Ministerul Muncii, Solidarităţii Sociale şi Familiei recunoaşte şi desemnează organisme la nivel naţional care realizează evaluarea conformităţii conform procedurilor prevăzute la art. 17, 23 şi 27;

e)recunoaşterea şi desemnarea prevăzute la lit. d) se realizează avându-se în vedere criteriile prevăzute în anexa nr. 5 şi prevederile normelor metodologice care se aprobă prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei şi care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I;

f)lista cuprinzând organismele recunoscute, sarcinile specifice pentru care acestea au fost desemnate şi numerele lor de identificare se aprobă şi se actualizează prin ordin al ministrului muncii, solidarităţii sociale şi familiei, care va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I;

g)în situaţia în care evaluarea conformităţii EIP destinate pieţei naţionale se realizează prin utilizarea procedurilor prevăzute la art. 17, 23 şi 27 de către organismele prevăzute la lit. d), producătorul sau reprezentantul acestuia aplică marcajul CS şi emite declaraţia de conformitate conform modelului prezentat în anexa nr. 4.

g)în situaţia în care evaluarea conformităţii EIP destinate pieţei naţionale se realizează prin utilizarea procedurilor prevăzute la art. 17, 23 şi 27 de către organismele prevăzute la lit. d), producătorul sau reprezentantul acestuia aplică marcajul CS şi emite declaraţia de conformitate EC conform modelului prezentat în anexa nr. 4.

(la data 10-Aug-2005 Art. 41, litera G. din capitolul IV modificat de Art. I, punctul 11. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 42

(1)Răspunderea producătorului ori a reprezentantului său autorizat privind EIP introduse pe piaţă cu marcajul CS este aceeaşi cu cea prevăzută de prezenta hotărâre pentru produsele cu marcajul CE.

(2)Sancţiunile şi măsurile prevăzute în cap. III se aplică şi în cazul EIP introduse pe piaţă, care poartă marcajul CS.

 

Art. 43

Până pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri certificatele emise pentru EIP îşi menţin valabilitatea până la termenul de expirare, dar nu mai târziu de data intrării în vigoare a Protocolului la Acordul european privind evaluarea conformităţii şi acceptarea produselor industriale dintre România şi Uniunea Europeană sau de data aderării României la Uniunea Europeană, după caz.

Certificatele emise pentru EIP până la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi menţin valabilitatea până la termenul de expirare, dar nu mai târziu de data aderării României la Uniunea Europeană.

(la data 10-Aug-2005 Art. 43 din capitolul IV modificat de Art. I, punctul 12. din Hotarirea 809/2005)

 

Art. 44

Începând cu data aderării României la Uniunea Europeană se admite comercializarea numai a EIP care poartă marcajul CE.

 

Art. 45

Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

Art. 46

Pe data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Normele metodologice privind certificarea calităţii de protecţie a prototipurilor sortimentelor de echipament individual de protecţie şi de lucru şi avizarea introducerii lor în fabricaţie, aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi protecţiei sociale nr. 388/1996 privind aprobarea normelor metodologice în aplicarea Legii protecţiei muncii nr. 90/1996, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 249 din 15 octombrie 1996, cu modificările ulterioare.

 

Art. 47

Prezenta hotărâre intră în vigoare la 120 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

 

Art. 48

Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei europene 89/686/EEC din 21 decembrie 1989 privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la echipamente individuale de protecţie, modificată prin directivele europene: 93/68/EEC din 22 iulie 1993, 93/95/EEC din 29 octombrie 1993 şi 96/98/EEC din 3 septembrie 1996.

Prezenta hotărâre transpune prevederile Directivei europene nr. 89/686/EEC privind armonizarea legislaţiei statelor membre referitoare la echipamente individuale de protecţie, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 399/1989, modificată de Directiva nr. 93/68/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L220/1993, Directiva nr. 93/95/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L276/1993, şi Directiva nr. 96/58/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L236/1996.

(la data 10-Aug-2005 Art. 48 din capitolul IV modificat de Art. I, punctul 13. din Hotarirea 809/2005)

ANEXA Nr. 1

LISTA completă a grupelor de EIP excluse din domeniul de aplicare a prezentei hotărâri

 

1.EIP proiectate şi fabricate special pentru utilizarea de către forţele armate sau pentru menţinerea legii şi ordinii – căşti de protecţie, scuturi ori alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie

2.EIP pentru autoapărare – recipiente cu aerosoli, arme individuale de descurajare sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie

3.EIP proiectate şi fabricate în scop privat împotriva:

a)condiţiilor atmosferice adverse – bonete, îmbrăcăminte de sezon, încălţăminte, umbrele sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;

b)umidităţii şi apei – mănuşi de spălat veselă sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie;

c)căldurii – mănuşi sau alte sortimente care asigură acelaşi tip de protecţie.

4.EIP destinate protecţiei sau salvării persoanelor îmbarcate la bordul navelor ori al aeronavelor, care nu sunt purtate în permanenţă

5.Căştile de protecţie şi vizierele destinate utilizatorilor de vehicule cu motor, cu două sau trei roţi

 

ANEXA Nr. 2

CERINŢE ESENŢIALE DE SĂNĂTATE ŞI SECURITATE

 

1.Cerinţe generale aplicabile tuturor EIP

EIP trebuie să asigure protecţie adecvată împotriva tuturor riscurilor întâlnite.

1.1.Principii de proiectare

1.1.1.Ergonomie

EIP trebuie proiectate şi fabricate astfel încât, în condiţii previzibile de utilizare pentru care sunt destinate, utilizatorul să-şi poată desfăşura în mod normal activitatea care îl expune la risc, dispunând totodată de o protecţie adecvată de cel mai înalt nivel posibil.

1.1.2.Niveluri şi clase de protecţie

1.1.2.1.Niveluri de protecţie cât mai înalte posibil

Nivelul optim de protecţie care trebuie avut în vedere la proiectare este cel dincolo de care constrângerile rezultând din purtarea EIP ar împiedica utilizarea lor efectivă pe durata expunerii la risc sau a desfăşurării normale a activităţii.

1.1.2.2.Clase de protecţie adecvate unor niveluri diferite de risc

Dacă diferite condiţii de utilizare previzibile sunt de aşa natură încât pot fi deosebite mai multe niveluri distincte ale aceluiaşi risc, la proiectarea EIP trebuie avute în vedere clase de protecţie adecvate.

1.2.Inocuitatea EIP

1.2.1.Absenţa riscurilor şi a altor factori periculoşi „inerenţi”

EIP trebuie proiectate şi fabricate astfel încât să se evite riscurile şi alţi factori periculoşi în condiţii de utilizare previzibile.

1.2.1.1.Materiale constituente corespunzătoare

Materialele şi componentele EIP, inclusiv eventualele produse de descompunere, nu trebuie să aibă efecte dăunătoare asupra igienei sau sănătăţii utilizatorului.

1.2.1.2.Starea satisfăcătoare a suprafeţei tuturor componentelor EIP care intră în contact cu utilizatorul

Orice componentă a EIP care intră sau ar putea intra în contact cu utilizatorul în momentul purtării unor astfel de echipamente trebuie să fie lipsită de asperităţi, colţuri ascuţite, proeminenţe, care ar putea produce iritare excesivă sau leziuni.

1.2.1.3.Stânjenirea maximă admisibilă a utilizatorului

Trebuie diminuată orice cauză a stânjenirii utilizatorului de către EIP, în ceea ce priveşte mişcările care trebuie executate, poziţiile care trebuie adoptate şi percepţiile senzoriale; de asemenea, EIP nu trebuie să cauzeze mişcări care să pună în pericol utilizatorul sau alte persoane.

1.3.Confort şi eficacitate

1.3.1.Adaptarea EIP la conformaţia utilizatorului

EIP trebuie proiectate şi fabricate astfel încât să fie uşor de plasat în poziţia corectă pe utilizator şi să se menţină pe poziţie pe durata de utilizare previzibilă, ţinând seama de factorii de mediu, de mişcările care trebuie executate şi de poziţiile care trebuie adoptate. În acest scop trebuie să fie posibilă optimizarea adaptării EIP la conformaţia utilizatorului prin toate mijloacele corespunzătoare, cum ar fi sistemele adecvate de reglare şi fixare sau asigurarea unei game adecvate de talii şi mărimi.

1.3.2.Masă redusă şi soliditatea construcţiei

EIP trebuie să fie cât mai uşoare posibil, fără a aduce atingere solidităţii şi eficienţei echipamentului.

Pe lângă cerinţele suplimentare specifice pe care trebuie să le satisfacă pentru a asigura o protecţie corespunzătoare împotriva riscurilor în cauză, în conformitate cu pct. 3, EIP trebuie să poată rezista efectelor factorilor de mediu inerenţi în condiţiile de utilizare previzibile.

1.3.3.Compatibilitatea diferitelor sortimente sau tipuri de EIP destinate utilizării simultane

Dacă acelaşi producător comercializează mai multe modele de EIP care fac parte din sortimente sau tipuri diferite, pentru a se asigura protecţia simultană a părţilor adiacente ale corpului împotriva unor riscuri combinate, acestea trebuie să fie compatibile.

1.4.Informaţii furnizate de producător

Pe lângă denumirea şi adresa producătorului şi/sau ale reprezentantului său autorizat, fişa de instrucţiuni care trebuie elaborată şi furnizată de producător la introducerea pe piaţă a EIP trebuie să cuprindă toate informaţiile relevante privind:

a)depozitarea, utilizarea, curăţarea, întreţinerea, service-ul şi dezinfectarea. Produsele de curăţare, întreţinere sau dezinfectare recomandate de producător nu trebuie să aibă nici un efect dăunător asupra EIP sau asupra utilizatorilor, dacă sunt aplicate în conformitate cu instrucţiunile relevante;

b)performanţele înregistrate în cursul încercărilor tehnice de verificare a nivelurilor sau claselor de protecţie asigurate de EIP în cauză;

c)accesoriile adecvate ale EIP şi caracteristicile pieselor de schimb corespunzătoare;

d)clasele de protecţie adecvate diferitelor niveluri de risc şi limitele de utilizare corespunzătoare;

e)termenul limită de perimare sau perioada de ieşire din uz a EIP ori a unora dintre componentele acestora;

f)tipul de ambalaj potrivit pentru transport;

g)semnificaţia oricărui marcaj, în conformitate cu pct. 2.12;

h)dacă este cazul, referinţele reglementărilor tehnice aplicate în conformitate cu art. 11 alin. (2) din hotărâre;

i)denumirea, adresa şi numărul de identificare ale organismului notificat care intervine în faza de proiectare a EIP.

Aceste fişe de instrucţiuni, care trebuie să fie redactate în mod clar şi inteligibil, trebuie furnizate în limba română şi, după caz, în limba oficială a statului (limbile oficiale ale statelor) în care este utilizat echipamentul.

Aceste fişe de instrucţiuni, care trebuie să fie redactate în mod clar şi inteligibil, trebuie furnizate în limba oficială a statului/limbile oficiale ale statelor în care este utilizat echipamentul.

(la data 10-Aug-2005 punctul 1., subpunctul 1.4.., litera I. din anexa 2 modificat de Art. I, punctul 14. din Hotarirea 809/2005)

2.Cerinţe suplimentare comune mai multor sortimente sau tipuri de EIP

2.1.EIP care încorporează sisteme de ajustare

Dacă EIP încorporează sisteme de ajustare, acestea din urmă trebuie proiectate şi fabricate astfel încât să nu se deregleze fără cunoştinţa utilizatorului, în condiţii de utilizare previzibile.

2.2.EIP care „înfăşoară complet” părţile corpului ce trebuie protejate

În măsura posibilului, EIP care „înfăşoară complet” părţile corpului care trebuie protejate trebuie să fie suficient de aerate pentru a limita transpiraţia rezultată din purtarea echipamentelor; în caz contrar, echipamentele trebuie dotate, dacă este posibil, cu dispozitive care absorb transpiraţia.

2.3.EIP pentru faţă, ochi şi căile respiratorii

EIP pentru faţă, ochi sau căile respiratorii trebuie să restrângă câmpul vizual sau să stânjenească vederea utilizatorului cât mai puţin.

Sistemele oculare ale acestor grupe de EIP trebuie să aibă un grad de neutralitate optică compatibil cu natura activităţilor, mai mult sau mai puţin minuţioase şi/sau prelungite ale utilizatorului.

Dacă este necesar, acestea trebuie tratate sau dotate cu mijloace pentru prevenirea aburirii.

Modelele de EIP destinate utilizatorilor care au nevoie de o corecţie oculară trebuie să fie compatibile cu purtarea ochelarilor de vedere sau a lentilelor de contact.

2.4.EIP care pot fi afectate de un proces de „îmbătrânire”

Dacă există informaţii că performanţele de proiectare ale EIP noi pot fi afectate semnificativ de fenomenul de „îmbătrânire”, pe fiecare exemplar de EIP sau componentă interschimbabilă introdusă pe piaţă, trebuie aplicat un marcaj imposibil de şters, care să indice data fabricaţiei şi/sau, dacă este posibil, termenul de perimare, astfel încât să se evite interpretările eronate; aceste informaţii trebuie marcate în acelaşi mod şi pe ambalaj.

Dacă nu poate să ofere garanţii cu privire la „durata de viaţă” utilă a EIP, producătorul trebuie să ofere în fişele de instrucţiuni toate informaţiile necesare pentru ca cumpărătorul sau utilizatorul să poată stabili o dată rezonabilă de ieşire din uz, ţinând seama de nivelul de calitate al modelului şi de condiţiile efective de depozitare, utilizare, curăţare, service şi întreţinere.

Dacă se constată că performanţele EIP suferă un proces de degradare rapidă şi semnificativă cauzat de „îmbătrânirea” rezultată din utilizarea periodică a unui procedeu de curăţare recomandat de producător, acesta din urmă trebuie să aplice, dacă este posibil, pe fiecare exemplar de EIP introdus pe piaţă, un marcaj care să indice numărul maxim de operaţiuni de curăţare care pot fi efectuate înainte ca echipamentul să fie supus verificării ori să fie scos din uz; în caz contrar, producătorul trebuie să furnizeze aceste informaţii în fişa de instrucţiuni.

2.5.EIP care pot fi „agăţate” în timpul utilizării

În cazul în care condiţiile de utilizare previzibile includ, în special, riscul ca EIP să fie prinse şi antrenate de un obiect mobil, ceea ce poate da naştere unui pericol pentru utilizator, EIP trebuie să posede o rezistenţă adecvată, a cărei valoare să fie sub pragul dincolo de care o componentă se poate rupe, şi se elimină pericolul.

2.6.EIP pentru utilizare în atmosfere explozive

EIP destinate utilizării în atmosfere explozive trebuie proiectate şi fabricate astfel încât să nu poată fi sursa unui arc sau a unei scântei de natură electrică, electrostatică ori rezultate dintr-un şoc, care ar putea aprinde un amestec explozibil.

2.7.EIP destinate intervenţiilor rapide sau care trebuie să fie echipate şi/sau dezechipate rapid

Aceste grupe de EIP trebuie proiectate şi fabricate astfel încât să minimizeze timpul necesar pentru fixarea şi/sau înlăturarea lor. Orice sistem încorporat care permite menţinerea pe poziţie corespunzătoare pe utilizator sau dezechiparea acestuia trebuie să poată fi manevrat uşor şi rapid.

2.8.EIP utilizate în situaţii foarte periculoase

Fişa de instrucţiuni furnizată de producător împreună cu EIP utilizate în situaţii foarte periculoase, menţionate la art. 15 alin. (3) din hotărâre, trebuie să includă, în special, date destinate utilizării exclusive de către persoane competente instruite, care sunt calificate pentru a le interpreta şi a asigura aplicarea lor de către utilizator.

Fişele de instrucţiuni trebuie să descrie şi procedura care urmează să fie adoptată pentru a verifica dacă EIP sunt corect ajustate şi apte să funcţioneze, atunci când sunt purtate de utilizator.

Dacă EIP încorporează o alarmă care este activată în absenţa nivelului de protecţie asigurat în mod normal, acestea trebuie proiectate şi adaptate astfel încât alarma să fie percepută de utilizator în condiţii de utilizare pentru care se comercializează echipamentele.

2.9.EIP ce încorporează componente care pot fi reglate sau înlăturate de către utilizator

Toate componentele EIP, care pot fi reglate sau înlăturate de către utilizator în scopul înlocuirii, trebuie proiectate şi fabricate astfel încât să faciliteze reglarea, montarea şi demontarea fără unelte.

2.10.EIP care pot fi racordate la un alt dispozitiv extern, complementar

Dacă EIP încorporează un sistem care permite conectarea la un alt dispozitiv complementar, mecanismul de racordare trebuie să fie proiectat şi fabricat astfel încât să poată fi montat numai pe echipamentul corespunzător.

2.11.EIP care încorporează un sistem de circulaţie de fluide

Dacă EIP încorporează un sistem de circulaţie de fluide, acesta din urmă trebuie ales sau proiectat şi încorporat astfel încât să asigure o realimentare corespunzătoare cu fluid, în vecinătatea întregii părţi a corpului ce trebuie protejată, indiferent de gesturile, poziţiile sau mişcările utilizatorului în condiţii previzibile de utilizare.

2.12.EIP care poartă unul sau mai multe marcaje de identificare sau de recunoaştere direct sau indirect legate de sănătate şi securitate

Este de preferat ca marcajele de identificare sau de recunoaştere direct sau indirect legate de sănătate şi securitate, aplicate pe aceste tipuri sau grupe de EIP, să fie sub forma unor pictograme sau ideograme armonizate şi să rămână perfect lizibile pe „durata de viaţă” previzibilă a EIP.

Aceste marcaje trebuie să fie complete, precise şi inteligibile, astfel încât să împiedice orice interpretări eronate; în particular, dacă astfel de marcaje încorporează cuvinte sau fraze, acestea din urmă trebuie să apară în limba română şi, după caz, în limba oficială a/limbile oficiale ale statului/statelor în care este utilizat echipamentul.

Aceste marcaje trebuie să fie complete, precise şi inteligibile, astfel încât să împiedice orice interpretări; în particular, dacă astfel de marcaje încorporează cuvinte sau fraze, acestea din urmă trebuie să apară în limba oficială a statului/limbile oficiale ale statelor în care este utilizat echipamentul.

(la data 10-Aug-2005 punctul 2., subpunctul 2.12.. din anexa 2 modificat de Art. I, punctul 15. din Hotarirea 809/2005)

Dacă EIP sau componentele EIP sunt prea mici pentru a permite aplicarea tuturor sau a unora dintre marcajele necesare, pe ambalaj şi în fişa de instrucţiuni a producătorului trebuie menţionate informaţiile relevante.

2.13.EIP sub formă de îmbrăcăminte cu proprietăţi de semnalizare vizuală a prezenţei utilizatorului

EIP sub formă de îmbrăcăminte destinată unor condiţii previzibile de utilizare în care prezenţa utilizatorului trebuie să fie semnalizată în mod vizibil şi individual trebuie să fie dotate cu unul sau mai multe dispozitive ori mijloace judicios poziţionate, pentru emiterea unor radiaţii vizibile directe sau reflectate de o intensitate luminoasă şi cu proprietăţi fotometrice şi colorimetrice corespunzătoare.

2.14.EIP „multirisc”

Toate EIP destinate protecţiei utilizatorului împotriva mai multor riscuri potenţiale simultane trebuie proiectate şi fabricate astfel încât să satisfacă, în special, cerinţele esenţiale specifice fiecăruia dintre aceste riscuri, prevăzute la pct. 3.

3.Cerinţe suplimentare specifice anumitor riscuri

3.1.Protecţie împotriva şocurilor mecanice

3.1.1.Şocuri cauzate de căderea sau proiectarea obiectelor şi coliziunea părţilor corpului cu un obstacol

EIP adecvate pentru acest tip de risc trebuie să aibă o capacitate suficientă de amortizare a şocurilor pentru a preveni leziunile rezultate în special din zdrobirea sau penetrarea părţii protejate, cel puţin până la un nivel al energiei de impact dincolo de care masa sau dimensiunile excesive ale dispozitivului de absorbţie ar împiedica utilizarea efectivă a EIP pe perioada de purtare previzibilă.

3.1.2.Căderi

3.1.2.1.Prevenirea căderilor datorate alunecării

Tălpile exterioare ale încălţămintei destinate prevenirii alunecărilor trebuie proiectate, fabricate sau echipate cu dispozitive suplimentare, astfel încât să asigure o aderenţă satisfăcătoare, prin angrenare şi frecare, ţinând seama de natura ori de starea solului.

3.1.2.2.Prevenirea căderilor de la înălţime

EIP proiectate pentru prevenirea căderilor de la înălţime sau a efectelor acestora trebuie să încorporeze un sistem de prindere pe corp şi un sistem de legătură care să poată fi conectate la un punct de ancorare sigur. Acesta trebuie proiectat astfel încât, în condiţii de utilizare previzibile, distanţa de cădere în gol, pe verticală, a utilizatorului să fie minimizată pentru a se preveni coliziunea cu obstacole şi fără ca forţa de frânare să atingă valoarea de prag dincolo de care ar putea să apară leziuni corporale ori sfâşierea sau ruperea oricărei componente a EIP care ar putea cauza căderea utilizatorului.

De asemenea, trebuie să se asigure, după frânare, menţinerea utilizatorului într-o poziţie corectă care să-i permită să aştepte ajutoare, dacă este cazul.

Fişa de instrucţiuni furnizată de producător trebuie să precizeze, în special, toate informaţiile relevante cu privire la:

a)caracteristicile cerute pentru un punct de ancorare sigur şi „spaţiul liber” minim necesar dedesubtul utilizatorului;

b)modul adecvat de echipare cu sistemul de prindere pe corp şi de conectare a sistemului de legătură la punctul de ancorare sigur.

3.1.3.Vibraţii mecanice

EIP proiectate pentru a preveni efectele vibraţiilor mecanice trebuie să poată asigura atenuarea corespunzătoare a componentelor vibratorii periculoase pentru partea corpului care este expusă riscului.

Valoarea efectivă a acceleraţiilor transmise utilizatorului de aceste vibraţii nu trebuie să depăşească în nici un caz valorile limită recomandate în funcţie de durata de expunere zilnică maximă previzibilă a părţii corpului care este expusă riscului.

3.2.Protecţie împotriva comprimării statice a părţii corpului

EIP proiectate pentru protecţia părţii corpului împotriva solicitărilor de comprimare statică trebuie să aibă capacitate satisfăcătoare de a atenua efectele acestora, pentru a preveni leziunile grave sau afecţiunile cronice.

3.3.Protecţie împotriva agresiunilor fizice (julire, înţepare, tăieturi, smulgeri)

Materialele constitutive şi alte componente ale EIP proiectate pentru protejarea întregului corp sau numai a unei părţi a corpului împotriva leziunilor superficiale cauzate de maşini, cum ar fi julirea, înţeparea, tăieturile ori smulgerile, trebuie să fie alese sau proiectate şi încorporate astfel încât să asigure că aceste grupe de EIP au o rezistenţă suficientă la abraziune, perforare şi la tăiere prin tranşare şi, de asemenea, că sunt în conformitate cu pct. 3.1, în condiţii de utilizare previzibile.

3.4.Prevenirea înecării (veste de salvare, brasarde gonflabile şi costume de salvare)

EIP proiectate pentru prevenirea înecării trebuie să permită revenirea la suprafaţă cât mai repede posibil, fără a pune în pericol sănătatea utilizatorului, care poate fi epuizat fizic sau inconştient după căderea într-un mediu lichid, şi menţinerea acestuia în stare de plutire într-o poziţie care să-i permită să respire în timp ce aşteaptă ajutor.

EIP pot prezenta o flotabilitate intrinsecă totală sau parţială ori obţinută prin gonflare, fie prin intermediul unui gaz eliberat automat sau manual, fie oral.

În condiţii de utilizare previzibile:

a)fără a aduce atingere unei funcţionări satisfăcătoare, EIP trebuie să poată rezista efectelor impactului cu mediul lichid şi ale factorilor de mediu inerenţi acestuia;

b)EIP gonflabile trebuie să poată fi umflate rapid şi complet.

În cazul în care condiţii de utilizare speciale previzibile impun acest lucru, anumite tipuri de EIP trebuie să satisfacă, de asemenea, una sau mai multe dintre următoarele cerinţe suplimentare:

a)să includă toate dispozitivele de gonflare menţionate în al doilea paragraf şi/sau un dispozitiv de semnalizare luminoasă ori sonoră;

b)să includă un dispozitiv de prindere şi de ancorare a corpului, care să permită ridicarea utilizatorului din mediul lichid;

c)să fie adecvate pentru utilizarea prelungită pe durata activităţii care expune utilizatorul, eventual îmbrăcat, riscului căderii în mediul lichid sau care necesită scufundarea acestuia în mediul lichid.

3.4.1.Echipament individual ajutător pentru plutire

Îmbrăcăminte care va asigura un grad eficient de flotabilitate, în funcţie de utilizarea previzibilă, care poate fi purtată în condiţii de securitate şi care asigură o susţinere pozitivă în apă

În condiţii previzibile de utilizare, aceste EIP nu trebuie să limiteze libertatea de mişcare a utilizatorului, ci să-i permită acestuia, în special, să înoate sau să acţioneze pentru a scăpa de pericol ori pentru a salva alte persoane.

3.5.Protecţie împotriva efectelor dăunătoare ale zgomotului

EIP proiectate pentru a preveni efectele dăunătoare ale zgomotului trebuie să aibă capacitatea de a asigura atenuarea acestuia în asemenea măsură încât nivelurile sonore echivalente percepute de utilizator să nu depăşească în nici o împrejurare valorile limită zilnice prevăzute în reglementarea tehnică privind protecţia lucrătorilor împotriva riscurilor legate de expunerea la zgomot la locul de muncă.

EIP proiectate pentru a preveni efectele dăunătoare ale zgomotului trebuie să aibă capacitatea de a asigura atenuarea acestuia în asemenea măsură încât nivelurile sonore echivalente percepute de utilizator să nu depăşească în nici o împrejurare valorile limită zilnice stabilite de Normele generale de protecţie a muncii aprobate prin Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale şi al ministrului sănătăţii şi familiei nr. 508/933/2002, care transpune Directiva europeană nr. 86/188/CEE referitoare la protecţia muncitorilor împotriva riscurilor de expunere la zgomot în timpul lucrului.

(la data 10-Aug-2005 punctul 3., subpunctul 3.5.. din anexa 2 modificat de Art. I, punctul 16. din Hotarirea 809/2005)

Toate EIP trebuie să poarte o etichetă care să indice nivelul de atenuare acustică şi valoarea indicelui de confort asigurat de EIP; dacă acest lucru nu este posibil, eticheta trebuie aplicată pe ambalaj.

3.6.Protecţie împotriva căldurii şi/sau focului

EIP proiectate pentru a asigura protecţia uneia sau a tuturor părţilor corpului împotriva efectelor căldurii şi/sau focului trebuie să posede o capacitate de izolare termică şi o rezistenţă mecanică corespunzătoare condiţiilor de utilizare previzibile.

3.6.1.Materiale constitutive şi alte componente ale EIP

Materialele constitutive şi alte componente corespunzătoare pentru protecţia împotriva căldurii radiante şi convective trebuie să aibă un coeficient adecvat de transmisie a fluxului termic incident şi un grad de incombustibilitate suficient pentru a se evita orice risc de aprindere spontană în condiţii de utilizare previzibile.

Dacă partea exterioară a acestor materiale şi componente trebuie să aibă capacitate de reflectare, gradul de reflexie trebuie să fie adecvat intensităţii fluxului termic datorat radiaţiilor din domeniul infraroşu.

Materialele şi alte componente ale echipamentelor destinate utilizării de scurtă durată în medii cu temperaturi înalte şi cele ale EIP peste care pot fi proiectate produse fierbinţi, cum ar fi mari cantităţi de materiale topite, trebuie, de asemenea, să aibă o capacitate calorică suficientă pentru a reţine cea mai mare parte din căldura acumulată până în momentul în care utilizatorul părăseşte zona periculoasă şi îşi scoate EIP.

Materialele şi alte componente ale EIP care pot fi împroşcate cu mari cantităţi de produse fierbinţi trebuie să aibă şi capacitatea de a amortiza suficient şocurile mecanice, în conformitate cu pct. 3.1.

Materialele şi alte componente ale EIP care pot intra accidental în contact cu o flacără şi cele utilizate la fabricarea echipamentelor de stingere a incendiilor trebuie, de asemenea, să aibă un grad de noninflamabilitate corespunzător clasei de risc asociate condiţiilor de utilizare previzibile. Ele nu trebuie să se topească atunci când sunt expuse la flacără şi nici să contribuie la propagarea acesteia.

3.6.2.EIP complete, gata de utilizare

În condiţiile de utilizare previzibile:

1.cantitatea de căldură transmisă de EIP utilizatorului trebuie să fie suficient de scăzută, astfel încât căldura acumulată în timpul purtării în partea corpului expusă la risc să nu atingă, în nici o împrejurare, pragul de durere sau de afectare a stării de sănătate;

2.dacă este necesar, EIP trebuie să împiedice pătrunderea lichidelor sau vaporilor şi nu trebuie să producă arsuri rezultate din contactul dintre stratul lor de acoperire protector şi utilizator.

Dacă EIP încorporează dispozitive de răcire pentru absorbţia căldurii incidente prin evaporarea unor lichide sau prin sublimarea unor solide, acestea trebuie proiectate astfel încât toate substanţele volatile degajate să fie evacuate în afara stratului de acoperire protector exterior şi nu către utilizator.

Dacă EIP încorporează un aparat de protecţie respiratorie, acesta din urmă trebuie să-şi îndeplinească în mod corespunzător funcţia de protecţie ce-i este atribuită, în condiţii de utilizare previzibile.

Fişa de instrucţiuni furnizată de producător, care însoţeşte fiecare model de EIP destinat pentru o utilizare de scurtă durată în medii cu temperaturi înalte, trebuie să furnizeze, în special, toate datele relevante pentru determinarea expunerii maxime admisibile a utilizatorului la căldura transmisă de echipament atunci când este utilizat în conformitate cu scopul propus.

3.7.Protecţie împotriva frigului

EIP proiectate pentru a proteja o parte sau toate părţile corpului împotriva efectelor frigului trebuie să posede o capacitate de izolare termică şi o rezistenţă mecanică corespunzătoare condiţiilor de utilizare previzibile pentru care sunt comercializate.

3.7.1.Materiale constitutive şi alte componente ale EIP

Materialele constitutive şi alte componente corespunzătoare pentru protecţia împotriva frigului trebuie să aibă un coeficient de transmisie a fluxului termic incident suficient de scăzut, după cum impun condiţiile de utilizare previzibile. Materialele şi alte componente flexibile ale EIP destinate utilizării în medii cu temperaturi scăzute trebuie să-şi păstreze gradul de flexibilitate cerut de gesturile şi poziţiile necesare.

Materialele şi alte componente ale EIP care pot fi împroşcate cu mari cantităţi de produse reci trebuie, de asemenea, să aibă o capacitate suficientă de absorbţie a şocurilor mecanice, în conformitate cu pct. 3.1.

3.7.2.EIP complete, gata de utilizare

În condiţiile de utilizare previzibile:

1.fluxul transmis de EIP utilizatorului trebuie să fie suficient de scăzut, astfel încât frigul acumulat în timpul purtării în orice punct al părţii corpului care trebuie protejată, inclusiv vârfurile degetelor de la mâini sau de la picioare, să nu atingă, în nici o împrejurare, pragul de durere sau de afectare a stării de sănătate;

2.EIP trebuie să împiedice, cât mai bine posibil, pătrunderea unor lichide precum apa de ploaie şi nu trebuie să producă leziuni rezultate din contactul dintre stratul lor de acoperire protector împotriva frigului şi utilizator.

Dacă EIP încorporează un aparat de protecţie respiratorie, acesta trebuie să-şi îndeplinească în mod corespunzător funcţia de protecţie atribuită, în condiţiile de utilizare previzibile.

Fişa de instrucţiuni furnizată de producător, care însoţeşte fiecare model de EIP destinat utilizării de scurtă durată în medii cu temperaturi scăzute, trebuie să furnizeze toate datele relevante pentru determinarea expunerii maxime admisibile a utilizatorului la frigul transmis prin echipament.

3.8.Protecţie împotriva şocurilor electrice

EIP proiectate pentru a proteja o parte sau toate părţile corpului împotriva efectelor curentului electric trebuie să aibă un grad de izolaţie electrică satisfăcător, adecvat valorilor tensiunilor la care utilizatorul poate fi expus în cele mai nefavorabile condiţii previzibile.

În acest scop materialele constitutive şi alte componente ale acestor grupe de EIP trebuie alese sau proiectate şi încorporate astfel încât să se asigure că valoarea măsurată a curentului de fugă prin stratul de acoperire protector în condiţii de încercare la tensiuni corelate cu cele care ar putea fi întâlnite „in situ” este diminuată şi, în toate cazurile, este inferioară valorii convenţionale maxime admisibile care este corelată cu pragul de toleranţă.

Tipurile de EIP destinate exclusiv lucrărilor sau manevrelor în instalaţii electrice care sunt sau pot fi sub tensiune trebuie să poarte, ca şi ambalajul lor, marcaje care să indice, în special, clasa de protecţie şi/sau tensiunea de utilizare aferentă, numărul de serie şi data fabricaţiei; trebuie prevăzut, de asemenea, un spaţiu, în afara stratului protector al acestor EIP, pentru înscrierea ulterioară a datei introducerii în utilizare şi a datelor corespunzând încercărilor sau inspecţiilor periodice care urmează să fie efectuate.

Fişa de instrucţiuni furnizată de producător trebuie să indice, în special, utilizarea exclusivă căreia i-au fost destinate aceste tipuri de EIP, precum şi natura şi frecvenţa încercărilor dielectrice la care acestea trebuie supuse pe „durata de viaţă”.

3.9.Protecţie împotriva radiaţiilor

3.9.1.Radiaţii neionizante

EIP proiectate pentru a preveni afecţiunile acute sau cronice ale ochiului produse datorită unor surse de radiaţii neionizante trebuie să poată absorbi sau reflecta majoritatea energiei radiate cu lungimi de undă periculoase, fără a afecta în mod nejustificat transmisia părţii inofensive a spectrului vizibil, perceperea contrastelor şi capacitatea de a distinge culori, atunci când condiţiile de utilizare previzibile impun acest lucru.

În acest scop ocularii de protecţie trebuie proiectaţi şi fabricaţi astfel încât să posede, pentru fiecare undă periculoasă, un astfel de factor spectral de transmisie încât densitatea de iluminare energetică a radiaţiei care poate atinge ochiul utilizatorului prin filtru să fie diminuată şi, în nici un caz, să nu depăşească valoarea de expunere maximă admisibilă.

Mai mult, ocularii nu trebuie să se deterioreze sau să îşi piardă proprietăţile ca rezultat al efectelor radiaţiei emise în condiţiile de utilizare previzibile şi toate exemplarele comercializate trebuie să poarte numărul factorului de protecţie corespunzător curbei de distribuţie spectrală a factorului lor de transmisie.

Ocularii adecvaţi surselor de radiaţii de acelaşi tip trebuie clasificaţi în ordinea crescătoare a factorilor de protecţie, iar fişa de instrucţiuni furnizată de producător trebuie să indice, în special, curbele de transmisie care permit selectarea celor mai adecvate EIP, ţinând seama de factori inerenţi ai condiţiilor efective de utilizare, cum ar fi: distanţa până la sursă şi distribuţia spectrală a energiei radiate la această distanţă.

Numărul relevant al factorului de protecţie trebuie marcat de către producător pe toate exemplarele de oculari-filtre.

3.9.2.Radiaţii ionizante

3.9.2.1.Protecţie împotriva contaminării radioactive externe

Materialele constitutive şi alte componente ale EIP proiectate pentru protecţia unei părţi sau a tuturor părţilor corpului împotriva pulberilor, gazelor, lichidelor sau amestecurilor radioactive trebuie alese ori proiectate şi încorporate astfel încât să asigure că aceste echipamente previn în mod eficient pătrunderea contaminanţilor în condiţiile de utilizare previzibile.

În funcţie de natura sau de starea de agregare a acestor contaminanţi, etanşeitatea necesară poate fi asigurată prin impermeabilitatea stratului de acoperire protector şi/sau prin orice alte mijloace corespunzătoare, cum ar fi sistemele de ventilare şi de presurizare proiectate să prevină retrodifuzia acestor contaminanţi.

Orice măsuri de decontaminare la care sunt supuse EIP nu trebuie să aducă atingere posibilei reutilizări pe „durata de viaţă” previzibilă a acestor tipuri de echipamente.

3.9.2.2.Protecţie limitată împotriva iradierii din exterior

EIP destinate asigurării unei protecţii complete a utilizatorului împotriva iradierii din exterior sau, în cazul în care acest lucru nu este posibil, a unei atenuări corespunzătoare trebuie proiectate numai pentru a reacţiona la radiaţiile slabe de electroni (de exemplu: beta) sau de fotoni (de exemplu: X, gama).

Materialele constitutive şi alte componente ale acestor tipuri de EIP trebuie alese sau proiectate şi încorporate astfel încât să asigure gradul de protecţie a utilizatorului impus în condiţiile de utilizare previzibile, fără ca acest lucru să conducă la creşterea timpului de expunere, ca rezultat al împiedicării gesturilor, poziţiei sau deplasării utilizatorului, în conformitate cu pct. 1.3.2.

EIP trebuie să poarte un marcaj care să indice tipul şi grosimea materialelor constitutive adecvate în condiţii de utilizare previzibile.

3.10.Protecţie împotriva substanţelor periculoase şi agenţilor infecţioşi

3.10.1. Protecţie respiratorie

EIP destinate protecţiei căilor respiratorii trebuie să permită alimentarea utilizatorului cu aer respirabil atunci când acesta este expus unei atmosfere poluate şi/sau unei atmosfere care are o concentraţie de oxigen inadecvată.

Aerul respirabil furnizat utilizatorului de EIP trebuie obţinut prin mijloace corespunzătoare, de exemplu după filtrarea aerului poluat prin dispozitivul ori mijlocul protector sau printr-un aport dintr-o sursă nepoluată.

Materialele constitutive şi alte componente ale acestor grupe de EIP trebuie alese sau proiectate şi încorporate astfel încât să asigure respiraţia utilizatorului şi igiena respiratorie corespunzătoare pe durata purtării luată în considerare, în condiţiile de utilizare previzibile.

Gradul de etanşeitate al piesei faciale, pierderea de presiune la inspiraţie, precum şi, în cazul aparatelor filtrante, capacitatea de purificare trebuie să fie astfel încât să menţină penetrarea contaminanţilor dintr-o atmosferă poluată la un nivel suficient de scăzut, astfel încât să nu aducă atingere sănătăţii sau igienei utilizatorului.

EIP trebuie să poarte un marcaj de identificare a producătorului şi să furnizeze detalii cu privire la caracteristicile specifice ale acestui tip de echipamente, care, împreună cu instrucţiunile de utilizare, să permită unui utilizator antrenat şi calificat să folosească corect EIP.

Fişa de instrucţiuni furnizată de producător trebuie, de asemenea, să indice, în cazul aparatelor filtrante, termenul/data limită de depozitare a filtrelor în stare nouă, păstrate în ambalajul original.

3.10.2. Protecţie împotriva contactului ocular şi cutanat

EIP destinate prevenirii contactului suprafeţei unei părţi sau a tuturor părţilor corpului cu substanţele periculoase şi cu agenţii infecţioşi trebuie să poată preveni pătrunderea sau difuzia unor asemenea substanţe prin stratul protector, în condiţiile de utilizare previzibile pentru care EIP sunt introduse pe piaţă.

În acest scop materialele constitutive şi alte componente ale acestor grupe de EIP trebuie alese sau proiectate şi încorporate astfel încât să asigure, în cea mai mare măsură posibilă, o etanşeitate completă care să permită, acolo unde este necesar, utilizarea zilnică prelungită sau, dacă acest lucru nu este posibil, o etanşeitate limitată, care necesită restricţionarea duratei de purtare.

Dacă, date fiind natura şi condiţiile de utilizare previzibile, anumite substanţe periculoase sau anumiţi agenţi infecţioşi au o capacitate înaltă de pătrundere care limitează durata protecţiei asigurate de EIP în cauză, acestea trebuie supuse unor încercări standardizate în vederea clasificării pe baza eficienţei. EIP considerate ca fiind în conformitate cu specificaţiile de încercare trebuie să poarte un marcaj prin care să se indice în special denumirile sau, în absenţa acestora, codurile substanţelor utilizate în încercări şi perioada de protecţie standard corespunzătoare. Fişa de instrucţiuni furnizată de producător trebuie, de asemenea, să conţină, în special, o explicare a codurilor, dacă este necesar, o descriere detaliată a încercărilor standardizate şi toate informaţiile corespunzătoare pentru determinarea perioadei maxime admisibile de purtare în condiţii de utilizare previzibile diferite.

3.11.Dispozitive de securitate pentru echipamente de scufundare

1.Aparat respirator

Aparatul respirator trebuie să permită alimentarea utilizatorului cu un amestec gazos respirabil, în condiţiile de utilizare previzibile şi ţinând seama în special de adâncimea maximă de scufundare.

2.Acolo unde condiţiile de utilizare previzibile impun acest lucru, echipamentul trebuie să cuprindă:

a)un costum care protejează utilizatorul împotriva presiunii care rezultă din adâncimea de scufundare, în conformitate cu pct. 3.2, şi/sau împotriva frigului, în conformitate cu pct. 3.7;

b)un dispozitiv de alarmă proiectat pentru a avertiza prompt utilizatorul cu privire la o iminentă cădere a alimentării cu amestecul gazos respirabil, în conformitate cu pct. 2.8;

c)un costum de salvare care îi permite utilizatorului să revină la suprafaţă, în conformitate cu pct. 3.4.1.

 

ANEXA Nr. 3

DOCUMENTAŢIA TEHNICĂ FURNIZATĂ DE PRODUCĂTOR

 

Documentaţia tehnică prevăzută la art. 14 din hotărâre trebuie să cuprindă toate datele relevante cu privire la mijloacele utilizate de producător pentru a se asigura că EIP respectă cerinţele esenţiale care îl privesc.

În cazul modelelor de EIP prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărâre, documentaţia tehnică trebuie să cuprindă în special:

1.dosarul tehnic de fabricaţie constând din:

a)planuri de ansamblu şi detalii ale EIP, însoţite, acolo unde este cazul, de note de calcul şi de rezultatele încercărilor pe prototip, în măsura în care este necesar pentru a se verifica respectarea cerinţelor esenţiale;

b)o listă completă a cerinţelor esenţiale de securitate şi a standardelor armonizate sau a altor specificaţii tehnice menţionate la art. 7, 9 şi 10 din hotărâre, luate în considerare la proiectarea modelului;

2.o descriere a mijloacelor de control şi încercare care urmează să fie utilizate la locul de fabricare pentru a verifica conformitatea producţiei de EIP cu standardele europene armonizate sau cu alte specificaţii tehnice şi pentru a menţine nivelul calităţii;

3.un exemplar din fişa de instrucţiuni furnizată de producător, prevăzută la pct. 1.4 din anexa nr. 2 la hotărâre.

ANEXA Nr. 4: Model de declaraţie de conformitate

Declaraţia de conformitate EC, emisă potrivit prezentei hotărâri, trebuie să fie conform modelului prezentat în continuare.

DECLARAŢIE DE CONFORMITATE EC

Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în …………………. (numele, adresa completă; în cazul reprezentantului autorizat, se indică, de asemenea, numele şi adresa producătorului) declară că EIP nou descris mai jos ………………………………. (descrierea EIP: marca, tipul, numărul de serie etc.) este în conformitate cu prevederile ……………………… (titlul şi/sau numărul reglementării tehnice aplicate) şi, dacă este cazul, cu ale standardului naţional care transpune standardul armonizat nr. ……….. [pentru EIP prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărâre] este identic cu EIP care este obiectul certificatului de conformitate prin examen „EC” de tip nr. ………. eliberat de1) …………. (numele şi adresa organismului notificat desemnat) este supus procedurii prevăzute de1) ……………………. (articolul/articolele corespunzător/corespunzătoare procedurii de control al produselor fabricate care s-a aplicat) sub controlul organismului notificat ……………………………. (numele şi adresa organismului notificat desemnat)

Emisă la ………….. , data ………

……………………… Semnătura

(numele şi funcţia semnatarului învestit cu puterea de a semna în numele producătorului sau al reprezentantului său autorizat)

_____

1) Se elimină menţiunea inutilă.

 

ANEXA nr. 4: Model de declaraţie de conformitate EC

DECLARAŢIE DE CONFORMITATE EC

Producătorul sau reprezentantul său autorizat stabilit în ………………………………………. (numele, adresa completă; în cazul reprezentantului autorizat, se indică, de asemenea, numele şi adresa producătorului) declară că EIP nou descris mai jos …………………………………………………………….. (descrierea EIP: marca, tipul, numărul de serie etc.) este în conformitate cu prevederile …………………………………………………………….. (Hotărârea Guvernului nr. 115/2004/Directiva europeană nr. 89/686/EEC, amendată prin directivele europene nr. 93/68/EEC, 93/95/EEC şi 96/58/EEC) şi, dacă este cazul, cu cele ale standardului naţional care transpune standardul armonizat nr. ………. [pentru EIP prevăzute la art. 15 alin. (1) lit. b) şi c) din hotărâre], este identic cu EIP care este obiectul certificatului de conformitate prin examinare «EC» de tip nr. …………………………………………………… eliberat de1) ……………………………………. (numele şi adresa organismului notificat desemnat) este supus procedurii „Sistemul de control al calităţii EC pentru produsul final” prevăzute de secţiunea a 4-a pct. A sau procedurii „Sistemul de asigurare a calităţii EC a producţiei prin supraveghere” prevăzute de secţiunea a 4-a pct. B1) din Hotărârea Guvernului nr. 115/2004, sub controlul organismului notificat …………………………….. (numele şi adresa organismului notificat desemnat)

Emisă la ………… , data ……….

 

Semnătura

(numele şi funcţia semnatarului învestit cu puterea de a semna în numele producătorului sau al reprezentantului său autorizat)

________

1) Se elimină procedura care nu este aplicabilă.

(la data 10-Aug-2005 anexa 4 modificat de Art. I, punctul 17. din Hotarirea 809/2005)

 

ANEXA Nr. 5

CRITERIILE care trebuie îndeplinite de organismele notificate

 

Organismele desemnate de către autoritatea competentă trebuie să îndeplinească următoarele criterii minime:

1.să dispună atât de personalul, cât şi de mijloacele şi de echipamentele necesare;

2.competenţă tehnică şi integritate profesională a personalului;

3.independenţa, în efectuarea încercărilor, pregătirea rapoartelor, eliberarea certificatelor şi realizarea supravegherii prevăzute în prezenta hotărâre, a conducerii executive şi a personalului tehnic în raport cu toate cercurile, grupurile şi persoanele direct sau indirect interesate de EIP;

4.păstrarea secretului profesional de către personal;

5.deţinerea unei asigurări de răspundere civilă, cu excepţia cazului în care această răspundere nu revine statului prin lege.

Îndeplinirea criteriilor prevăzute la pct. 1 şi 2 trebuie verificată periodic de către autoritatea competentă, conform legislaţiei în vigoare.

 

Publicat în Monitorul Oficial cu numărul 166 din data de 26 februarie 2004